Dacă, totuşi, căutăm o proiecţie conştientă într-o lume dimensional mai
mare, atunci trebuie să menţinem acţiunea în desfăşurare până în momentul în
care adormim. Experimentăm în imaginaţie, cu toată distincţia realităţii, ceea ce
am experimenta în carne şi oase când ne vom atinge scopul şi vom întâlni acel
prilej, în viitor, aşa cum l-am întâlnit în imaginaţia noastră.
Hr ă ne ş te mintea cu premise – adic ă , afirma ţ ii presupus a fi adev ă rate,
deoarece asump ţ iile, de ş i false, dac ă se persist ă î n ele p â n ă ce dob â ndesc
sentimentul realit ăţ ii, se vor î nt ă ri î n fapt .
Pentru o asump ţ ie, toate mijloacele care promoveaz ă realizarea ei sunt
bune. Influen ţ eaz ă comportamentul tuturor, inspir â nd î n to ţ i mut ă rile ,
ac ţ iunile ş i cuvintele care duc spre î mplinirea ei .
Pentru a înţelege cum îşi modelează omul viitorul în armonie cu asumpţia sa
– prin simpla experimentare în imaginaţia lui a ceea ce ar experimenta în realitate
dacă ar fi să-şi realizeze scopul – trebuie să ştim ce înţelegem printr-o lume
dimensional mai mare, căci într-o lume dimensional mai mare intrăm pentru a ne
altera viitorul.
Observarea unui eveniment înainte de a se petrece implică faptul că
evenimentul este predeterminat din punctul de vedere al omului din lumea tridimensională.
Aşadar, a schimba condiţiile de aici, în cele trei dimensiuni ale
spaţiului, trebuie mai întâi să le schimbăm în cele patru dimensiuni ale spaţiului.
Omul nu ştie exact ce se înţelege printr-o lume dimensional mai mare, şi va
nega, fără îndoială, existenţa unui dimensional mai-mare Sine. El e destul de
familiarizat cu cele trei dimensiuni – lungime, lăţime şi înălţime – şi crede că, de ar fi
o cvadri-dimensiune, ar trebui să fie la fel de evidentă pentru el precum
dimensiunea lungimii, lăţimii şi înălţimii [ori „a mărimii şi formei”, n.tr.+.
Acuma, o dimensiune nu e o linie. E orice fel în care poate fi măsurat un lucru,
complet diferit de toate celelalte feluri. Adică, pentru a măsura un corp cvadridimensional,
îl măsurăm pur şi simplu oricum altfel decât după lungime, lăţime şi
înălţime. Ia să vedem, există vreun fel de a măsura un obiect în afară de lungime,
lăţime şi înălţime?
Timpul îmi măsoară viaţa fără a se folosi de cele trei dimensiuni ale lungimii,
lăţimii şi înălţimii. Nu există un aşa-zis „obiect instantaneu”. Apariţia şi dispariţia
acestuia sunt măsurabile. Rezistă pentru o lungime definită de timp. Îi putem măsura
durata vieţii fără a folosi dimensiunea lungimii, lăţimii şi înălţimii. Timpul este
categoric al patrulea fel de a măsura un obiect.
Cu cât are mai multe dimensiuni, cu atât devine mai plin de substanţă şi de
realitate. O linie dreaptă, care se află în întregime într-o singură dimensiune,
dobândeşte formă, masă şi substanţă prin adăugire de dimensiuni. Ce calitate nouă iar
da timpul, a patra dimensiune, calitate care ar face-o la fel de vast-superioară
solidelor, precum superioare sunt solidele suprafeţelor şi suprafeţele liniilor?
Timpul este un mijloc de schimbare în experienţă, fiindcă orice schimbare
necesită timp.
Noua calitate este schimbarea. Observă că, dacă tăiem un obiect solid,
secţiunea sa transversală va fi o suprafaţă; tăind o suprafaţă, obţinem o linie, şi tăind
o linie obţinem un punct.
Aceasta înseamnă că un punct este numai o secţiune transversală a unei
linii; care e, la rândule ei, doar o secţiune transversală a unei suprafeţe; care e, la
rândul său, numai o secţiune transversală a unui solid; care este, la rândul lui, dacă îl
ducem spre concluzia logică, numai o secţiune a obiectului cvadri-dimensional.
Nu putem evita deducţia că toate obiectele tri-dimensionale sunt numai
secţiuni transversale ale corpurilor cvadri-dimensionale. Ceea ce înseamnă: când te
întâlnesc pe tine, întâlnesc o secţiune transversală a cvadri-dimensionalului tu –
cvadri-dimensionalul Sine care nu e văzut. Pentru a vedea Sinele cvadri-dimensional,
trebuie să văd fiecare secţiune transversală, ori viaţa ta de la naştere până la moarte,
şi să le văd pe toate co-existând.
