1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot estemijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoar ă. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.
marți, 30 noiembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
Legile lui Zamolxis- Remer Ra - fragment
Zamolxe: Ma intrebi cum sa aduci celui rau gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun cat si omului rau? In primul rand nu mai etichetati omul ca fiind rau. Pana nu demult ati etichetat un alcoolic ca fiind rau, iar acum ati ajuns sa intelegeti ca este un om bolnav. Cei pe care ii catalogati ca fiind rai, nu sunt rai prin structura lor interioara, ci au devenit rai. Ei sunt asemeni alcoolicilor, oameni bolnavi, prin urmare au nevoie de o atentie mai speciala din partea voastra. Vina ca au ajuns ceea ce au ajuns este la mijloc.
vineri, 26 noiembrie 2010
Părintele Teofil Părăian - Despre rugăciune
Când se face cineva călugăr, primeşte un şnur cu noduri, numit metanie; când candidatului la călugărie i se dă acest obiect, în cuprinsul slujbei de călugărie, se spune aşa: "Fratele nostru (i se spune numele; la mine s-a spus Teofil) primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos".
joi, 25 noiembrie 2010
Fragment din cartea ILUZII - Richard Bach
A fost odata un Maestru care a venit pe Pamant; s-a nascut in Tara Sfanta a Indianei si a crescut pe dealurile mistice de la rasarit de Fort Wayne.
Maestrul a invatat despre aceasta lume in scolile publice din Indiana, si cand a crescut a invatat meseria de mecanic de automobile.
Insa Maestrul avea invataturi din alte tari si alte scoli, din alte vieti pe care le-a trait. El si le-a amintit pe acestea, si amintindu-si-le a devenit intelept si puternic, astfel incat ceilalti i-au vazut puterea si au venit sa-i ceara sfaturi.
Maestrul a invatat despre aceasta lume in scolile publice din Indiana, si cand a crescut a invatat meseria de mecanic de automobile.
Insa Maestrul avea invataturi din alte tari si alte scoli, din alte vieti pe care le-a trait. El si le-a amintit pe acestea, si amintindu-si-le a devenit intelept si puternic, astfel incat ceilalti i-au vazut puterea si au venit sa-i ceara sfaturi.
miercuri, 24 noiembrie 2010
Suntem programaţi genetic din spaţiu?
In urmă cu ceva vreme, făcea senzaţie ştirea potrivit căreia un craniu descoperit prin anii ’30 în Mexic ar fi fost autentificat ca fiind…uman-extraterestru! Aşa-numitul "Starchild skull" – care a declanşat o sumedenie de controverse aprinse- a relansat şi ipoteza potrivit căreia în ADN-ul uman ar fi intervenit şi vizitatori din spaţiu, preocupaţi în continuare de evoluţia pământenilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)