Cum sa-ti intrupezi dorintele Neville Goddard - Lectia1 - CONŞTIENŢA ESTE SINGURA REALITATE

„Învăţăturile lui Neville”
Cărţulie cu lecţii din 1948
-Compilate de Dr. Joe Vitale

Lecţia 1 – CONŞTIENŢA ESTE SINGURA REALITATE
Acesta va fi un curs foarte practic. Sper, aşadar, că fiecare dintre voi are o imagine foarte clară a ceea ce doreşte, fiindcă sunt convins că vă puteţi realiza dorinţele prin tehnica pe care o veţi primi aici săptămâna aceasta în cinci lecţii.
Ca să puteţi beneficia din plin de aceste instrucţiuni, îngăduiţi-mi să vă descopăr acum că Biblia nu face nicio trimitere la vreo persoană care ar fi existat vreodată sau vreun eveniment care s-ar fi petrecut vreodată pe pământ. Povestitorii antici nu scriau istorie, ci o lecţie în imagini alegorice despre anumite principii de bază pe care le-au îmbrăcat în veşmintele istoriei, adaptând apoi aceste povestiri capacităţii limitate de înţelegere a oamenilor, cel mai adesea naivi şi neanalitici.
De-a lungul veacurilor, am luat în mod greşit personificările drept persoane, alegoria drept istorie, vehiculul ce a transmis instrucţiunea drept instrucţiune şi sensul brut aparent drept sens final deliberat.
Diferenţa dintre forma Bibliei şi substanţa sa e la fel de uriaşă precum diferenţa dintre o boabă de porumb şi sămânţa vieţii din acea boabă. Aşa cum organele noastre asimilative deosebesc între hrana ce trebuie asimilată sistemului şi hrana ce trebuie lepădată, la fel, facultăţile noastre intuitive trezite descoperă în spatele alegoriei şi parabolei sămânţa dătătoare de viaţă a Bibliei; şi, hrănindu-ne din aceasta, şi noi putem lepăda forma ce transmite mesajul.
Discuţia referitoare la istoricitatea Bibliei este prea vastă; prin urmare, nu e cazul să o abordăm în această interpretare psihologică practică a poveştilor sale. Aşadar, nu voi pierde vreme încercând să vă conving că Biblia nu e o realitate istorică.
În seara aceasta, voi lua patru poveşti şi vă voi arăta ce au intenţionat povestitorii antici ca noi să vedem în aceste poveşti. Învăţătorii antici au adăugat adevăruri psihologice alegoriilor falice şi solare. Nu cunoşteau despre structura fizică a omului modern atât de multe câte cunosc oamenii de ştiinţă moderni, nici despre bolta cerească atât de multe câte ştiu astronomii de azi. Dar au folosit cu înţelepciune puţinul pe care-l cunoşteau şi au construit contexte falice şi solare de care au legat marile adevăruri psihologice pe care le descoperiseră.

În Vechiul Testament, veţi găsi mult din această veneraţie falică. Pentru că nu ne serveşte, nu am să accentuez asta. Vă voi arăta numai cum să o interpretaţi.
Înainte de a ajunge la prima dintre dramele psihologice pe care o putem folosi într-un mod practic, îngăduiţi-mi să amintesc cele două remarcabile nume ale Bibliei: cel pe care noi îl traducem prin DUMNEZEU sau IEHOVA *„DOMNUL” în versiunile Bibliei ortodoxe] şi cel căruia îi spunem Fiul Său, pe care îl avem drept IISUS.
Anticii scriau aceste nume folosind mici simboluri. Limba antică, anume ebraica, nu era una pe care o expirai pur şi simplu. Era o limbă mistică nicicând rostită de om. Cei care o înţelegeau o înţelegeau aşa cum matematicienii înţeleg simbolurile matematicii superioare. Nu era ceva ce oamenii foloseau pentru a transmite gânduri aşa cum folosim noi astăzi limba engleză *ori pe cea română+.