Focarul meu ar trebui să ia întreaga dispunere de impresii senzoriale pe care
le-ai experimentat pe pământ, plus acelea pe care le-ai putea experimenta. Ar trebui să
le văd, nu în ordinea în care au fost experimentate de tine, ci ca un întreg actual.
Fiindcă SCHIMBAREA este caracteristica celei de-a patra dimensiuni, ar trebui să le
văd în starea de flux – ca un întreg viu, animat.
Acuma, dacă avem toate astea clar fixate în minţile noastre, ce înseamnă
aceasta pentru noi în această lume tri-dimensională? Înseamnă că, de ne-am
putea mişca pe lungimea timpului, am putea vedea viitorul şi l-am putea altera dacă
am dori.
Lumea aceasta, pe care o credem atât de solid de reală, este o umbră din care,
şi dincolo de care, putem oricând trece. Este o abstracţie, o separare dintr-o lume
fundamental şi dimensional mult mai mare – o lume mult mai fundamentală extrasă
dintr-o lume încă şi mai mare fundamental şi dimensional – şi tot aşa spre infinit.
Fiindcă infinitul este de neatins prin orice mijloc de analiză, indiferent cât de multe
dimensiuni adăugăm lumii.
Omul poate dovedi existenţa unei lumi dimensional mai mari prin simpla
focalizare a atenţiei sale asupra unei stări invizibile şi imaginându-şi că o vede şi că
o simte. Dacă rămâne concentrat în această stare, mediul său actual se va petrece,
iar el se va trezi într-o lume dimensional mai mare, unde obiectul contemplării sale
va fi văzut ca o realitate concret-obiectivă.
Simt intuitiv că, de şi-ar separa gândurile de această lume dimensional mai
mare şi s-ar retrage încă şi mai departe înlăuntrul minţii lui, ar provoca o
externalizare a timpului. Ar descoperi că, de fiecare dată când se retrage înlăuntrul
minţii sale şi ar provoca o externalizare a timpului, spaţiul devine dimensional mai
mare. Şi el ar concluziona astfel că atât timpul cât şi spaţiul sunt seriale, iar drama
vieţii este numai o căţărare pe grămada de timp dimensional multiplu.
Savanţii vor explica într-o bună zi DE CE există un Univers Serial. Dar în
practică, mai important este CUM folosim acest Univers Serial pentru a ne
schimba viitorul.
Pentru a schimba viitorul, trebuie s ă ne preocupe numai dou ă lumi din seria
infinit ă ; lumea pe care o cunoa ş tem prin ra ţ iunea organelor noastre trupe ş ti ş i
lumea pe care o percepem independent de organele noastre senzoriale .
Am afirmat că omul are înaintea lui în fiecare moment din timp posibilitatea de
a alege care din mai multe viitoruri va avea. Dar se ridică întrebarea: „Cum se poate
una ca asta, din moment ce experienţele omului, treaz în lumea tri-dimensională, sunt
predeterminate?” – aşa cum sugerează observarea de către el a unui eveniment
înainte ca acesta să se producă. Această abilitate de a schimba viitorul va fi înţeleasă
dacă asemănăm experienţele vieţii pe pământ cu rândurile acestei pagini. Omul
experimentează evenimente pe pământ separat şi succesiv, în acelaşi fel în care
experimentezi tu acum cuvintele acestei pagini.
Imaginează-ţi că fiecare cuvânt de pe această pagină reprezintă o singură
impresie senzorială. Pentru „a prinde” contextul, pentru a înţelege ce vreau să spun,
îţi focalizezi vederea pe primul cuvânt din colţul stânga-sus şi apoi ţi-o plimbi de-a
lungul paginii, de la stânga la dreapta, lăsând-o să cadă pe cuvinte separat şi
succesiv. Până când ochii tăi ajung la ultimul cuvânt de pe această pagină, ai extras
înţelesul.
Dar să presupunem că, uitându-te la pagină, cu toate cuvintele tipărite, prin
urmare la fel de prezente, hotărăşti să le rearanjezi. Ai putea, rearanjându-le, să spui
o poveste diferită în întregime – de fapt ai putea să spui mai multe poveşti diferite.
Un vis nu e nimic mai mult decât gândire cvadri-dimensională necontrolată, ori
rearanjare a impresiilor senzoriale atât ale trecutului cât şi ale viitorului. Omul rar
visează evenimente în ordinea în care le experimentează când e treaz.
El visează de obicei două sau mai multe evenimente care sunt separate în timp
fuzionând într-o singură impresie senzorială; ori, într-atât de complet îşi
rearanjează singurele impresii senzoriale din perioada de trezie încât nu le mai
recunoaşte când şi le aminteşte, odată trezit.
De exemplu, am visat că am livrat un pachet restaurantului din clădirea mea de
apartamente. Recepţionera mi-a spus, „Nu-l poţi lăsa aici”, după care, operatorul de
la lift mi-a dat câteva scrisori iar eu i-am mulţumit pentru ele, el, la rândul său,
mulţumindu-mi. În acest moment apare operatorul din schimbul de noapte şi-mi face
cu mâna un salut.
A doua zi, ieşind din apartament, am luat câteva scrisori ce-mi fuseseră lăsate
la uşă. Coborând cu liftul, i-am înmânat operatorului de zi un bacşiş şi i-am
mulţumit pentru că s-a ocupat de corespondenţa mea, după care el mi-a mulţumit
pentru bacşiş. Revenind acasă, în aceeaşi zi, am auzit un portar spunând unui curier,
„Nu poţi lăsa aia acolo”. Când să intru în lift, văd o faţă familiară în restaurant, mă
opresc şi recepţionera mă salută zâmbind. Seara, conducându-mi musafirii până
la lift şi luându-ne rămas-bun, operatorul de noapte îmi flutură un „noapte bună”.
Prin simpla rearanjare a câtorva dintre impresiile senzoriale unice, am fost
sortit să le întâlnesc, iar fuzionând două sau mai multe dintre acestea într-una
singură, am construit un vis care a diferit simţitor de experienţa mea din starea de
trezie.
Când vom fi învăţat să controlăm mişcările atenţiei noastre în lumea
cvadri-dimensională, vom fi capabili să creăm conştient circumstanţe în lumea
tri-dimensională. Învăţăm acest control prin intermediului visului din starea de trezie,
când atenţia noastră poate fi menţinută fără efort, fiindcă atenţia minus efort este
indispensabilă pentru schimbarea viitorului.
Putem, î ntr-un vis î n stare de trezie controlat, s ă construim con ş tient un
eveniment pe care dorim s ă î l experiment ă m î n lumea tri-dimensiona l ă .
Impresiile senzoriale pe care le folosim pentru a ne construi visul din stare de
trezie sunt realităţi actuale dislocate în timp, sau lumea cvadri-dimensională. Tot ceea
ce facem prin construirea visului din stare de trezie este să selectăm dintr-o mare
varietate de impresii senzoriale pe cele care, atunci când sunt aranjate corespunzător,
implică faptul că ne-am realizat dorinţa. Cu visul clar definit, ne relaxăm într-un scaun
şi ne inducem o stare de conştienţă asemănătoare somnului.
O stare ce, deşi la graniţa somnului, ne lasă la controlul conştient al
mişcărilor atenţiei noastre. Apoi, experimentăm în imaginaţie ce am experimenta
în realitate dacă acest vis în stare de trezie ar fi un fapt obiectiv.
În aplicarea acestei tehnici de schimbare a viitorului, este important să ţinem
minte mereu că singurul lucru care ocupă mintea în timpul visului din starea de trezie
este VISUL DIN STARE DE TREZIE, acţiunea predeterminată şi senzaţia ce implică
împlinirea dorinţei noastre.
Cum devine visul din stare e trezie un fapt fizic nu e grija noastr ă .
Recunoa ş terea de c ă tre noi a visului din stare de trezie ca fiind o realitate fizic ă
determin ă mijloacele pentru î mplinirea lui .
Îngăduie-mi să aşez din nou temelia rugăciunii, care nu e nimic mai mult
decât un vis în stare de trezie controlat:
1. Defineşte-ţi obiectivul , să ştii precis ce vrei.
2. Construieşte un eveniment pe care crezi că îl vei petrece CA
URMARE a împlinirii dorinţei tale – ceva ce va avea predominant
acţiunea
Sinelui – un eveniment ce implică împlinirea dorinţei tale.
3. Imobilizează-ţi corpul fizic şi indu-ţi o stare de conştienţă
asemănătoare somnului. Apoi, simte-te mental chiar în acţiunea
propusă, până ce numai senzaţia de împlinire domină mintea,
imaginând în tot acest timp că tu eşti cel care face acţiunea AICI ŞI
ACUM, astfel încât experimentezi în imaginaţie ce ai experimenta în
carne şi oase dacă ţi-ai atinge scopul. Experienţa m-a convins că
aceasta este cea mai simplă cale de a-ţi atinge obiectivul.
Totuşi, propriile mele multe eşecuri m-ar condamna dacă aş insinua că am
ajuns să-mi stăpânesc complet mişcările atenţiei mele. Dar pot spune, alături de
învăţătorul antic,
„Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit, dar una fac: uitând cele ce sunt
în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de
sus”, Filipeni 3:13,14.
