Acţiunile
le-au alimentat forţa vitală, ţelurile propuse şi visurile. De fiecare
dată când luăm o decizie care nu este în concordanţă cu dorinţele inimii
noastre, nu numai că ne îndepărtăm de ceea ce spunem că dorim de la
viaţă, dar ne şi blocăm forţa vitală -acea forţă interioară, unică, ce
ne ţine în viaţă din punct de vedere spiritual şi fizic. Atunci când
punem întrebările potrivite şi facem alegerile potrivite, ne alimentăm
forţa vitală.
Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale.
Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind,
aprinzând şi hrănindu-ne flacăra, ori diminuează această forţă,
micşorând intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Atunci când
focul interior este viu, ne simţim puternici şi încrezători. Avem
puterea şi curajul de a spune adevărul, ca şi umilinţa de a cere ce ne
trebuie. O flacără sănătoasă ne umple minţile cu imagini clare şi cu
inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine cont de visele noastre şi de a le
urma. Atunci când ne alimentăm focul din interior, putem vedea cu
foarte mare claritate şi putem acţiona fără să ne abatem din drum. O
flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă mai înalte, acolo
unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională; însă atunci
când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi. Suntem
temători, susceptibili şi îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre
puteri.