luni, 25 august 2014

Cand ochelarii devin de prisos - Metoda BATES: exercitii de intarire a vederii -

    sursa:
 Dupa o zi extrem de grea si de obositoare de la inceputul secolului trecut, medicul englez WILLIAM H. BATES (1860-1931), oftalmolog specializat in boli de ochi la copii, si-a dat seama ca propria lui vedere incepe sa-l paraseasca. Ochii il dureau, campul vizual se ingustase, imaginile pe care le recepta erau pline de "praf". In plus, aceeasi vie durere de cap de care se plangeau pacientii lui si care nu trecea cu medicamente. In linistea cabinetului sau, cotropit de lumina cenusie a inserarii, doctorul si-a sprijinit coatele pe birou si, cu un suspin de oboseala, si-a asezat palmele in fata ochilor, incercand sa se relaxeze putin. Peste zece minute, durerile de cap ii trecusera ca prin minune, ochii nu-i mai ardeau si avea un sentiment general de regenerare. Cand si-a luat mainile de pe ochi, a observat ca obiectele din jurul sau pareau mai distincte si aveau culori mai stralucitoare. Intrigat, a repetat metoda de relaxare si in serile ulterioare, vaza 14414n131o nd ca are acelasi efect. Dupa cateva luni de observatii asidue, William Bates a elaborat o "Metoda de educare a vederii", pe care a expus-o pe larg in cartea sa "Imbunatatirea vederii, fara ochelari", aparuta in 1919. Primita cu mare interes la data aparitiei sale, cartea, impreuna cu autorul ei, au intrat incet-incet in uitare, impinsi in umbra de noile "bombe" ale industriei farmaceutice. Entuziasmul manifestat in ultima vreme fata de terapiile alternative a readus insa in atentia lumii si metoda de intarire a vederii a doctorului William Bates, recomandata mai ales oamenilor perseverenti.

 
Cele 7 exercitii de baza ale metodei Bates
        - Repausul ochilor          Asezati-va confortabil pe un scaun, cu coatele sprijinite pe-o perna pusa pe masa sau pe birou. Relaxati-va. Cu spatele si gatul tinute drept, acoperiti-va ochii cu palmele, astfel incat sa nu mai patrunda deloc lumina, dar fara sa ii atingeti. (Podul palmelor se sprijina pe obraji si degetele - pe frunte, fara a intra in contact cu proeminenta globilor oculari.) Ganditi-va la lucruri placute sau ascultati la radio o melodie placuta. Pentru a imbunatati exercitiul, inainte de a va acoperi ochii cu palmele, uitati-va la o bucata de catifea neagra. Practicati acest exercitiu vreme de zece minute, de doua ori pe zi sau ori de cate ori va dor ochii sau ii simtiti obositi.
        - Rememorari          In timp ce practicati "repausul ochilor" descris mai sus, incercati - fara a face eforturi prea mari - sa revedeti in memorie un obiect sau un eveniment, cu mare lux de amanunte si in cat mai multe culori. Conform afirmatiilor doctorului Bates, unul din pacientii sai izbutise sa dobandeasca o ameliorare a vederii dupa ce vizualizase un magnific nasture din aur. Conform opiniei specialistului, apelul la memoria vizuala duce la o perceptie mult mai clara a lucrurilor din realitatea imediata.
        - Privitul in toate directiile          Obiectele nu trebuie privite fix, asa cum au tendinta sa faca purtatorii de ochelari. Incercati sa va schimbati privirea de la un punct de interes la altul. Pe masura ce ochii dvs. se relaxeaza, miscarea globilor oculari devine mai putin rigida si vederea se intareste.
        - Acomodarea          Presupune obisnuirea succesiva a vederii la apropiere si la distanta. Tineti doua creioane (sau degetele aratatoare ridicate), unul la o distanta de circa 10 cm de ochi, celalalt - la capatul bratului intins. Fixati cu privirea 5 secunde primul creion, bateti de doua ori din pleoape, apoi fixati creionul din departare si bateti iar din pleoape de doua ori, inainte de a reveni cu privirea pe creionul apropiat... si asa mai departe. Repetati cat mai des acest exercitiu.
        - Clipitul din pleoape          Obisnuiti-va sa clipiti regulat, de doua ori la zece secunde, pentru a va curata si lubrifia ochii - mai ales daca purtati ochelari sau lentile de contact.
        - Spalarea ochilor          In fiecare dimineata clatiti-va ochii, tinuti inchisi, de 20 de ori cu apa calda, apoi de 20 de ori cu apa rece, pentru a stimula circulatia. Faceti acelasi lucru si seara, dar invers, incepand cu apa rece si terminand cu apa calda.
        - Balansul         In picioare, cu talpile indepartate, leganati-va usor de la dreapta la stanga si de la stanga la dreapta, lasand privirea sa se miste o data cu corpul. Constientizati balansul campului vizual, pentru ca de el depind odihna si destinderea ochilor. Repetati exercitiul cat mai des cu putinta. Un fond sonor agreabil ii aduce un spor de eficienta.

 

joi, 21 august 2014

6 lucruri pe care oamenii de succes nu le fac

sursa: http://www.cariereonline.ro/articol/6-lucruri-pe-care-oamenii-de-succes-nu-le-fac

Travis Bradberry, autorul best-sellerului „Emotional Intelligence 2.0”, a inventariat anumite tendinte care nu intra in ecuatia succesului. Compania la care Bradberry e cofondator, TalentSmart, a testat peste un milion de persoane, descoperind in acest proces ca oamenii care au succes coincid cu cei inteligenti emotional in proportie de 90%. Asa ca a revenit asupra testelor respective, in incercarea de a afla ce evita sa faca oamenii de succes/inteligenti emotional.

Iata ce a aflat si a publicat pe reteaua de socializare LinkedIn:

1. Nu lasa pe nimeni sa stea in calea satisfactiei lor
Cand sentimentele tale de placere si satisfactie provin din compararea ta cu altii, nu iti mai controlezi propria fericire. Cand oamenii inteligenti emotional se simt bine vizavi de ceva ce au realizat, nu vor lasa opiniile altcuiva sau realizarile altcuiva sa stea in calea satisfactiei lor sau sa le-o diminueze.
E imposibil sa nu reactionezi la ce cred altii despre tine, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te compari cu ei. Poti sa le tratezi parerile cu o doza de scepticism, e chiar recomandabil. Astfel, indiferent de ce fac sau spun ceilalti, respectul de sine va veni doar din interiorul tau. Indiferent ce spun unii despre tine intr-un anume moment, un lucru e sigur: nu esti niciodata la fel de bun sau la fel de rau pe cat spun ei.
2. Nu uita
Oamenii inteligenti emotional au tendinta sa ierte repede, dar asta nu inseamna si ca uita. Iertarea presupune sa treci peste un incident neplacut ca sa poti merge mai departe. Nu inseamna sa-i mai acorzi o sansa persoanei care ti-a gresit. Oamenii inteligenti emotional nu sunt dispusi sa se se impotmoleasca din cauza greselilor altora, asa ca vor trece peste ele repede, luand totodata masuri ferme pentru a se proteja pe viitor de ele si de persoanele care le comit.
3. Nu mor pe campul de lupta
Cei inteligenti emotional stiu ca fiecare noua zi inseamna o noua lupta, asa ca stiu sa-si dozeze fortele pe masura conflictului. Cand acesta are loc, ei stiu ca, daca nu-si tin in frau emotiile, pot fi grav raniti. De asta isi scaneaza cu grija emotiile si reactioneaza la ele, afland astfel ce batalii merita efortul de a lupta, cand sa cedeze si cum sa-si apere punctul de vedere la momentul potrivit.
4. Perfectiunea nu e o prioritate pentru ei
Oamenii inteligenti emotional nu-si vor face din perfectiune un tel, caci ei stiu ca perfectiunea nu exista. Prin natura lor, oamenii sunt supusi greselii. Cand perfectiunea e telul tau, ramai cu sentimentul enervant ca ai esuat si ajungi sa-ti petreci timpul plangandu-te legat de ce nu ai reusit sa realizezi, de ce ar fi trebuit sa faci altfel, in loc sa te bucuri de ce ai reusit sa realizezi.
5. Nu traiesc in trecut
Esecul iti poate eroda increderea in sine, te poate face sa nu crezi ca vei fi capabil sa capeti un rezultat mai bun in viitor. Cel mai adesea, esecul provine din asumarea unor riscuri si din incercarea de a realiza ceva ce nu e usor. Oamenii inteligenti emotional stiu ca succesul depinde de abilitatea lor de a-si reveni dupa un esec si nu pot face asta daca traiesc in trecut. Orice scop pe care ti l-ai fixat necesita asumarea unor riscuri si nu poti sa-i permiti unui esec sa te faca sa nu mai crezi in capacitatea ta de a avea succes. Asta se intampla cand traiesti in trecut: trecutul devine prezentul tau si te impiedica sa mergi mai departe.
6. Nu spun „Da” decat atunci cand vor realmente sa faca ceva

Studiile realizate la University of California din San Francisco demonstreaza ca, cu cat iti e mai greu sa spui „Nu”, cu atat mai probabil e sa fii stresat, epuizat sau chiar deprimat. Pentru cei mai multi oameni, refuzul reprezinta o adevarata provocare. „Nu” e un cuvant puternic si nu e cazul sa te feresti sa te folosesti de forta lui. Cand e cazul sa refuze ceva, oamenii inteligenti emotional tind sa evite formulari de tipul: „Nu cred ca pot sa…” si „Nu sunt sigur ca…”. Sa refuzi un angajament nou arata ca le respecti pe cele pe care le ai deja si iti da ocazia sa le duci la indeplinire.

Dragoș Nicolae