Sanatos fara sa faci nimic

sursa:
http://www.vindecator.com/sanatos-fara-sa-faci-nimic/


Întrebare întrebătoare:
De ce vrei să fii sănătos ? 
Care e motivația din spatele acestei dorințe ?
Întrebare la fel de întrebătoare:
De ce vrei un salariu mai bun ?
De ce vrei o vilă cu psicină în locul garsonierei de 30 de metri patrați ?
De ce vrei mult mai mulți cai putere decât cei 75 pe care ți-i îți oferă Loganul achiziționat cu programul “Rabla” ?
Sau, aia clasică, de ce vrei să câștigi marele premiu la Loto ? (fără a lua în considerare studiile care spun că fericirea oamenilor care câștigă marele premiu durează 1 an, maximum 2, după care revin la nivelul de fericire dinainte de a câștiga…așadar ceva trecător, ca atracția pe care mulți o numesc “iubire”)
Și nu în ultimul rând, pentru cine e procupat de pălăvră.. scuze, spiritualitate, de ce vrei să te iluminezi ?
Întrebări de tipul acesta pot pune până poimâine, iar răspunsul va exact ACELAȘI.

Poate dorința ta e să fii sănătos și să scapi odată de boala aia care te frustrează de atâta timp și împotriva căriei ai ținut unele din cele mai drastice diete (cu rezultate modeste, evident).
Sau poate îți dorești să ai odată banii tăi și să nu mai depinzi de alții, pentru a putea astfel să fii în sfârșit fericit și eventual s-o combini pe vecina de la doi care n-are nicio reținere în a-și etala sânii obraznici de fiecare dată când vă întâlniți. (te prind eu, șmechero !)
Oamenii vor toate acestea pentru a se simți în siguranță, pentru a fi iubiți, pentru a-și mări șansele la reproducere și eventual pentru a avea mai mult decât vecinul arogant care nu pierde nicio ocazie pentru a-ți comunica foarte clar (deseori non-verbal) că ți-e superior.
Și toate acestea, plus mult altele (pe care mi-e lene să le scriu), ni le dorim pentru ca după ce le aveam să  putem fi în sfârșit Fericiți / Împliniți  / Împăcați / Liniștiți. Fals !
Ce lume crudă să fie asta în care nici banii mulți, nici sexul, nici puterea, nici rangul și nici măcar familia aia la care visează atâtea tinere. (Dragelor, uitați-vă în jur, sunt atâtea femei măritate, par ele “în sfârșit fericite” ?)
Americanii au o vorbă “Tomorrow never comes” (mâine nu vine niciodată). Acel “mâine” în care toate dorințele îți vor fi implinite și îți vei da voie în sfârșit să te bucuri de viață… n-o să vină !
Slujba „aceea” la care visezi se va dovedi într-o zi plicticoasă, vacanţa „aceea” se va termina şi, bineînţeles, bărbatul „acela” va începe să sforăie şi să se uite după alte femei cu care nu vei putea concura deoarece vor fi mai tinere. ”
Și să nu cumva să-i uit pe “părinții” noștii sihaștri care se retag în munți sperând ca viața de acolo să le aducă în sfârșit pace. Din păcate puțini dintre ei aruncă un ochi peste gard la vecinii de la Răsărit, pentru a lua exemplul unui prinț pe nume Siddhartha Gautama, care, retras în munți fiind, și-a dat seama că Fericirea nu doar că nu se găsește în abundență, dar nu se găsește nici măcar în abstinență.
Cu alte cuvinte orice ai FACE și orice ai AVEA  nu te va face “în sfârșit Fericit”, ci-ți va oferi în cel mai bun caz o bucurie de scurtă durată care trece exact așa cum vine.
Deci, poți să-ti iei adio încă de pe acum de la mult visata “Fericire”. Dacă ești printre cei care înca fug după ea poți să te oprești liniștit, să iei o gură de aer și eventual să ieși la o plimbare în parc –  numai buna pentru relaxare după atâta alergat dupa propria coadă.
Totuși în schimbul alergării dupa obținerea  Fericirii, pot să-ti propun o alternativa ceva mai avantajoasă. Ce zici de treaba asta asta:

“Ai tot ce e nevoie pentru a fi fericit,

ești exact ceea trebuie să fii și nu trebuie să faci nimic pentru aceasta”

Sau aceeași idee în alte cuvinte:

“Nu trebuie să AI nimic,
nu trebui să  FACI nimic,
nu trebuie să FII nimic în afară de ceea ce EȘTI deja.”

Nu-i ciudat că poți fi fericit fără trebuiască să faci nimic  ?
Nu mă crezi ?  Uită-te la copiii mici ! Uită-te la animale.
Ai văzut vreodată vre-un bebeluș neștiind cum să facă să fie fericit ?
Dar o căprioară depresivă, ai văzut ?
Un câine cu probleme de stimă de sine ?
Uite altă chestie interesantă:
Ai văzut vreodată câinii care fug, cu perseverență incă, după propria coadă ?
Câinele pur și simplu uită că coada e o parte din el, motiv pentru care aleargă după ea ca și cum ar fi ceva exterior lui. El ARE DEJA coada (e a lui), dar se comportă ca și cum n-ar avea-o. (și chiar crede asta)
Și ce să vezi, cu cât încearcă să se apropoie de propria-i coadă, cu atât ea se îndepărtează mai mult. Câinele e mereu la un pas s-o înhațe dar nu reușește s-o prindă vreodată.
Dar oameni care fug (la fel de perseverent) după Fericire, ai văzut ?
Fug dupa ea cu multă determinare și la un moment dat pare că sunt gata s-o apuce Fericirea (coada), dar exact în momentul în care vor să pună mâna pe ea, ce să vezi,  a fugit.
Apoi, după ce-și reîncarcă bateriile, se angajează din nou în cursa asta blestemată, cu si mai multă determinare, chiar dacă “coada” înseamnă mai multi bani, mai mulă muncă, mai multă putere, mai multe femei… dar în final Fericirea, în stilu-i caracteristic, le scapă printre degete.
Dacă tu angajat fiind în această cursă, ai ceva mai multă minte ca un câine (fie el și unul de rasă),  vei oberva că la fel cum coada este o parte a câinelui (fără ca el sa faca NIMIC pentru a o obține) așa și Fericirea / Împlinirea… este o parte din tine și nu trebuie să faci nimic pentru a o obține. Măi da’ nimic…decât să nu fii bătut în cap.
——————————–
Dar o să spui: nu, nu sunt prea grasă, nesănătoasă, neatractivă, stresată. nu am suficienți bani și chiar TREBUIE să fac ceva în prinvința asta, pentru că cu aceste lipsuri nu pot sa ma simt fericită.
Nu draga mea ești perfectă așa cum ești chiar acum în momentul prezent…doar că refuzi să ACCEPȚI asta și preferi SĂ NU TE ACCEPTI.
Ai îndoieli ?
Hai să-ți dezleg misterul:
Neacceptarea e starea TA.
O simți…și pornind de la această simțire Mintea caută motive și explicații pentru a o justifica. Mintea simte impulsul neacceptării pe care o trăiești și pornind de la acel impuls creează gânduri (motive) prin care să explice această stare  (care e deja în tine).
Nu ești nefericită pentru că ești grasă.
Ești nefericită și dai vina pe kilogramele în plus (de fapt mintea face asta).
Nu ești nici nefericită pentru că ești urâtă.
Ești nefericită și dai vina pe aspectul fizic.
Și în fine… nu ești nefericită nici din cauza lui mama, tata, iubitul, șefu.
Ești nefericită și dai vina pe alții pentru asta. Ei doar scot la inveală din tine ceea ce ești deja.
Observi ?
Mintea dă mereu vina pe alții, caută vinovați.
Ba chiar caută să creeze o poveste, uneori foarte complexă, ca interpretare a ceea ce SIMȚI (dincolo de minte).
Tu simți nefericirea și mintea îți fabrică o poveste despre asta…care include întotdeauna și vinovați.
Toate lucrurile exterioare sunt, în cel mai bun caz, anestezice pentru ceea ce ESTI în interiorul tău: fie că anestezicul se numeste relația perfectă, marele premiu de la loto, ultimul model de Iphone sau, de ce nu, un Audi Q7 Premium Edition.
In final, după ce anestezicul își pierde efectul, revii, uneori violent, la ceea ce ESTI și ai fost intotdeauna, fără să recunoști.
Dacă ești frustrată, frustrată o să fii și dupa oricâte anestezice, fie că sunt fabricate de domnul Louis Vuitton.
Daca nu te simți fericita pentru că nu a venit înca Făt-Frumos să te ia de nevastă, te anunț că ești deja nefericită și frustrată însă dai vina pentru asta pe nesimțitul ăla de Făt care întârzie să vină.
Dar și când vine… ii vai de capul lui, pentru că e foarte posibil  ca din cauza  ”anesteziei” să nu-și dea seama de “gunoiul” pe care-l ai în tine. Dar după ce efectul trece, frustratrea va apărea din nou (de fapt a fost acolo totimpul) și mintea va căuta din nou vinovați. Iar șansele ca el să iasă din nou vinovat din această ecuație sunt foarte mari. Săracul Făt-Frumos…
Tot așa, dacă nu poți să te accepți așa cum ești, nu te vei accepta nici după o serie de injecții marca Botox. Acum îți explici de ce exista persoane dependente de operații estetice de așa natuă încât ajung să se mutileze  ?
Înloc să se accepte înca de la bun început așa cum sunt, iau “anestezice” până devin un sac de silicon, dotat cu gaură în partea inferioară.
Dar hai să vedem și partea bună a lucrurilor … a lucrurilor de dincolo de minte, că despre ele vorbim.
Dacă ceea ce simți, este că te accepți așa cum ești ? Ce va face mintea ?
Va farbica o serie de gânduri, și în final o poveste interesanta despre cât ești tu de frumoasă.  Pornind  de la ceea ce simți va găsi motive prin care să-ti argumenteze că ești frumoasă. Și nu va găsi vinovați pentru asta, ci va găsi oameni care au merite pentru frumusețea ta. Unul dintre merituoși s-ar putea să fii chiar tu.
Dar dacă te simți ACCEPTATĂ înca de la bun început, în ciuda faptului că nu ești chiar 90-60-90, mintea îți va găsi (pornind de la ceea ce simți) foarte multe motive pentru a-ți argumenta că merită să te simți acceptată.
Mintea îți fabrică o poveste despre orice simți, dar ce simți e dincolo de minte și drept urmare nici nu poate fi înțeles cu mintea. Noi vorbim despre manifestările care apar în minte ca urmare a ceea ce simțim. Dar ce simțim nu e ceva ce se explică, ci e ceva ce doar se simte.
Spunea Kahlil Gibran: “Când ai ajuns la capătul a ceea ce știi, ești la începutul a aceea ce simți.”
Dacă ești mai egocentrist din fire întotdeauna vei da vina pe ceilați pentru ceea ce simți, dar dacă dacă ești tipul mai “bun la suflet” și eventual îndoctrinat religios… pe cine crezi că vei da vina pentru tot ce ți se-ntâmplă ?
Ai ghicit, pe tine.
Te vei învinonvăți pe TINE însuți…lucru care foarte probabil te va și îmbolnavi.
Vezi modelul “bunului creștin” care se biciuește zilnic înainte de culcare, dar nu cu biciul, ci cu ceva mult mai distructiv: propria minte.
Făcând o paranteză, pe mine nu mă deranjează atât auto-biciurirea, cât mă deranjează cei care o încurajează, ba chiar creează mediile propice pentru ca autoflagelarea să poată avea loc. Ei spun despre sine că sunt  ”oamenii lui Ăl de Sus”, dar în realitate sunt exact așa cum un tâmplar pe nume Isus i-a numit încă de acum 2000 de ani: “Lupi în piei de oi”.
Ok, ei ne pun să le zicem părinti, pastori, învățători… și uneori Înalt Prea Fericitul, dar ce-ar fi oare dacă am urma modeul lui Isus și i-am numi și noi lupi ?
—————————————-
Revenind, ceea ce vreau să subliniez în exemplele de mai sus este că totul pornește de la ceea ce SIMȚI sau mai bine zis de la ceea ce EȘTI. Exact opus față de cum oamenii sunt învățați să creadă. (de către cine oare?)
Ai fost învățat că trebuie întâi să AI un lucru (mai mulți bani, sănătate, iubire, cunoaștere) pentru a putea apoi să FACI ceva (o casă, un iubit, o familie, o afacere) pentru ca în final să poți FI într-un fel (fericit, împăcat, multumit,  acceptat).
Deci Ai ->Faci -> Ești
In realitate însă lucrurile stau exact invers:
A FI  duce la A FACE care duce la A AVEA.
Întâi EȘTI împlinit, fericit, împăcat și  pornind de această simțire FACI CEVA (muncești, scrii, iubești, dansezi) pentru ca în final să  AI CEVA (casă, familie, sănătate, cunoaștere).
Nu, nu trebuie să faci NIMIC pentru a simți implinit, nici casă, nici familie, nici afaceri pentru că în final vei fi profund dezamagit.
Dar poți să te simți încă de la bun inceput fericit, să te accepti, să fii iubitor și împăcat cu sine… și pornind de la această stare să faci ceva…orice…orice te îndeamnă să faci bucuria pe care o simți. Ascult-o doar (pe fericire) și-o vei auzi, dar nu cu urechile.

Fericirea NU e ceva ce “trebuie”

Niciodată !
Iți mai amintești de câinele care fugea disperat după propria coadă ?
Dar despre oamenii care fug, încă mai disperați, după Fericire ?
Fericirea e ceva din tine, e coada ta, și nu trebuie să te forțezi în niciun fel s-o simți.
E suficient să stai liniștit nefăcând nimic.
Nimic din aceste lucruri nu se aplică dacă sunt făcute forțat, pe sistemul “Eu trebuie să fiu fericit” sau “M-am hotărât să fiu fericit” pentru că așa scrie undeva.
Ce faci dacă ești de-a dreptul supărat, te minti pe tine că ești fericit ?
Neacceptarea tristeții e la fel de chinuitoare ca orice alt fel de neacceptare și cu cât mai mult vei încerca să scapi de ea cu atât mai mult te va chinui. (mai ales că te ajută și mintea în acest sens cu infinite explicații despre cum să scapi de tristețe… înloc s-o îmbrățișezi)
Ai văzut oameni care încearcă să scape de îndrăgostire, dar sfârșesc prin a fi și mai îndrăgostiți ?
Dar oameni se străduiesc să scape de timiditate și sfârșesc prin a fi si mai timizi ?
Trebuie să spun că “Fericirea” la care mă refer e dincolo de un amalgam de emoții, când spun “Fericire” ma refer la  implinire, împăcare, acceptare, liniște, pace etc.. Acea parte din noi care ne întregește și după care mulți oameni aleargă.
Iar această “Fericire” de care vorbesc nu vine decât într-un singur caz:

Când nu faci nimic.

Mai bine zis când nu faci nimic, da absolut nimic, pentru a o obține.
La fel, dacă mintea îți spune (te păcălește) că trebuie să faci ceva ca să fii cumva, realitatea este că tu ești deja exact ce trebuie să fii, doar că refuzi să accepți asta, la fel cum câinele refuză să accepte că coada după care fuge este chiar a sa.
Oricum capcanele minții nu se opresc aici.
Când știi că nu trebuie să faci nimic, mintea îți spune că trebuie să te stresezi încercând din rasputeri “să nu faci nimic”. Mintea nu sție decât să repete într-una că “trebuie, trebuie, trebuie” mereu să faci ceva când în realitate nu trebuie să faci nimic.
Alteori îți spune că ai nevoie de muzică relaxantă ca să te ajute să nu faci nimic… sau să citești articole spirituale ca să învești să nu faci nimic, când în realitate nu ai chiar nimic de făcut ca să nu faci nimic (ce ciudat sună).
Atunci când simti ce EȘTI dispare tot ce înseamnă TREBUIE.
Starea în care doar “EȘȚI” (și nu faci nimic) aduce cu sine împlinire, bucurie, liniște, pace și nu în ultimul rând o stare de prezență totală în aici și acum. Si culmea, nu trebuie să faci nimic pentru aceasta, și chiar în primul moment în care încerci să faci ceva pentru a obține această stare o vei pierde.
Nu poți fi fericit când îți dorești sau te străduiești să fii fericit.
Fericit poți doar să FII.
La fel cum nu poți fi harnic dorindu-ți să fii harnic, poți fi harnic doar FIIND harnic.
Nu trebuie să faci nimic ca să fii harnic, e suficient să FII.

Dacă cauți Fericirea, cu siguranță o vei pierde.

Deci rețeta nefericirii este să-ti dorești să fii fericit.
Oamenii nefericiți sunt cei care-si doresc să fie fericiți…iar cei fericiți sunt cei care pur și simplu sunt fericiți  (fără a face ceva pentru a deveni astfel)
Ai doua opțiuni: ori EȘTI  fericit, ori îți dorești să fii  (și nu ești).
Iar ceea ce e valabil pentru stările interioare se extinde și în aspectele exterioare, că vorba aia, ce e viața decât o manifestare materială a interiorului nostru ?
La fel sunt oameni care își doresc să facă bani și oameni care fac bani.
Ei nu “trebuie să faca bani” și nici nu “vor să facă bani”, ci ei fac bani.
Oameni care își doresc să fie mai buni, și oameni care pur si simplu SUNT mai buni.
Oameni care se străduiesc să fie mai înțelepți, și oameni care acționează deja ca și cum ar fi mai înțelepți.
Există oameni care nu au dorințe sau oameni care se străduiesc să nu aibă dorințe.
Există oameni care nu fac nimic și oamani care se străduie să nu facă nimic ca și cum ar fi ceva de făcut.
Exista oameni care nu trebuie să facă nimic pentru a fi împliniți și oameni care încearcă să nu trebuiască să facă nimic.
Oameni care iubesc și oameni care încearcă să iubească… oameni care încearcă să găsească iubirea și oameni care o trăiesc.
Oameni care încearcă să aibă încredere în sine (plătind eventual traineri pentru asta) și oameni care au încredere în sine.

Înțelegi mecanismul ?

In Taoism se spune:  ”Dacă iți propui să îl atingi pe Tao, cu siguranță il vei pierde.”
In Budismul Zen se spune că nu poti fi Zen decât dacă EȘTI Zen.
Nu poti fi Zen încercând să fii Zen
In spatele blocului se spune că nu poti fi “băiat valabil” decât dacă ești “baiat valabil”.
N-o să fii “băiat valabil” dacă îți propui să fii “băiat valabil”. Doar bulangii își propun să fie “băieți valabili”.
Tot ce înseamnă “Eu fac” sau “Eu trebuie să fac” e sortit eșecului, lucru pe care ni-l transmite Viața (e cu “V” mare)  în momentele în care refuză cu încăpățânare să ne ofere lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult,  dar ni le dă doar în momentul în care renunțăm să le mai dorim, renunțăm la “Eu vreau”, ne detașăm.
Tot ce “trebuie” vine din Frică, pentru că dacă nu ne-ar fi Frica n-ar mai trebui nimic. Tot ce nu vine din frică vine de la sine, natural, de plăcere și pur și simplu spontan. Făra să-mi dau EU prea multă importanță in tot procesul.
Acesta este Eul, Ego-ul (sau Mintea) care nu știe altceva decât să-i fie FRICĂ, să tremure de frică , motiv pentru care TREBUIE să FACĂ mereu ceva pentru a fugi de frică… încercare sortită eșecului în mod repetitiv.
Așadar cand esti identificat cu “Eu fac” sau “Eu trebuie să fac”…  tot ceea ce faci este greșit.
De ce este greșit ?
Pentru că schimbarea produsã de Eu  (“EU m-am schimbat”) este artificialã, superficială, de suprafată. Nu are cum sã dureze decât pentru scurt timp. Schimbarea adevãratã este produsã de Viațã (sau Dumnezeu) cea în care Eu nu mai fac nimic și lucrurile se fac de la sine, eventual folosindu-se de mine. Chiar și când eu fac ceva, e ceva de dincolo de mine care FACE prin mine.
În budism, de exemplu, nu există termenul sau persoana numită “Dumnezeu”, în schimb există termenul “anatta” care înseamnă fără EU.
Deci când EU lipsesc, Cine face lucrurile prin mine ? (am scris “Cine” cu C mare)
Să fie acea “Fericire” pe care o descriam mai sus ?
Să fie acel mărgăritar de care vorbea Isus… pe care omul când îl găsește vinde tot ce are ca să-l cumpere ?
Să fie înseși Viața care e de acum liberă să răsufle prin mine ? (cum zicea Lucian Blaga)
Un proverb Zen spunea așa:

“Când stai în liniște și nu faci nimic iarba crește”

Nu, nu e nevoie să tragi tu de firele de iarbă ca să crească, nici să le rogi frumos sau să le reciți poezii…iarba crește de la sine indiferent că faci tu ceva sau nu.
La fel cum nu ești tu responsabil pentru firele de păr care-ți cresc în cap sau pentru înălțimea pe care o ai, ci acestea sunt lucruri care vin de la sine. Poți în cel mai bun caz să creez condițiile cele mai bune pentru ca ceea ce vine de la sine să se manifeste cât mai ușor.
Întreba acelasi tâmplar  acu vro doua milenii:
“Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?”
Corpul crește singur, n-are nevoie de atenția ta specială.
El crește  indiferent că joci fotbal cu baieții sau ieși la suc cu fetele. De aceste lucruri se ocupă altcineva, de fapt se scrie cu majusculă “Altcineva”.
Iar acest Altcineva se afla exact acolo unde omul (Eul) se termină.
Unde se temină “Eu fac” și “Eu “trebuie să fac” începe sa lucreze Altcineva, de fapt El lucreaza întotdeauna, doar că atunci când nu să faci nimic și nici nu încerci, poți sa-l și simți așa cum el “ESTE”. Când tu “doar esti” atunci simți că și el “ESTE” , e în întreg corpul si peste tot în jurul tau.
Da, despre asta vorbesc, despre A FI pur și simplu, cel mai simplu si banal lucru din lume, care culmea, nici măcar nu “trebuie” făcut.
Când vrei să-l faci, îl pierzi. Nu-i interesant ?
Viața curge prin noi și e vie, exuberantă, mereu proaspată, plină de energie și de fiecare dată când o lași să facă ceva prin tine ea creează Viață.
In schimb tot ce creează Mintea (“Eu fac”), motivată de frică si presiunea lui “trebiue” este mort, fără viața, gol, fără energie și extrem de monoton.
Așadar tot ce poți face este sã nu blochezi curgerea Vieții, să nu te bagi in calea ei vrând “s-o faci TU să curgă“, ci mai degrabă să te dai la o parte și s-o lași să curgă de la sine. Și nici măcar asta nu “trebuie” să faci ceva pentru că dacă te străduiești prea mult să te dai la o parte… nu mai esti dat la o parte. E destul doar să FII dat la o parte.

Mintea vrea să faca totul

Când ești condus de Minte, vrei sa faci TU totul, chiar si când mergi pe strada spui “Eu merg”,  ca si cum tu ai lua picioarele și le-ai muta “cu mâna”.
Pe de altă parte când te detașezi și lași lucrurile să se întâmple de la sine, te încrezi în Viața…observi uimit că de fapt picioarele merg singure, de la sine, nu e nevoie ca să faci TU ceva cu ele.
Ochii văd și ei de la sine, prin natura lor, nu trebuie să te chinui să vezi cu ei.
Urechile aud de la sine la fel cum nasul miroase de la sine, fără sa-l iei cu mâna și să miroși cu el.
Respirația vine și ea tot de la sine, nu e nevoie să spui în fiecare secundă “eu respir”.
Apa e udă prin natura sa, nu trebuie să facă ceva șa fie udă.
Lumina e luminoasă prin natura sa, nu face nimic special în sensul acesta.
Ce să vezi, la fel și omul, este Fericit prin natura sa.
Da, da fericirea e starea naturală a omului și ea este în tine fără să faci nimic pentru asta, pentru că atunci când crezi că trebuie să faci ceva pentru a fi fericit…ce să vezi… n-o să mai fii.
Iți poți imagina apa care să încerce din răsputeri să fie udă ?
Se spune că:
“Toate lucrurile se întâmplă de la sine, cu excepția momentelor când nu crezi asta și încerci să intervii.”
Buddha îi îndemna pe discipolii să nu caute niciodată iluminarea pentru că astfel o vor pierde:

“Când e timpul sã vã îmbrãcati, puneti-vã hainele. Când trebuie sã mergeti, mergeti. Când trebuie sã sedeti, sedeti. Sã nu aveti nici mãcar un gând în mintea voastrã de a cãuta natura de Buddha.”

“Lăsați copiii să vină la mine căci a lor este Împărăția Cerurilor” zicea Isus despre copii… care nu s-au gândit nici măcar o secundă în viața lor că “trebuie” să facă ceva pentru a se mântui. Copiii doar “Sunt” până la o anumita vârstă ei nu încearcă, nu trebuie și nu se străduiesc să fie pentru că ei SUNT.
Dar surpriză, cu toții “SUNTEM”... doar că noi am intrat în regatul minții ale cărui roade sunt și vor fi întotdeauna moarte.
In schimb, când mintea se dă la o parte nemaifăcând nimic, auzi Cântecul Liniștii, un cântec pe care mintea nici  nu și-l poate imagina sau explica, pentru că el se aude doar în absența ei. Liniștea doar se simte, nu se obține,
Si odată ce auzi cum sună Liniștea din tine, o simti în fiecare celulă și o lași să se manifeste  prin tine o să te îndrăgostești de ea.
Vei fi ca omul care a găsit o piatră prețioasă și vinde tot ce are ca s-o cumpare.
Dar nu mă înțelegeți greșit…
Acesta NU este un articol despre cum să găsești Liniștea din tine, ci este un articol despre Liniștea care ESTE deja în tine.
Este un articol despre Fericirea care ESTE în tine, fără să trebuiască să faci ceva pentru a obține.
Și NU este în niciun caz un articol despre cum trebuie să fii, nici despre ce trebuie să faci, ci este un articol despre ceea ce EȘTI  deja.
Nici macar să-ți amintești nu trebuie, pentru că străduindu-te să-ți amintești pierzi din vedere ceea ce EȘTI.
La fel cum apa nu trebuie să facă nimic ca să fie udă și nici lumina nu trebuie să facă ceva pentru a lumina, așa și omul, nu trebuie să facă nimic pentru a fi fericit, senin, liniștit și împăcat.
Toate aceste lucruri sunt deja în tine, la fel cum sunt în mine sau în oricine altcineva.
Când este ”Ceea ce ești”, asta se manifestă în toate aspectele vieții tale. Inclusiv când asculți muzică, o asculți nu pentru a te înveseli si o asculți pentru că ești deja vesel.
Iar în momentul în care nu te bagi, în care renunți să mai faci ceva și mintea se oprește din fuga ei nebună, “Ceea ce ești” începe să se manifeste prin tine.
“Ceea ce ești” lucrează prin tine, merge prin picioarele tale, vorbește prin gura ta sau scrie un articol prin mâinile tale exact cum face acum printr-ale mele.
Nu mai e nevoie să faci ceva pentru a dobândi fericirea, pacea, împlinirea, hărnicia, entuziasmul… ci toate acestea se manifestă prin tine și te determină să acționezi.
Nu lucrezi ca să faci bani și să fii fericit, ci ești fericit și drept  urmare lucrezi și faci bani.
Nu ai nevoie de o altă persoană ca să fii iubitor, ci ești iubitor și drept urmare împărtășești din multa ta iubire cu alții.
Oamenii care “încearcă” să fie iubitori sunt enervanți, îți vine să-i respingi și poate să le dai o pereche de palme să-și revină . Ii preferi oricând pe care care iubesc pur și simplu fără să se străduiască atâta.
La fel și oamenii care se străduie să fie relaxați sfârșesc prin a fi și mai tensionați, pentru că relaxarea e ceva ce nu trebuie să te străduiești să obții, ea e în natura ta.
Nu e nevoie să-ti faci operații estetice sau să-ți cumperi cea mai scumpa mașină ca să te accepti pe tine însuți, ci pornind de la acceptarea pe care o simți vei face toate lucrurile.
Acum 2000 de ani a fost un om care a reușit să nu facă nimic toată viața, lăsând doar “Ceea ce este” să se manifeste prin el. Si el era iubire, seninătate, pace, adevăr, înțelepciune, putere… și culmea, el nu făcea NIMIC pentru a fi astfel era doar “Ceea ce este”.
Le spunea oamenilor mataforic “Fiul nu face decât ceea ce-l vede pe Tatăl că face”… sau celebra afirmație “Eu și Tatăl una suntem”.
Fiul este omul, persoana, Eul, Ego-ul, iar Tatăl este “Ceea ce este” omul dincolo de persoană.

————————————————–

Nu trebuie să faci nimic pentru a fi sănătos

În ceea ce privește sănătatea lucrurile stau exact la fel.
Sănătatea este și ea în natura noastră, la fel și Fericirea, iar boala apare când ieșim din natura noastră, la fel ca și când mintea intervine să facă ceva pentru a fi fericită.
De aceea spun că cea mai simplă și eficientă vindecare este cea care vine DE LA SINE, cea în care te dai la o parte și lași corpul să se vindece singur. Il lași să fie ceea ce este.
Acestă vindecare are loc în momentul în care simți  că VIAȚA TE IUBEȘTE și lucreaza mereu în favoarea ta (cu excepția momentelor în care nu crezi asta și încerci să intervii).
Intr-un limbaj mai religios, dacă vreți, putem spune  că ne dăm la o parte și îl lăsam pe Dumnezeu să ne vindece.
Dar la fel nu trebuie să faci tu ceva să simți această iubire, ci trebuie să nu faci nimic…doar atunci o simți si o simți atât de tare încât ai senzația că ceva vibrează puternic în interiorul tău.
Fericirea nu e ceva pentru care să lupți, doar mintea luptă, inima iubește și acceptă ceea ce simte că este deja în ea.
Si dacă lupți pentru fericire, atunci cu cine și cu ce armă ?
Dacă lupți să ai pace în suflet, pe cine înfrângi ?
In orice luptă exista un învingator si un învins, exista chiar si morti. Dacă lupta e cu tine însuți, chiar o vei câștiga tu vei fi si cel care o pierde.

Nu lupta pentru fericire ! Ea e deja în natura ta.

Luptând pentru ea o vei pierde Nu fii aspru cu tine pentru câștiga împlinirea, împlinirea este o parte din tine.
Bine spunea cine spunea  că toate tehnicile spirituale (meditație, rugăciune și diverse exerciții de respirație) au un singur scop și anume să te saturi de ele.
Toate acestea au rolul de a ne face conștienți de ceea ce suntem deja, dar crezând că metoda este principalul și nu ceea ce ESTI… ajungi să o faci degeaba.
La fel cum într-un moment în care te simți bine  și drept urmare începi să asculți muzică. Vei crede apoi că muzica este responsabilă pentru starea ta de bine, uitând că fericirea ta este cea care te-a determinat să asculți acea muzică.
Nu muzica te face fericit, ci esti fericit si drept urmare asculți muzică.
Căutând în muzică, sau în orice alt lucru esența a ceea ce esti iti va aduce numai dezamagire. Așa acționează mintea, ea face mereu conexiuni logice, conectează stările interioare cu evenimente exterioare dându-ti impresia că evenimentle exterioare sunt cele care induc stările interioare…lucru care este valabil până în momentul în care crezi că baza a ceea ce simți este în exterior și începi să-ți cauți cu disperare pacea și împlinirea în lucrurile exterioare, fie că e vorba bani, statut social, femei, muzică, mâncare sau diferite practici spirituale.
Aceasta este detașarea despre care se vorbește în spiritualitate, e detașarea de iluzia că fericirea se poate găsi oriunde altundeva decât în “Ceea ce suntem”.
Era chiar o gluma care circula pe internet în sensul acesta, în care un discipol îl întreaba pe un călugăr budist:
- Maestre este corect să folosesc căsuța de E-mail.
Iar maestrul răspunde:
- E corect atâta timp cât nu te atașezi.
Adică atâta timp cât fericirea lui nu depinde de acel lucru. Se spune că plăcerea vine împreună cu atașamentul, iar atașamentul vine la pachet cu suferința.
Normal că suferi când faci într-una bani și îți dai seama că tot nu ești mai fericit, la fel cum suferi când mănânci fără oprire sperând că într-un final te vei simti în sfârșit împlinit, dar singrul lucru cu care te vei alege e probabil o indigestie însoțită probabil de-o diaree lin curgătoare.

“Ceea ce ești” este acceptare

Ceea ce ești este TOT ceea ce ești. (ce ciudat sună, dar vocabularul e foarte îngust când vine vorba de “Ceea ce ești”)
Nu ești numai fericire, euforie, exuberanță, bucurie, ci ești tot ce eșți, tot ce ai fost si vei fi vreodată.
Poate înțelegi mai bine din rândurile urătoare:

“A urî e la fel de bine ca a iubi.
Tristeţea e la fel de bună ca bucuria.
Durerea e la fel de valoroasă ca plăcerea.
Stressul si agitaţia nu sunt mai “rele” decât relaxarea.
Singurătatea nu e cu nimic mai prejos decât viaţa in doi.

Viaţa e făcută din TOT ce există,
si niciun lucru nu e mai rău decât altul, la fel cum culoarea verde (de exemplu) nu e mai rea decât culoarea albastră.

Tot ce contează e să lăsam acest Dans al vieţii să curgă liber
şi mai ales să ne bucurăm de fiecare parte a coregrafiei.”

Intrebare:
Ce-ar fi dacă, intr-o zi, ar veni cineva să ne spună ca pirueta de la salsa e o miscare greşită, care n-ar mai trebui să facă parte din dans ? S-ar intampla acelaşi lucru care se întâmplă cu oamenii care cred că supărarea (sau orice altă parte a dansului) e o miscare interzisă/greşită in Marele Dans.

Așadar cine dansează cu mine ?  (Atenţie, o să parcurgem toată coregrafia, fără exceptii !) “

‎”Prefer să fiu întreg, decât bun”. zicea C.G Jung
Așadar prefer să fiu atât iubitor cât și neiubitor, atât vesel si entuziast cât si trist si dezamagit.
Prefer să fiu și răutăcios, gelos, mânios, deprimat, fricos, agresiv, decât să renunț la orice parte din mine de dragul “moralității”, pentru ca toate acestea fac parte din VIAȚĂ.
Iar cel care nu acceptă acest Adevăr  va fi urmărit întreaga viața de exact acea parte din el pe care o respinge sau o consideră ca fiind “păcătoasă” și “imorală”.
Nu întâmplător se zice că  “Ceea ce nu-ţi asumi, pune stăpânire pe tine”.
Despre această asumare vorbeste și articolul cu partea întunecata din noi.
Inima acceptă, își asumă tot, nu judecă, nu se autoînvinovățește, ci simte. In schimb mintea caută mereu vinovați, judecă, pedepsește, nu acceptă nimic, fuge și este într-o continuă căutare. “Ceea ce ești” este inima, care simte doar, care este doar și care nu “trebuie” să facă nimic.
Acolo unde se termină mintea, acolo începe inima. Unde se temrină cunoșterea, începe simtirea.
Inima este Stânca Ta pe care-ți construiești casa. Construiește pe “Ceea ce ești”, pe ceea ce este natura ta… și nu pe Minte care este mereu schimbătoare și care e motivată numai de frică. Dacă “Ceea ce ești” este o stâncă, Mintea este un nisip miscător pe  care nu ai niciodată siguranță.
Nu mai tortura “Ceea ce ești”, nu mai lovi cu asprime ceea ce este mai prețios în tine. Nu mai lovi și acuza “Ceea ce ești” pentru ceea ce trebuie să fii, pentru că ceea ce esti este infinit mai important.
Nu da ceea ce EȘTI pentru ceea ce “ar trebui” să fii !
E o afacere proastă care duce încet dar sigur spre faliment – sufletesc
“Ceea ce esti” este pace, acceptare, simțire, împlinire, e visul tău de iubire la care visezi, e chiar și visul de iubire al soției tale și a tuturor celor din viața ta…da, asta este “Ceea ce ești” ! Merită să lași la o parte iluziile mintii pentru o fărâmă de adevăr, merită !
Chiar și când ești trist, ai încredere că “Ceea ce ești” este în tine și te va duce exact acolo unde e cel mai bine pentru tine să fii atâta timp cât nu te bagi. Ceea ce ești tu duce de fiecare dată spre mal, ai încredere  în asta, chiar dacă drumul spre mal trece uneori și prin mlaștină.
Când încerci din răsputeri sa scapi de suferință (tu cu mintea ta), esti asemenea unui om care plonjează intr-o apa din dorința de a o liniști.
Nu doar că vei tulbura apa si mai tare, dar vei si ridica la suprafață toate mizeriile care erau pe fundul ei.
Nu era mai inteligent sa aștepti cuminte pe margine până când apa se liniștea de la sine ?
Despre asta este Fericirea, deapre ceea ce este în noi și vine de la sine, neforțat, spontan și în momentele în care ne așteptăm cel mai puțin.
Ai încredere că oamenii care te iubesc cu adevărat te iubesc pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce “ar trebui” să fii. Cine nu te iubește pentru ceea ce ești deja, nu te iubește deloc.
Iar tu, la fel, iubește-i pe ceilalți pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce crezi tu că “ar trebui” să fie. Lasă la o parte standardele tale, nu mai pretinde nici vieții nici celorlalți să se alinieze la standardele tale exigente, ci mai degrabă bucură-te de tot ceea ce ESTE deja. Nu mai fi exigent nici cu tine însuți, ci bucură-te mai bine de absolut TOT ceea ce ești.
Iar iubirea vine și ea de la sine, nu când o cauți, nici când te străduiești s-o simți, ci vine spontan, te ia prin surprindere, vine exact când nu te aștepți și, foarte important, nu vine din minte, ci vine de acolo de unde “trebuie” nu mai există.
Așadar tot ce ne rămâne de făcut e cel mai simplu și banal lucru din lume: NIMIC.
Dacă te trezești mâine căutând Fericirea sub dulap, amintește-ți ca ea este de fapt un lanț pe care l-ai avut întotdeauna la gât și încă îl mai ai. (Deci poți să te ridici liniștit de sub canapea și să pui lanterna aia înapoi în cui).
În concluzie:
Viaţa are un secret care ne este revelat doar atunci când renunţăm la a-l mai căuta..
Toate cele bune îți doresc, Răzvan.