miercuri, 30 noiembrie 2011

Puterea de creatie a inimii este superioara celei a creierului

Interviu cu Drunvalo Merchizedek

"Ei bine! In interiorul corpului nostru – corpul nostru, asa cum am mai spus, este un instrument, un templu sacru, sfant – detinem aspecte incredibil de puternice puse laolalta; putem sa facem orice, cand spiritul stie cum sa foloseasca trupul. Vreau sa spun ca nu este nimic ce nu putem face: putem crea realmente o planeta, o galaxie. Nu spun poate sau ai putea.., probabil.., eu spun TU POTI! Poti sa faci orice, nu e vorba de ceva comparativ cu ceea ce este posibil. Asta cand spiritul este complet aliniat cu corpul, iar partea corpului care este cea mai importanta, fara nici un dubiu, de necontestat, este INIMA. E de departe mai mareata decat creierul, iar eu pot sa dovedesc asta!

joi, 24 noiembrie 2011

Legile Belagine

Codul dupa care traiau, in urma cu mii de ani, pelasgii, inaintasii daco-romanilor…

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

vineri, 11 noiembrie 2011

Transmisia unei realitati noi


ne-am trezit! ne bucuram sa experimentam aceste vremuri minunate si ne asumam responsabilitatea de co-creatori. nu ne sperie nimic, frica este o iluzie. nimic din ce se intampla nu ne este strain si nimic din ce urmeaza sa se intample nu vine din afara noastra.. stim ca noi suntem cei care trebuie sa ne schimbam si stim ca noi suntem cei care aducem schimbarea.. si cand spunem noi nu excludem pe nimeni, si nu includem pe nimeni anume - noi toti, suntem aceeasi constiinta infinita!

marți, 8 noiembrie 2011

Valul de energie 11-11-11,

de Arhanghelul Metatron (ii multumim Anei Nicolai-sursa Editura ForYou)

31 octombrie 2011

Transmis prin channeling de:
Natalie Sian Glasson

http://lightworkers.org/channeling/145053/11-11-11-energy-wave-archangel-metatron

Sunt Arhanghelul Metatron si trimit asupra voastra aripile de iubire neconditionata ale multor ingeri, care sa va invaluie, sa va protejeze, sa va energizeze si sa va inspire fiinta. Lasati ca iubirea mea sa curga asupra voastra, asemenea a mii de pene albe si pure, ce cad in cascada în jurul vostru. Va rog sa stiti, in inima voastra, ca sunt aici ca sa va sustin si sa va calauzesc mai departe, ca sunteti in siguranta in energia mea si ca va voi ajuta sa treceti, cu usurinta, prin procesele de tranzitie.

vineri, 4 noiembrie 2011

Deepak Chopra - O calatorie in interior

Realitatea Spirituala - O calatorie in interior

sursa:
http://suntsanatos.ro/documentare/deepak-chopra-o-calatorie-in-interior.html


Realitatea Spirituala va duce intr-o calatorie unicahttp://www.blogger.com/img/blank.gif
O calatorie care va va schimba viata
O calatorie care va va imbogati
si va va face mai intelepti, si mai fericiti
Realitatea Spirituala este un program despre meditatie si experiente meditative
In timp ca vizionati acest program, fiti relaxati total
doar urmariti-l
doar lasati-va in voia lui
nu incercati sa-l analizati
fiti in totalitate cu el
daca apare vreun gand, lasati gandul deoparte
respirati adanc
si doar fiti prezenti
este numai pentru voi
Noi suntem o mica particica a intregii Creatii
cautam, fiecare, sa avem o sanatate buna
pace, cunoastere si prosperitate
armonie, si mai presus de toate, o viata fericita
in toate timpurile si in toate situatiile
fiecare persoana se straduieste din greu sa atinga aceasta stare
dar poate fi aceasta stare atinsa intr-adevar?
Da, poate fi atinsa.

miercuri, 2 noiembrie 2011

DANSUL FALŞILOR ZEI ROŞII ŞI ALBI

Preaiubiţi Oameni care se Înalţă,

Istoria veche umană a fost un mister nu numai pentru umanitate în general, dar chiar şi pentru Pământ. Umanitatea a existat într-un vis separat de Pământ încă de la însămânţarea originală ce a avut loc acum 50.000 de ani (200.000 ani omeneşti). Numai după ce planele holografice umane au fost deschise acum un an şi ceva cu ocazia ascensiunii globale a Pământului, a putut fi evaluată întreaga istorie umană. Pentru ca un raport precis al tuturor evenimentelor să fie disponibil atât în scopul ascensiunii globale cât şi a celei umane, a fost nevoie de timp pentru a se redacta arhivele cu informaţii istorice .

Ascensiunea cere o reconstituire exactă a tuturor experientelor ancestrale şi a karmei în scopul limpezirii acesteia pe orice interval de vibraţii dat, pentru înălţare. Sufletele care au grijă de visul uman au un interes minor în înălţare, aşa că înregistrările exacte ale experienţelor umane nu au fost niciodată păstrate. Cu toate acestea, evenimentele sunt înregistrate integral în visul uman, însă într-o manieră nesecvenţială. În loc ca timpul să fie derulat secvenţial cu toate întâmplările înregistrate de la început la sfârşit, acestea au fost înregistrate şi identificate pe baza rezonanţei emoţionale. În acest mod toate înregistrările de o anumită natură au fost ţinute într-o singură regiune, şi nu secvenţial în timp.