Spuneau că numele lui Dumnezeu era scris IOD HE VAV HE. Voi lua aceste simboluri şi, în limba noastră firească, realistică, le voi tălmăci ca atare.
Prima literă, IOD, din numele DUMNEZEU, o mână sau o sămânţă, dar mâna regizorului. Dacă e vreo parte a omului care îl diferenţiază clar de restul lumii creaţiei, aceasta e mâna. E folosită nu numai cu scopul de a duce mâncare la gură ori a sări de pe o creangă pe alta.
Mâna omului dă formă, modelează. Nu te poţi exprima cu adevărat fără de mână. Aceasta e mâna ziditorului, mâna regizorului; regizează, modelează şi construieşte în lume. Povestitorii antici au numit această primă literă IOD, mâna, ori sămânţa absolută din care întreaga creaţie va fi să fie.
Celei de-a doua litere, HE, i-au dat simbolul unei ferestre. O fereastră este un ochi – fereastra e pentru casă ceea ce ochiul e pentru trup.
Cea de-a treia literă, VAV, au numit-o cui *cârlig+. Un cui se foloseşte cu rostul de a prinde lucrurile laolaltă. Conjuncţia „şi” în limba ebraică e pur şi simplu această a treia literă, ori VAV.
Dacă vreau să spun „bărbat şi femeie”, pun VAV la mijloc – şi le uneşte.
A patra şi ultima literă, HE, este încă o fereastră sau ochi.
În această limbă modernă, realistică a noastră, poţi lăsa deoparte ochi şi ferestre şi mâini şi priveşti astfel: te afli aici şi acum. Prima literă, IOD, este EU SUNT-ul tău, conştiinţa ta de a fi. Eşti conştient de a fi conştient – aceasta e prima literă. Din această conştienţă curg toate stările de conştiinţă.
A doua literă, HE, numită ochi, este imaginaţia ta, abilitatea ta de a percepe ceva ce pare a fi în afara Sinelui. Ca şi când, atunci când eşti cufundat în vise stările mentale contemplate ar fi ceva separat, făcând pe cel ce gândeşte şi gândurile sale două entităţi diferite.
A treia literă, VAV, este abilitatea ta de a simţi că eşti ceea ce doreşti să fii. Pe măsură ce simţi că eşti, devii conştient de a fi acel lucru. A umbla ca şi când eşti deja ceea ce vrei să fii înseamnă a-ţi lua dorinţa din lumea imaginarului şi a pune VAV-ul asupra ei. Ai încheiat actul creaţiei. Sunt conştient de ceva. Apoi devin conştient de a fi de fapt aceea de care eram conştient.
A patra şi ultima literă din numele lui Dumnezeu este încă un HE, încă un ochi, adică lumea concretă vizibilă care aduce constant mărturie a aceea de care sunt conştient de a fi. Nu faci nimic în privinţa lumii concrete; întotdeauna se modelează singură în armonie cu aceea de care eşti tu conştient de a fi.
Ţi se spune că acesta este numele prin care se făptuiesc toate lucrurile, şi fără de acesta nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut [Ioan 1:3]. Numele este tot ce ai acum, aflându-te aici. Eşti conştient de a fi, nu-i aşa? Desigur că eşti. Eşti, de asemenea, conştient de ceva ce e altceva decât tine: sala, mobilierul, oamenii.
Poţi deveni selectiv acum. Poate că nu vrei să fii altceva decât ceea ce eşti, sau să ai ceea ce vezi. Dar ai capacitatea de a simţi cum ar fi de ai fi altceva decât eşti acum. Şi asumându-ţi că eşti ceea ce vrei să fii, ai încheiat numele lui Dumnezeu sau IOD HE VAV HE. Rezultatul final, concretizarea asumpţiei tale, nu e grija ta. Va veni la vedere automat în clipa în care îţi asumi conştiinţa de a fi aceea.
Să ne îndreptăm acum spre numele Fiului, fiindcă El dă Fiului stăpânire asupra lumii. Tu eşti acel Fiu, tu eşti măreţul Iosua sau Iisus al Bibliei. Cunoşti numele Iosua, ori Iehosua, pe care l-am românizat drept Iisus.
Numele Fiului este aproape ca şi cel al Tatălui. Primele trei litere ale numelui Tatălui sunt primele trei litere ale numelui Fiului, IOD HE VAV, apoi adaugi un ŞIN sau SIN şi un AIN, făcând ca numele Fiului să se citească IOD HE VAV ŞIN AIN.
Ai auzit ce reprezintă primele trei, IOD HE VAV. IOD înseamnă că eşti conştient; HE înseamnă că eşti conştient de ceva şi VAV înseamnă că devii conştient de a fi aceea de care eşti conştient. Ai stăpânire, deoarece ai abilitatea de a concepe şi de a deveni ceea ce concepi. Aceasta este puterea creaţiei.
Dar de ce s-a pus un ŞIN în numele Fiului? Graţie milostivirii nemăsurate a Tatălui.
Atenţie, Tatăl şi Fiul sunt una. Dar când Tatăl devine conştient de a fi om, El pune în starea numită om ceea ce El nu Şi-a dat Sieşi. El pune un ŞIN în acest scop; un ŞIN simbolizează un dinte.
Un dinte e cel ce consumă, cel care devorează. Trebuie să am în mine puterea de a consuma ceea ce îmi displace acum. Eu, în neştiinţa mea, am dat naştere anumitor lucruri pe care le displac acum şi care aş vrea să rămână acum în urmă.
De nu erau în mine flăcările ce le vor consuma, aş fi condamnat pe vecie să trăiesc într-o lume a tuturor greşelilor mele.
Dar există un ŞIN, dinte ori flacără, în numele Fiului, care îngăduie Fiului să Se separe de stările pe care le-a exprimat în lume în trecut. Omul nu poate vedea altceva decât conţinutul propriei sale conştienţe.
Dacă devin acum separat în conştienţă de sala aceasta luându-mi atenţia de la ea, atunci nu mai sunt conştient de ea. Există ceva în mine care o devorează înlăuntrul meu. Poate exista în interiorul lumii mele concrete numai dacă o păstrez vie în interiorul conştienţei mele.
Este ŞIN-ul, sau dintele din numele Fiului, cel care Îi dă stăpânire absolută.
De ce nu a putut fi în numele Tatălui? Dintr-un motiv simplu: nimic nu încetează a fi în Tatăl. Nici chiar lucrurile neplăcute nu încetează a fi. Dacă am dat expresie unui lucru, acesta rămâne în veci pururi în Sinele mai mare dimensional care este Tatăl. Dar nu mi-ar plăcea să ţin vii în lumea mea toate greşelile mele. Aşadar, Eu, în milostivirea Mea nemăsurată, Îmi dau Mie, când devin om, puterea de a deveni separat de aceste lucruri cărora Eu, în neştiinţa Mea, le-am dat viaţă în lumea Mea…
Acestea sunt cele două nume care-ţi dau stăpânire. Ai stăpânire dacă, în timp ce păşeşti pe pământ, ştii că propria ta conştienţă este Dumnezeu, una şi singura realitate. Devii conştient de ceva ce ai vrea să exprimi sau să ai. Ai abilitatea de a simţi că eşti sau că ai ceea ce cu numai o clipă în urmă era imaginar. Rezultatul final, întruparea asumpţiei tale, este complet în afara minţii tri-dimensionale. Prinde viaţă într-un fel pe care nimeni nu îl cunoaşte.
Dacă aceste două nume sunt limpezi în ochiul minţii tale, vei vedea că ele sunt numele tale veşnice.
Aflându-te aici, eşti acest IOD HE VAV HE; eşti IOD HE VAV ŞIN AIN.
[1. ŞIN, ca prefix, poartă acelaşi înţeles ca şi pronumele relativ „cel ce”, „cel care” din l. română.
ŞIN mai reprezintă şi cuvântul „Shaddai”, un nume pentru Dumnezeu.
În tradiţia ebraică, litera ŞIN este înscrisă pe Mezuzah, un vas ce conţine un sul de pergament scris cu text biblic.
Rugăciunea „Shema Yisrael” porunceşte israeliţilor să scrie poruncile lui Dumnezeu în inimile lor (Deut. 6:6); forma literei ŞIN imită structura inimii omeneşti.
2. Numele literei AIN este derivat din proto-semiticul „AYIN” – „ochi” şi litera proto-canaanită avea formă de ochi, derivând într-un final din hieroglifa „IR” în formă de ochi.
Până în zi de azi, AIN înseamnă „ochi” şi în ebraică şi în malteză şi în arabă.]
Poveştile din Biblie se ocupă exclusiv cu puterea imaginaţiei.
Sunt cu adevărat dramatizări ale tehnicilor de rugăciune, căci rugăciunea este secretul schimbării viitorului. Biblia descoperă cheia prin care omul pătrunde într-o lume mai largă dimensional cu scopul de a schimba condiţiile lumii mărunte în care el trăieşte. O rugăciune ascultată implică faptul că ceva s-a întâmplat ca urmare a rugăciunii, ceva ce nu s-ar fi întâmplat altfel. Aşadar, omul este elanul acţiunii, mintea ce dirijează cursul, precum şi cel care răspunde rugăciunii.
Poveştile Bibliei conţin o puternică provocare la adresa capacităţii cognitive a omului. Adevărul de dedesubt – acela că ele sunt drame psihologice şi nu realităţi istorice – solicită reafirmare, în măsura în care aceasta e singura justificare a poveştilor. Cu puţină imaginaţie, putem cu uşurinţă descoperi sensul psihologic din toate poveştile cuprinse acolo.
„Şi a zis Dumnezeu: ‚Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!’. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut.” – Facerea 1:26,27
Aici, în primul capitol al Bibliei, învăţătorii antici au aşezat fundaţia potrivit căreia Dumnezeu şi omul sunt una şi că omul are stăpânire peste întreg pământul. Dacă Dumnezeu şi omul sunt una, atunci Dumnezeu nu poate fi niciodată prea departe, aşa cum nu poate fi nici prea aproape – căci apropierea însăşi înseamnă tot separare.
Se ridică întrebarea: Ce e Dumnezeu? Dumnezeu este conştienţa omului, conştiinţa lui [de a fi], EU SUNT-ul său. Piesa vieţii este una psihologică, în care aducem împrejurări întru fiinţă prin atitudinile noastre, mai degrabă decât prin faptele noastre. Piatra de temelie pe care se sprijină toate lucrurile este conceptul omului despre sine. El face ceea ce face şi are experienţele pe care le are deoarece conceptul său despre sine este cel care este, şi niciodată din altă cauză. De-ar fi avut un alt concept despre sine, ar acţiona diferit şi ar avea experienţe diferite.
Omul, asumându-şi sentimentul dorinţei sale împlinite, îşi schimbă viitorul în armonie cu asumpţia sa, fiindcă asumpţiile, deşi false, de sunt susţinute, se întăresc în fapt.
Minţii nedisciplinate îi pare greu să-şi asume o stare care e negată de simţuri.
Dar învăţătorii antici au descoperit că somnul, ori o stare apropiată somnului, ajuta omul în crearea asumpţiei sale. Aşadar, ei au dramatizat primul act creativ al omului drept unul în care acesta era într-un somn adânc. Aceasta nu numai că stabileşte tiparul tuturor actelor creative viitoare, dar arată şi că omul are o singură substanţă care e cu adevărat a lui pentru a o folosi în crearea lumii sale şi aceea e el însuşi.
„Atunci a adus Domnul Dumnezeu (omul) asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele *sau ‚coapsele’, în alte traduceri+ lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.” – Facerea 2:21,22
Înainte ca Dumnezeu să facă această femeie pentru om, El aduce înaintea lui Adam fiarele câmpului şi păsările cerului şi îi cere lui Adam să le dea nume.
„Aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.” [2:19]
Tu eşti Adam şi animalele există în tine ca dispoziţii ale tale, sentimente cărora le dai viaţă.
Pune un nume dorinţei tale. Atinge-o cu simţire şi dispoziţia (dorinţa) va lua formă. Vrei să fii fericit, de succes şi în siguranţă? Ori vrei să te simţi trist, sărac şi nesigur? Nu-mi pasă care-ţi e dorinţa, dispoziţia ei este înlăuntrul tău şi aşteaptă să fie numită. Aşa cum chemi somnul la viaţă spunând „Mi-e somn”, exact la fel chemi orice stare dorită.
Adam a numit fiarele pământului şi păsările cerului. Aşadar dând nume dispoziţiei pe care dorea să o exprime, Adam adoarme de îndată ce toate cele pe care le-a numit s-au concretizat. Şi nu există nicio menţiune că Adam s-ar mai fi trezit vreodată din acest somn…
Tehnica pe care o predau pune accent pe această stare creativă a somnului.
Îngăduie-mi încă o dată să-ţi amintesc faptul că poveştile biblice sunt toate despre tine. Prezentând multe personalităţi diferite, acestea dramatizează tehnica prin care îţi poţi schimba conceptul despre tine. Şi când aceasta se va fi produs, viitorul tău este schimbat, căci toate întâmplările se împlinesc în mintea ta personală.
Să ne îndreptăm spre cel de-al 32-lea capitol al cărţii Facerii şi să vedem povestea lui Iacov luptându-se cu un înger. Se spune, „Rămânând Iacov singur, S-a luptat Cineva *‚un Înger’, ‚un om’ cf. altor traduceri] cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat *‚i-a micşorat/i-a sleit’, cf. originalului şi traducerilor Bibliei în l. engleză+ lui Iacov încheietura coapsei *‚vâna’, cf. altor traduceri], pe când Se lupta cu el [24,25]. De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi” [32].
Această poveste a fost scrisă cu veacuri în urmă, şi totuşi încă mai sunt unii astăzi care, deoarece cred literal această poveste, nu vor mânca acea parte a unui animal presupus asemănătoare părţii lui Iacov care „s-a vătămat” *„s-a sleit”+.
Dar dacă vei căuta cuvântul „coapsă” în *Dicţionarul de+ Concordanţe biblice [editat de] Strong aşa cum e folosit în această poveste, vei vedea că nu e vorba de nicio coapsă. Se defineşte ca „părţi generative moi ce atârnă între coapsele bărbatului”.
Povestitorii antici au folosit acest cadru falic pentru a înfăţişa un mare adevăr psihologic pe care-l vom examina chiar acum. Un înger este un mesager al lui Dumnezeu. Cum conştienţa ta este Dumnezeu, orice idee (mesaj) pe care o întreţii este livrată de un înger. Neştiind că eşti deja ceea ce contemplezi şi nefiind în stare să crezi că ai putea vreodată deveni aceea, te lupţi cu dorinţa. Te lupţi cu o idee, căci nu ştii că deja eşti ceea ce contemplezi, nici nu crezi că ai putea deveni aceea. Ai vrea, dar nu crezi că ai putea.
Cine se luptă cu îngerul? Iacov. Iar cuvântul Iacov, ca definiţie, înseamnă suplinitorul, înlocuitorul.
Ai vrea să te transformi pe tine şi să devii ceea ce raţiunea şi simţurile tale neagă.
Dorind să te transformi în ceea ce raţiunea şi simţurile tale neagă, te lupţi cu sentimentul împlinirii sale până când ceva iese din tine. Până când îţi poţi spune, „Cine este cel ce s-a atins de Mine? S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine” [Luca 8:45,46; Marcu 5:30].
Ca şi într-un act creativ fizic, după o meditaţie reuşită devii, pentru scurt timp, incapabil de a continua actul. Şi când ai obţinut satisfacţia, foamea şi setea dispar.
Dacă foamea persistă, nu ai reuşit în a deveni conştient de împlinire; aşadar, şi setea e încă acolo. Dacă poţi simţi, înlăuntrul tău, că eşti deja ceea ce cu numai câteva clipe mai devreme era numai o dorinţă, nu mai eşti avid după aceea. Dorinţa ta, fiind atinsă cu simţire, se sleieşte, se micşorează în conştienţa ta şi dorinţa de a continua meditaţia încetează.
„Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” [Marcu 11:24].
Când actul creativ fizic s-a încheiat, „vâna din dreptul coapselor” bărbatului se micşorează, iar acesta se descoperă impotent, incapabil să mai continue actul. În acelaşi fel, când omul se roagă eficient, el este conştient de a fi ceea ce doreşte să fie şi astfel nu mai poate continua să dorească aceea.
În momentul satisfacerii fizice şi psihologice, ceva iese afară, ceva ce, în timp, poartă mărturie puterii creative a omului.
**************
Următoarea noastră poveste se află în cel de-al 38-lea capitol al cărţii Facerii. Iată un rege al cărui nume este Iuda *„a aduce laude”+, primele trei litere ale numelui acestuia începând tot cu IOD HE VAV. Tamara este nora lui.
Cuvântul „Tamara” înseamnă palmier, ori cea mai frumoasă, cea mai plăcută. Ea e frumoasă la privit, graţioasă şi e numită palmier. Un palmier înalt, maiestuos înfloreşte chiar şi în deşert – oriunde s-ar afla el, acolo e o oază. Când vezi palmierul în deşert, acolo vei fi aflat ceea ce cauţi cel mai mult pe acel pământ arid. Nu e nimic mai de dorit de către un om ce trece prin deşert decât vederea unui palmier.
În cazul nostru, pentru a fi practici, obiectivul nostru este palmierul. Adică maiestuozitate, frumuseţe e ceea ce căutăm. Orice ar fi aceea ce tu sau eu vrem, ce dorim cu adevărat, este personificat în povestea frumoasei Tamara.
Ni se spune că îşi pune vălul unei „nărăvite” şi se aşează într-un loc public. Pe acolo trece socrul său, regele Iuda; acestuia îi place atât de mult de cea învăluită încât îi oferă un ied pentru „a intra la ea”.
Ea îi spune, „Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite”.
Răspuns-a Iuda: „Ce zălog să-ţi dau?”
Şi ea a zis: „Inelul tău, cingătoarea ta *brăţările tale+ şi toiagul ce-l ai în mână”.
Şi el i le-a dat şi a intrat la ea şi ea a rămas grea. [14-18]
Aceasta e povestea; acum, interpretarea.
Omul are un singur dar care e cu adevărat al lui şi pe care îl poate da – pe sine însuşi. Nu are alt dar, după cum ţi s-a spus în chiar primul act creativ al lui Adam dând naştere femeii din sine însuşi. Nu era nicio altă substanţă pe lume în afară de sine însuşi din care să fi putut modela obiectul dorinţei sale. În mod asemănător, Iuda avea un singur dar care era cu adevărat al lui de dat – pe sine însuşi, dat fiind faptul că inelul, cingătoarea *brăţările+ şi toiagul erau simbolurile statutului său regal.
Omul oferă ceea ce nu e el, dar viaţa cere ca el să dea singurul lucru care-l simbolizează pe sine însuşi.
„Dă-mi inelul tău, cingătoarea ta *brăţările tale+ şi toiagul ce-l ai în mână.”
Acestea îl fac rege. Când le dă, el se dă pe sine.
