În vechiul Babilon, trăia cândva un om foarte bogat, pe care îl chema
Arkad. Era cunoscut în lumea întreagă pentru averea sa nemăsurată. Dar
era cunoscut şi pentru generozitatea sa nemărginită. Era renumit pentru
mărinimia sa. Era generos cu familia sa, dar şi cu el însuşi, cheltuind atât
cât îi poftea inima. Dar averea sa creştea în fiecare an mai repede decât o
cheltuia el.
Şi, într-o bună zi, mai mulţi prieteni din tinereţe veniră la el şi îi
spuseră:
- Tu, Arkad, eşti cel mai norocos dintre noi toţi. Ai devenit cel mai
bogat om din Babilon, în timp ce noi abia ne ducem zilele. Porţi cele mai
scumpe şi mai rafinate veşminte şi te înfrupţi din cele mai rare mâncături,
în timp ce noi trebuie să fim fericiţi dacă reuşim să ne îmbrăcăm şi să ne
hrănim familia cât mai bine cu putinţă. Cândva, noi am fost cu toţii egali.
Am primit aceleaşi învăţături. Am jucat aceleaşi jocuri. Şi nu ne-ai întrecut
nici la învăţătură şi nici la jocuri. Iar în anii care au urmat, am făcut cu toţii
cinste oraşului în care trăim. Nu ai muncit nici mai mult şi nici mai asiduu
decât noi. Şi atunci, de ce soarta nestatornică ţi-a hărăzit ţie să te bucuri de
toate bunătăţile vieţii şi ne-a lăsat pe noi deoparte, deşi le meritam şi noi la
fel de mult ca tine?
Arkad îi dojeni însă pe loc, spunându-le:
