Cele patru legaminte

Fragment din "Cele patru legaminte" - Don Miguel Ruiz
[...]
Copiii sunt domesticiţi în acelaşi fel ca şi un căţel, o pisică, ca şi celelalte animale. Pentru a învăţa un câine noi îl pedepsim sau îi oferim recompense. Ne antrenăm copiii ca pe oricare alt animal domesticit, cu un sistem de pedepse şi de recompense. Îi spunem: „Eşti un băiat bun,” sau „Eşti o fată bună”, atunci când faci ceea ce Mama si Tata vor ca tu să faci. Dar când nu, atunci eşti „o fetiţă rea” sau „un băiat rău”.Când acţionăm împotriva regulilor suntem pedepsiti; când actionăm conform regulilor atunci suntem răsplătiţi. Am fost pedepsiţi de multe ori pe zi, dar am fost şi recompensaţi de multe ori pe zi. Curând a început să ne fie frică de a fi pedepsiţi şi să ne fie frică că nu ne vom primi recompensa. Recompensa este atenţia pe care o primim de la părţinţii noştri sau de la ceilalţi oameni ca şi institutori, profesori şi prieteni. Ne dezvoltăm curând o necesitate de a capta atenţia altor oameni pentru a primi recompensă.Recompensele ne fac să ne simţim bine şi continuăm să facem ceea ce ceilalţi doresc ca noi să facem pentru a obţine recompensa. Cu această teamă de a fi pedepsiti şi acea frică de a nu obţine recompensa, începem să pretindem că suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face plăcere celorlalţi, doar pentru a fi suficient de buni pentru altcineva. Încercăm să le facem plăcere Mamei şi Tatălui, încercăm să le facem plăcere profesorilor la şcoală, încercăm să le facem plăcere celor de la biserică şi astfel începem să jucăm.

Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este frică că vom fi respinşi. Frica de a fi respinşi devine frica de a nu fi suficient de buni. Eventual vom deveni cineva care nu suntem noi. Vom deveni copia credinţelor Mamei, a credinţelor Tatălui, a credinţelor societăţii şi a credinţelor religioase. Toate tendinţele noastre normale sunt pierdute în procesul domesticirii. Şi când suntem suficient de bătrâni pentru ca mintea noastră să înţeleagă, începem să spunem nu. Adulţii spun: „Nu fă asta şi nu fă asta.” Noi ne revoltăm si spunem:„Nu !”. Ne revoltăm deoarece ne apărăm libertatea. Vrem să fim noi înşine, dar suntem foarte mici, iar adulţii sunt mari şi puternici. După o perioadă de timp ne este frică deoarece ştim că de fiecare dată când vom face ceva greşit vom fi pedepsiţi.Domesticirea este atât de puternică astfel încât la un anumit punct din viaţa noastră nu mai avem nevoie de nimeni pentru a ne domestici. Nu mai avem nevoie de Mamă sau de Tată, de şcoală sau de biserică pentru a putea fi domesticiţi. Am fost pregătiţi foarte bine încât suntem propriul nostru dresor.Suntem un animal autodomesticit. Acum ne putem domestici pe noi înşine în concordanţă cu acelaşi sistem de credinţe care ne-au fost oferite, folosind acelaşi sistem de pedepse şi de recompense. Ne pedepsim pe noi înşine când nu urmăm regulile corespunzătoare sistemului nostru de credinţe; ne recompensăm când suntem „băiat bun” sau „fată bună.Sistemul de credinţe este ca o Carte de Legi ce ne conduce mintea. Fără îndoială,orice este în acea Carte de Legi, constituie adevărul nostru. Ne bazăm toate raţionamentele pe Cartea de Legi, chiar dacă aceste raţionamente merg împotriva naturii noastre interioare. Chiar şi legile morale ale Celor Zece Porunci sunt programate în mintea noastră, în procesul de domesticire. Una câte una, toate aceste condiţionări sunt scrise în Cartea de Legi, iar aceste condiţionări ne guvernează visul.Există ceva în minţile noastre care judecă pe toată lumea, inclusiv vremea,căţelul, pisica, totul. Judecătorul interior foloseşte ceea ce este în Cartea noastră de Legi pentru a judeca tot ceea ce facem şi ceea ce nu facem, tot ceea ce gândim sau nu gândim, tot ceea ce simţim sau nu simţim. Totul trăieşte sub tirania acestui Judecător. De fiecare dată când facem ceva ce contravine Cărţii de Legi, Judecătorul spune că suntem vinovaţi, că trebuie să fim pedepsiţi, că trebuie să ne fie ruşine. Aceasta se petrece de multe ori pe zi, zi după zi, pe întreg parcursul vieţii noastre.Există şi o altă parte din noi care primeşte judecăţile, iar acea parte este numită Victima. Victima suportă toate jignirile, sentimentele de vinovăţie şi ruşinea, este partea din noi care spune: „Bietul de mine, nu sunt suficient de bun, nu sunt suficient de inteligent, nu sunt suficient de atractiv, nu sunt suficient de plin de iubire, bietul de mine.” Marele Judecător este de acord şi spune: „Da, nu eşti suficient de bun.” Şi toate acestea sunt bazate pe un sistem de credinţe în care nu am ales niciodată să credem. Aceste credinţe sunt atât de puternice, încât chiar mulţi ani după aceea, când avem acces la noi concepţii şi urmărim să luăm propriile noastre decizii, descoperim că aceste credinţe încă ne mai controlează viaţa.Orice este împotriva Cărţii de Legi ne face să simţim o senzaţie stranie în plexul nostru solar, o senzaţie care se numeşte frică. Încălcând acest sistem de legi din Cartea de Legi ne deschidem rănile emoţionale, iar reacţia noastră imediată este de a crea otravă emoţională. Din cauză că tot ceea ce este cuprins în Cartea de Legi trebuie să fie adevărat, orice altceva ce pare să zdruncine acest sistem de credinţe te face să te simţi nesigur. Chiar dacă Cartea de Legi este greşită,aceasta te face să te simţi în siguranţă. De aceea avem nevoie de mult curaj pentru a ne zdruncina tot sistemul de credinţe. Chiar dacă ştim că noi nu am ales acest sistem de credinţe, este de asemenea adevărat că am fost de acord în întregime cu ele. Condiţionarea este atât de puternică încât, chiar dacă înţelegem conceptul de a nu fi adevărat, ne simţim vinovaţi, blamaţi şi simţim ruşinea ce apare dacă vom merge împotriva acestor legi.Aşa cum un guvern are o carte de legi cu care conduce visul societăţii, sistemul nostru de credinţe este Cartea de Legi ce guvernează visul nostru personal. Toate aceste legi există în mintea noastră, credem în ele, iar Judecătorul din interiorul nostru acţionează conform acestor reguli. Judecătorul dă decrete, iar Victima suferă din cauza vinovăţiei şi a pedepsei. Dar cine spune că există dreptate înacest vis? Adevărata justiţie înseamnă a plăti pentru fiecare greşeală. Adevărata injustiţie înseamnă a plăti mai mult decât o dată pentru fiecare greşeală. De câteori trebuie să plătim pentru o greşeală? Răspunsul este: de mii de ori. Omul este singurul animal de pe pământ ce plăteşte de mii de ori pentru aceeaşi greşeală.Restul animalelor plătesc o dată pentru fiecare greşeală, dar nu şi noi. Avem omemorie puternică. Facem o greşeală, ne judecăm, ne găsim vinovaţi şi nepedepsim. Deşi există justiţie, aceasta nu este suficientă; nu trebuie să o maifacem încă o dată, dar de fiecare dată când ne amintim, ne judecăm pe noi înşine, suntem din nou vinovaţi şi ne pedepsim din nou, şi din nou, şi din nou.Dacă avem o soţie sau un soţ, el sau ea ne reaminteşte greşelile noastre, astfel încât ne putem judeca pe noi înşine din nou, ne pedepsim din nou şi ne găsim vinovaţi din nou. Este drept? De câte ori am făcut-o pe soţia noastră, pe copiii noştri sau pe părinţii noştri să plătească pentru aceeaşi greşeală? De fiecare dată când ne amintim greşeala, noi îi blamăm din nou şi le trimitem toată otrava emoţională, simţind că am fost nedreptăţiţi,îi facem să plătească din nou pentru greşeală. Aceasta este dreptate? Judecătorul din mintea noastră greşeşte deoarece sistemul de credinţe, Cartea de Legi, este greşită.95 % din credinţele înmagazinate în mintea noastră nu sunt altceva decât minciuni, iar noi suferim din cauza faptului că suntem cei care credem în aceste minciuni.