**************
Î nc ă o dat ă vreau s ă îţ i reamintesc faptul c ă responsabilitatea de a face rea l
î n lumea aceasta ceea ce ai f ă cut real î n imagina ţ ie nu apas ă pe umerii t ă i. Nu
te preocupa î n privin ţ a CUM-ului; ţ i-ai asumat c ă s-a f ă cut, acum asump ţ ia are
propriile sale c ă i de a se concretiza pe sine. Responsabilitatea de a face ca a ş a s ă fie
e luat ă de la tine.
Există o scurtă referire în cartea Ieşirii care confirmă asta. Milioane de
oameni au citit-o sau au auzit-o de-a lungul veacurilor şi mereu greşit au înţeles-o.
Se spune, „Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui” (Ieşirea 23:19).
Nenumărate milioane de oameni, înţelegând greşit această afirmaţie, refuză
să mănânce, până în această zi a luminatului an 1948, orice produs lactat împreună
cu un fel de carne. Cică „nu se face”.
Ei cred că Biblia e istorie şi, când se spune „Să nu fierbi iedul în laptele
mamei lui”, fie că e lapte, fie că e vreun produs din lapte, unt şi brânză, nici nu se
gândesc să se atingă de acesta dacă în acea zi mănâncă vreun ied sau orice fel de
carne. De fapt, au chiar şi oale separat pentru a găti carnea.
Dar tu eşti acum pe cale să o aplici psihologic. Ţi-ai făcut meditaţia şi ţi-ai
asumat că eşti ceea ce vrei să fii. Conştienţa este Dumnezeu, atenţia ta este
precum însăşi izvorul vieţii, ori laptele ce nutreşte şi ţine în viaţă ceea ce îţi captează
atenţia. Cu alte cuvinte, ceea ce beneficiază de atenţia ta are viaţa ta.
De-a lungul veacurilor, un ied a tot fost folosit ca simbol al sacrificiului. Tu ai dat
viaţă la tot ce e în viaţa ta. Dar sunt lucruri pe care nu vrei să le mai ţii în viaţă, deşi
le-ai fost mamă şi tată. Eşti un tată gelos ce-şi poate cu uşurinţă devora, precum
Cronos, proprii copii. Este dreptul tău să devorezi ceea ce ai exprimat în trecut, când
nu ştiai prea multe.
Acum eşti detaşat în conştienţă de acea veche stare. Era iedul tău, era
pruncul tău, tu l-ai întrupat şi exprimat în lumea ta. Dar acum, că ţi-ai asumat că eşti
ceea ce vrei să fii, nu mai priveşti înapoi la fosta stare şi te întrebi CUM are să
dispară din lumea ta. Deoarece, dacă priveşti înapoi şi îi acorzi atenţia ta, fierbi din
nou iedul în laptele mamei lui.
Nu- ţ i spune, „ M ă î ntreb dac ă sunt î ntr-adev ă r deta ş at de starea aceea ” ,
ori „ M ă î ntreb dac ă aia ş i ailalt ă sunt adev ă rate ” . Ofer ă - ţ i î ntreaga aten ţ ie
asump ţ iei c ă lucrul a ş a e, fiindc ă î ntreaga responsabilitate de a-l face s ă fie a ş a
e ridicat ă î n î ntregime de pe umerii t ă i. Nu trebuie s ă î l faci s ă fie a ş a, ESTE a ş a. Îţ i
î nsu ş e ş ti ceea ce e deja un fapt, ş i umbli î n asump ţ ia c ă a ş a este, iar î ntr-un fe l
pe care tu nu î l cuno ş ti, nici eu nu î l cunosc, nimeni nu î l cunoa ş te, devine
concretizat î n lumea ta.
Nu te preocupa î n privin ţ a CUM-ului ş i nu privi î napoi la vechea ta stare .
„ Nimeni care pune m â na pe plug ş i se uit ă î nd ă r ă t nu este potrivit pentru
î mp ă r ăţ ia lui Dumnezeu ” , Luca 9:62
Asum ă - ţ i pur ş i simplu c ă s-a f ă cut ş i suspend ă - ţ i ra ţ iunea, suspend ă
toate argumentele min ţ ii con ş tiente tri-dimensionale. Dorin ţ a ta este dincolo
de priceperea min ţ ii tri-dimensionale .
Asum ă - ţ i c ă e ş ti ceea ce dore ş ti a fi; umb l ă ca ş i c â nd ai fi; ş i r ă m â n â nd
credincios asump ţ iei tale – se va î nt ă ri î n fapt .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu