Când se face cineva călugăr, primeşte un şnur cu noduri, numit metanie; când candidatului la călugărie i se dă acest obiect, în cuprinsul slujbei de călugărie, se spune aşa: "Fratele nostru (i se spune numele; la mine s-a spus Teofil) primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos".
Deci de ce ţi se dă obiectul acesta? Pentru rugăciune. Cum să faci rugăciune cu un astfel de obiect? Vă spun eu, imediat. După ce-l prezintă în faţa comunităţii - în faţa obştei de călugări care e de faţă şi în faţa credincioşilor - se adresează apoi candidatului, zicându-i: "Că eşti dator în toată vremea a avea în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele Domnului Iisus şi a zice: lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul>". Asta-i rugăciunea cu care sunt datori călugării şi cu care se mântuiesc călugării. Cum se mântuiesc călugării cu rugăciunea aceasta? Repetând-o mereu.
De ce i se dă călugărului metania? Ce legătură este între rugăciunea spusă cu gura, în cuget, în inimă, în minte, şi obiectul acesta care se numeşte metanie? Acest obiect este un suport material pentru o lucrare spirituală. E nevoie de aşa ceva? Da, e nevoie. De ce? Pentru că mintea nu e statornică la un gând şi, dacă-ţi propui să spui de mai multe ori rugăciunea aceasta, de obicei, dacă n-ai şi un suport material, mai ales la început, mintea nu-i statornică la rugăciune. Şi atunci, având acest obiect în mâna stângă, între degetul mare şi degetul arătător, prinzi fiecare nod din care-i format obiectul acesta, şi la fiecare zici: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!". Suportul acesta material îţi aduce aminte că eşti dator să zici în toată vremea rugăciune. Această rugăciune are legătură cu Sfântul Grigorie Palama, care a stăruit pentru rugăciunea aceasta isihastă, pentru rugăciunea celui ce se linişteşte.
La mănăstire - la Sâmbăta - era un părinte cu nume mare şi cu viaţă deosebită, un om cu înzestrare deosebită de la Dumnezeu, Părintele Arsenie Boca. Părintele Arsenie s-a ocupat de mine, m-a luat la spovedit şi mi-a pus în vedere rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Şi mi-a zis s-o spun şi eu, cât pot de des, în felul următor: s-o zic cu gândul - deci nu cu cuvântul vorbit, ci cu cuvântul gândit - şi s-o lipesc de respiraţie în felul următor: între respiraţii - acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă, în clipa aceea în care nici nu tragi aer în piept, nici nu-l dai afară - zici "Doamne"; trăgând aer în piept, odată cu aceasta zici "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", iar dând aerul afară din piept, odată cu aceasta zici: "Miluieşte-mă pe mine, păcătosul".
Darul lui Dumnezeu vine şi în urma strădaniei pentru rugăciunea de toată vremea. Pentru că rugăciunea de toată vremea este o metodă de îmbunătăţire sufletească. N-am ajuns să fac performanţe în legătură cu rugăciunea aceasta, dar am zis-o intensiv şi m-a ajutat. Cum m-a ajutat această rugăciune? Spunând această rgăciune s-au dez lăn - ţuit în sufletul meu nişte furtuni, nişte stări sufleteşti pe care nu mi le-am dorit şi pe care nici nu le-am putut în lă tura. Dar am cerut ajutor de la Dumnezeu. Şi am zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Şi m-a ajutat Domnul Hristos. Cum m-a ajutat? Întâi, mi-a dat posibilitatea să mă gândesc la mizeria din sufletul meu. Deci, înainte de a te întâlni cu Domnul Hristos, dacă te angajezi la rugăciunea aceasta, nu te întâlneşti decât cu tine însuţi, cu mizeria din sufletul tău. Fiecare dintre noi vine din străfunduri de existenţă, cu bune şi cu rele. Şi când zicem: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" se răscolesc răutăţile. Fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri, avem o ereditate, o moştenire, care e şi bună şi rea. Un părinte mi-a zis odată: "Pe om dacă îl cauţi de bun, bun îl găseşti, şi dacă-l cauţi de rău, şi rău îl găseşti". Deci, acelaşi om e şi bun şi rău. Când zici rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" te întâlneşti inconştient cu cele din subconştient şi din neconştient. Se zice că omul este oglinda părinţilor. Părinţii se prelungesc cu viaţa lor şi după ce nu mai sunt în lumea aceasta; se preungesc prin copiii lor. După ereditate urmează formarea prin educaţie şi prin mediul înconjurător. Şi toate acestea vin în conştientul omului. Toată viaţa noastră o realizăm, din punct de vedere duhovnicesc, pe baza conştientului, numai că dincolo de conştient există un neconştient, există un subconştient. Şi din subconştient, şi din neconştient, se ajunge la conştient. Şi când ajungi la conştient, atunci te poţi lupta împotriva furtunilor de gând dacă le ai, împotriva acumulărilor negative pe care le-ai adunat în sufletul tău în mod conştient, direct sau indirect. Când te întâlneşti cu tine însuţi, te întâlneşti în conştient. Dar tot ce ai în conştient vine de dincolo de conştient, din subconştient şi neconştient. Şi mai este un factor care contribuie la ceea ce suntem noi: destinul.
Dacă zici rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" nu se poate să nu te ajute Domnul Hristos. Cred că v-am mai spus şi altă dată, fiindcă îmi place să spun: Părintele Arsenie i-a spus unui tânăr, care era foarte zbuciumat şi căruia părintele-i cunoştea familia din care făcea parte: "Mă, tu eşti sinteza harababurii din casa voastră!" Să ştiţi că cu rugăciunea aceasta este ca şi cum ai lovi cu o bâtă în viesparul din sufletul tău. Cu vremea lucrurile se limpezesc. Dar până se limpezesc, ai probleme, şi problemele astea trebuie să le duci şi să le suporţi. Numai că sunt şi lucruri foarte bune pe care le realizezi în activitatea aceasta de rugăciune. Ştiţi ce? Ce-i bun. Eu am ajuns la nişte bucurii de mi-era frică că mor de bucurie. Credeam că-mi crapă inima de bucurie. Bineînţeles că Dumnezeu ştie cum să chivernisească când te rogi, dar am avut nişte bucurii extraordinar de mari. De aceea insist pentru rugăciunea aceasta deoarece îţi aduce bucurii. Şi să ştiţi că Dumnezeu nu se lasă dator omului. Dacă omul se angajează pentru Dumnezeu, şi Dumnezeu se angajează pentru om. Dumnezeu e viu şi Dumnezeu care e viu ne zâmbeşte. Dumnezeu îi zâmbeşte omului şi omul trebuie să-i zâmbească lui Dumnezeu. Faceţi ce puteţi! Rugaţi-vă lui Dumnezeu, rugaţi-vă Maicii Domnului, rugaţi-vă Sfinţilor să ne ajute pe toţi să înmulţim rugăciunea şi să avem limpezime de minte şi, cu voia lui Dumnezeu, să străbatem cu gânduri care ne duc spre cer. Dumnezeu să ne ajute!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu