Aş vrea să clarific ceva din cele spuse aseară. O doamnă a simţit din cele ce am spus că aş fi împotriva unei etnii. Chiar sper că nu sunt împotriva niciunei naţii, rase ori credinţe.
Dacă cumva am folosit o etnie, a fost numai pentru a ilustra o idee.
Ceea ce am încercat să-ţi spun a fost următorul lucru – devenim ceea ce contemplăm. Fiindcă e în natura iubirii, aşa cum e în natura urii, să ne schimbe în asemănarea a ceea ce contemplăm. Seara trecută am menţionat un exemplu pentru a-ţi arăta că atunci când credem că ne putem distruge imaginea spărgându-ne oglinda, ne amăgim singuri numai.
Când, prin război ori revoluţie, distrugem titluri care pentru noi reprezintă aroganţa şi lăcomia, devenim în timp întruparea a ceea ce credeam că distrugem. Astfel că astăzi, oamenii care credeau că distrug tiranii sunt ei înşişi ceea ce credeau că distruseseră.
Pentru a nu fi înţeles greşit, îngăduie-mi să aşez încă o dată fundaţia acestui principiu.
Conştienţa este una şi singura realitate. Suntem incapabili de a vedea altceva decât conţinuturile propriei noastre conştienţe.
Aşadar, ura ne trădează în ceasul victoriei şi ne condamnă să fim ceea ce condamnăm. Toată cucerirea rezultă într-o schimbare de caracteristici, astfel încât cuceritorul devine asemenea duşmanului cucerit. Îi urâm pe alţii pentru răul care este în noi înşine. Rase, etnii şi grupuri religioase au trăit timp de veacuri în strânsă duşmănie şi este natura urii, aşa cum este natura iubirii, să ne schimbe în asemănarea a ceea ce contemplăm.
Naţiunile se poartă cu alte naţiuni aşa cum proprii lor cetăţeni se poartă unii cu alţii. Când există sclavie într-un stat şi acea naţiune atacă pe alta, este cu intenţia de a înrobi. Când există o competiţie economică feroce între cetăţean şi cetăţean, apoi într-un război cu alt stat, obiectul războiului este de a distruge comerţul inamicului. Războaiele de dominaţie sunt cauzate de voinţa acelora care, în interiorul unui stat, sunt dominatori peste avuturile celorlalţi.
Emanăm lumea care ne înconjoară prin intensitatea imaginaţiei şi sentimentelor noastre. Dar în această lume tri-dimensională a noastră, timpul bate încet. Şi astfel, nu observăm întotdeauna relaţia lumii vizibile cu firea noastră lăuntrică.
Asta e deci ceea ce am vrut să spun. Am crezut că aşa s-a şi înţeles. Ca să nu fiu interpretat greşit, iată principiul meu. Tu şi cu mine putem contempla un ideal, şi devenim acel ideal îndrăgostindu-ne de el.
Pe de altă parte, putem contempla ceva ce ne displace profund şi, condamnându-l, devenim acel lucru. Dar datorită încetinelii timpului în această lume tri-dimensională, când devenim ceea ce contemplam, am uitat că eram puşi fie pe adorat fie pe distrus acel lucru.
Lecţia din seara aceasta este capodopera Bibliei, aşa că acordă-mi întreaga ta atenţie. Cea mai importantă întrebare pusă în Biblie se găseşte în capitolul 16 al Evangheliei sfântului Matei.
După cum ştii, toate poveştile biblice sunt poveştile tale; personajele lor trăiesc numai în mintea omului. Ele nu fac nicio trimitere în vreun fel la nicio persoană care a trăit în timp şi spaţiu, şi niciun eveniment care s-ar fi petrecut vreodată pe pământ.
**************