În visul planetei este normal pentru oameni să sufere, să trăiască în frică şi să creeze drame emoţionale. Visul exterior nu este un vis frumos; este un vis deviolenţă, un vis de frică, un vis de război, un vis de nedreptate. Visul personal al oamenilor variază, dar în ansamblu este aproape un coşmar. Dacă ne uităm la societatea umană vedem că este atât de greu de trăit deoarece aceasta este guvernată de frică. În toată lumea vedem oameni suferind, nervoşi, furioşi,răzbunători, violenţi pe stradă şi nedreptăţi foarte mari. Frica este cea care necontrolează visul exterior.Dacă vom compara visul societăţii umane cu descrierea iadului din religiile promulgate pe pământ, vom descoperi că există o identitate. Religiile spun că iadul este un loc al pedepsei, un loc al fricii, al durerii şi al suferinţei, un loc încare focul te arde. Focul este generat de emoţiile ce provin din frică. De fiecare dată când simţim emoţii de mânie, furie, gelozie, invidie, sau ură, experimentămun foc ce arde în noi. Trăim într-un vis al iadului.Dacă consideri iadul ca pe o stare mentală, atunci iadul este în jurul nostru.Ceilalţi ne pot ameninţa că dacă nu vom face ceea ce ei spun că ar trebui să facem, vom merge în iad. Veşti proaste! Suntem deja în iad, dar sunt acolo inclusiv oamenii ce ne spun aceasta. Nici o fiinţă umană nu o poate condamna pe cealaltă la iad, deoarece suntem deja acolo. Ceilalţi ne pot împinge într-un iad mai adânc, este adevărat, dar aceasta doar dacă noi permitem.Fiecare fiinţă umană are visul său personal, dar la fel ca şi visul societăţii, acesta este guvernat de frică. Învăţăm să visăm iadul în viaţa noastră, în visul nostru personal. Aceeaşi frică se manifestă în diferite moduri, pentru fiecare, bineînţeles,deoarece experimentăm mânia, gelozia, ura, invidia şi alte emoţii negative. Visul nostru personal poate deveni un coşmar în care suferim şi trăim într-o continuă stare de frică. Dar noi nu trebuie să visăm un coşmar, este posibil să ne bucurăm de un vis plăcut. Toată umanitatea caută adevărul, dreptatea şi frumuseţea. Suntem într-o eternă căutare a adevărului, deoarece noi credem doar în minciunile pe care le-am înmagazinat în mintea noastră. Suntem în căutarea dreptăţii din cauză că în sistemul nostru de credinţe nu avem nici un fel de dreptate. Suntem în căutarea frumuseţii, deoarece indiferent de cât de frumoasă ar fi o persoană, ea nu crede că este frumoasă cu adevărat. Căutăm şi căutăm, dar totul este deja în noi. Nu există alt adevăr ce trebuie găsit. Oriunde ne întoarcem capul, tot ceea ce vedem este adevărat, dar din cauza credinţelor şi a condiţionărilor pe care le-amînmagazinat în mintea noastră, nu avem ochi pentru acest adevăr.Nu vedem adevărul din cauza faptului că suntem orbi. Ceea ce ne orbeşte sunt acele false credinţe pe care le avem în mintea noastră. Avem nevoie să ştim că noisuntem în regulă, dar toţi ceilalţi greşesc. Credem în ceea ce credem, iar credinţele noastre ne pregătesc pentru suferinţă. Este ca şi cum am trăi în mijlocul unei ceţi atât de dese care nu ne lasă să vedem dincolo de vârful nasului. Trăim într-o ceaţă care nici măcar nu este reală. Ceaţa este un vis, visul nostrupersonal de viaţă, ceea ce credem, toate concepţiile pe care le avem despre cei cesuntem cu adevărat, toate compromisurile făcute cu ceilalţi, cu noi înşine şi chiarcu Dumnezeu.Întreaga ta minte este o ceaţă pe care Toltecii au numit-o MITOTE (pronunţat MIH-TOE-TAY). Mintea noastră este un vis în care mii de oameni vorbesc înacelaşi timp, dar niciunul nu-l înţelege pe celălalt. Aceasta este condiţia minţii umane, un mare MITOTE, iar cu acest mare MITOTE nu poţi vedea ceea ce eşticu adevărat. În India ei numesc acest MITOTE, MAYA, ceea ce înseamnă iluzie.Este personalitatea noţiunii lui „Eu sunt”. Tot ceea ce crezi despre tine şi desprelume, toate concepţiile şi programările pe care le ai în minte, toate sunt MITOTE.Nu putem vedea cine suntem cu adevărat, nu putem vedea deoarece nu suntem liberi. De aceea oamenii se împotrivesc vieţii.A fi viu este cea mai mare frică pe care oamenii o au. Moartea nu este cea maimare frică pe care o avem, cea mai mare frică pe care o avem este să ne asumăm riscul de a trăi, riscul de a fi vii şi de a exprima ceea ce cu adevărat suntem. A finoi înşine este cea mai mare frică a noastră, a oamenilor. Am învăţat să ne trăim viaţa urmărind să satisfacem cererile celorlalţi. Am învăţat să trăim prin viziunea altora din cauza fricii de a nu fi acceptaţi şi de a nu fi suficient de buni pentru altcineva.În timpul procesului domesticirii, ne formăm o imagine a ceea ce este perfecţiunea pentru a fi suficient de buni. Creăm o imagine despre cum ar trebuisă fim pentru a fi acceptaţi de toată lumea. Încercăm în mod special să le facem plăcere celor care ne iubesc, ca Mama şi Tata, fraţii şi surorile mai mari, preoţii şi profesorii. Încercând să fim suficient de buni pentru ei, ne creăm o imagine a perfecţiunii, dar nu ne potrivim cu acea imagine, nu ne vine bine întotdeauna.Noi creăm o imagine, dar imaginea nu este reală. Nu vom fi niciodată perfecţi dinacest punct de vedere. Niciodată!
Datorită faptului că nu suntem perfecţi, ne respingem propria persoană. Şi nivelul autorespingerii depinde de cât de eficienţi au fost adulţii în distrugerea integritătii noastre. După domesticire nu se mai poate vorbi despre a fi suficient de bun pentru oricine altcineva. Nu suntem suficient de buni pentru noi înşine, deoarece nu corespundem, nu ne încadrăm în imaginea noastră despre perfecţiune. Nu ne putem ierta deoarece nu suntem ceea ce am dori să fim, sau de fapt în ceea ce credem că ar trebui să fim. Nu ne putem ierta pentru că nu suntem perfecţi.Ştim că nu suntem ceea ce credem că trebuie să fim şi ne simtim falşi, frustraţi şi nesinceri. Încercăm să ne ascundem şi pretindem să fim ceea ce nu suntem.Rezultatul este că nu ne simţim autentici şi purtăm măşti sociale pentru a nu-iface pe ceilailţi să observe asta. Ne este atât de frică că altcineva va observa că nu suntem ceea ce pretindem a fi. Îi judecăm pe ceilalţi în concordanţă cu imaginea noastră despre perfecţiune, dar bineînţeles că ei sunt mereu sub aşteptările noastre. Ne dezonorăm pe noi înşine doar pentru a face plăcere altor oameni.Facem rău chiar şi corpului nostru doar pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. Vedeţi adolescenţi care iau droguri doar pentru a evita să fie respinşi de către ceilalţi adolescenţi, ei nu sunt conştienţi de faptul că problema lor este că nu se acceptă pe ei înşişi, că se resping deoarece nu sunt ceea ce pretind că sunt. Ei doresc să fie într-un anumit mod, dar ei nu sunt, iar din această cauză suferă de vinovăţie şi de ruşine.Oamenii se pedepsesc la nesfârşit deoarece nu sunt ceea ce cred ei că ar trebuisă fie. Ei devin foarte abuzivi faţă de propria persoană şi îi folosesc şi pe ceilalţi pentru a abuza de ei. Dar nimeni nu abuzează faţă de noi mai mult decât noi abuzăm faţă de ceilalţi, iar aici apare Judecătorul, Victima şi sistemul de credinţe ce ne face să procedăm astfel. Într-adevăr, găsim persoane ce spun că soţia sau soţul lor, mama sau tata, abuzează de ei, însă noi ştim că abuzăm faţă de noi înşine mai mult decât atât. Modul în care ne judecăm este cel mai rău mod de judecată din câte există. Dacă facem o greşeală în faţa oamenilor, încercăm să negăm greşeala şi să o acoperim, dar atunci când suntem singuri, vinovăţia este atât de puternică, iar noi ne simţim atât de proşti, răi sau atât de puţin merituoşi.În întrega ta viaţă nimeni nu a abuzat de tine mai mult decât tu ai abuzat de tine însuţi, şi limita la care ai abuzat de tine este exact limita pe care o tolerezi din partea altcuiva. Dacă cineva abuzează de tine cu puţin mai mult decât o faci tu de obicei, probabil că vei fugi de acea persoană, dar dacă abuzează de tine mai puţin decât o faci tu în mod obişnuit, vei rămâne probabil în acea relaţie şi o vei tolera la nesfârşit. Dacă tu abuzezi de tine foarte rău, poţi tolera pe cineva care să te bată, să te umilească şi să te trateze ca pe un gunoi. De ce? Deoarece sistemul tău de credinţe spune: „O merit. Această persoană îmi face o favoare numai pentru că este cu mine. Nu-i merit dragostea şi respectul. Nu sunt suficient debun.”Avem nevoie de a fi acceptaţi şi de a fi iubiţi de ceilalţi, dar nu ne putem accepta şi iubi pe noi înşine. Cu cât ne iubim mai mult pe noi înşine, cu atât experimentăm mai puţine abuzuri în viaţa noastră. Autoabuzul provine din autorespingere şi autorespingerea vine din faptul că avem o imagine a perfecţiunii şi nu ne măsurăm niciodată cu acel ideal. Imaginea noastră despre perfecţiune este motivul pentru care ne respingem, este motivul pentru care nu ne acceptăm aşa cum suntem şi pentru care nu-i acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt.

PREMISE PENTRU UN NOU VIS
Există mii de legăminte pe care le-am făcut cu noi înşine, cu ceilalţi oameni, cu visul nostru despre viaţă, cu Dumnezeu, cu societatea, cu părinţii, cu soţia, cu copiii. Dar cele mai importante legăminte sunt cele pe care le facem cu noi înşine.În aceste legăminte ne spunem cine suntem cu adevărat, ceea ce simţim, ceea ce credem şi cum ne comportăm. Rezultatul este ceea ce noi numim personalitatea noastră. În aceste legăminte se spune: „Acesta sunt eu. Aceasta este ceea ce cred eu. Pot face anumite lucruri, iar alte lucruri nu le pot face. Aceasta este realitate,iar aceasta este fantezie; aceasta este imposibilă, aceea este imposibilă.”Un singur legământ nu este o problemă, dar sunt multe legăminte care ne fac să suferim, care ne fac să cădem, să greşim în viaţă. Dacă vrei să trăieşti o viaţă plină de bucurie şi împlinire, trebuie să ai curajul să rupi aceste legăminte ce sunt bazate pe frică şi să-ţi proclami propria putere personală. Legămintele ce provin din frică necesită o mare pierdere de energie din partea noastră, dar legămintele ce vin din dragoste ne ajută să ne conservăm energia şi să câştigăm şi mai multă energie.Fiecare dintre noi este născut cu o anumită cantitate de putere personală, pe care o recăpătăm în fiecare zi după ce ne odihnim. Din păcate, ne cheltuim o mare parte din puterea personală mai întâi pentru a face acele legăminte iar apoi pentru a le respecta. Puterea noastră personală este disipată de către toate legămintele pe care le-am creat, iar rezultatul este că ne simţim fără putere. Avem doar suficientă putere pentru a supravieţui în fiecare zi, deoarece cea mai mare parte o folosim pentru a păstra legămintele care ne ţin în visul planetar. Cum putem transforma întregul vis al vieţii noastre când nu avem puterea pentru a schimba nici cel mai mic legământ?Dacă putem vedea legămintele ce ne guvernează viaţa şi nu ne place visul vieţii noastre, este necesar să ne schimbăm legămintele. Când suntem gata să schimbăm aceste legăminte, există patru legăminte foarte puternice care ne vor ajuta să transformăm legămintele şi condiţionările ce provin din frică şi care ne fură energia.De fiecare dată, când rupem un legământ, depăşim o condiţionare, toată puterea pe care o foloseam pentru a-l crea se întoarce la noi. Dacă adopţi aceste patru legăminte noi, ele vor genera suficientă putere personală pentru tine pentru a te ajuta să schimbi întregul sistem al vechilor tale legăminte.Ai nevoie să fii foarte puternic pentru a adopta CELE PATRU LEGĂMINTE, dar dacă-ţi poţi începe viaţa cu aceste legăminte, transformarea din viaţa ta va fi surprinzătoare, uimitoare. Vei vedea drama iadului dispărând din faţa ochilor tăi.În loc de a trăi într-un vis al iadului, vei putea să-ţi creezi un nou vis, visul tău personal al raiului.