Tu eşti măreţul rege Iuda. Înainte de a-ţi putea cunoaşte Tamara şi a o face să-ţi poarte asemănarea în lume, trebuie să intri la ea şi să te dai pe tine însuţi. Să presupunem că vreau siguranţă. Nu o pot obţine cunoscând oameni care o au. Nu o pot obţine trăgând sfori. Trebuie să devin conştient de a fi în siguranţă.
Să spunem că vreau sănătate. Pastilele nu mi-o vor aduce. Dieta ori climatul nu mi-o vor aduce. Trebuie să devin conştient de a fi sănătos, asumându-mi sentimentul de a fi sănătos.
Poate că vreau să devin cunoscut în lumea aceasta. Privind doar la regi şi preşedinţi şi nobili, trăind în umbra lor, nu mă va umple de demnitate. Trebuie să devin conştient de a fi nobil şi demn şi să umblu ca şi când aş fi ceea ce vreau acum să fiu.
Când păşesc în lumina aceasta, mă dau pe mine însumi imaginii care mi-a bântuit mintea şi, în timp, ea îmi va face un Prunc; ceea ce înseamnă că eu concretizez o lume în armonie cu ceea ce sunt conştient a fi.
Tu eşti regele Iuda şi tot tu eşti Tamara. Când devii conştient a fi ceea ce vrei să fii, eşti Tamara. Apoi, îţi cristalizezi dorinţa în lumea din jurul tău.
Indiferent ce poveşti citeşti în Biblie, indiferent câte personaje au introdus în drama lor aceşti povestitori antici, este un singur lucru pe care trebuie să îl ţinem minte – toate se petrec în mintea omului individual. Toate personajele trăiesc în mintea omului individual.
Pe măsură ce citeşti povestea, fă-o să corespundă tiparului propriu.
Cunoaşte că singura realitate este conştienţa.
Apoi, cunoaşte ceea ce vrei să fii.
Apoi, asumă-ţi sentimentul de a fi ceea ce vrei să fii şi rămâi credincios asumpţiei tale, trăind şi făptuind conform convingerii tale.
Întotdeauna fă-o să corespundă acelui tipar.
**************
A treia noastră interpretare este povestea lui Isaac şi a celor doi fii ai săi: Isav şi Iacov. Ni se înfăţişează scena unui orb ce este înşelat de către cel de-al doilea fiu al său pentru a-i da lui binecuvântarea ce i se cuvenea fiului cel mare.
Povestea accentuează ideea că înşelăciunea a fost reuşită prin simţul pipăitului.
„Zis-a Isaac iarăşi către Iacov: ‚Apropie-te să te pipăi, fiul meu, de eşti tu fiul meu Isav sau nu’. Şi s-a apropiat Iacov de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit... Îndată ce a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacov, fiul său, şi cum a ieşit Iacov de la faţa tatălui său Isaac, a venit şi Isav cu vânatul lui.” Facerea 27:21-22;30
Această poveste poate fi extrem de utilă dacă o vei rejuca acum. Din nou, ţine minte că toate personajele Bibliei sunt personificări sau idei abstracte şi trebuie împlinite în omul individual. Tu eşti tatăl cel orb şi fii amândoi.
Isaac este bătrân şi orb şi, simţind apropierea morţii, îl cheamă pe cel dintâi fiu, Isav, un băiat aspru, păros, şi îl trimite la câmp ca să-i aducă ceva vânat.
Al doilea fiu, Iacov, un băiat cu pielea fină, aude cererea tatălui său. Dorind dreptul din naştere al fratelui său, Iacov, băiatul cu pielea fină, junghie doi iezi din turma tatălui său şi îi jupoaie. Apoi, înfăşurat în pielea iezilor pe care îi junghiase, îşi trădează cu ingeniozitate tatăl în credinţa că el era Isav.
Tatăl spune, „Apropie-te să te pipăi, fiul meu, de eşti tu fiul meu Isav sau nu”. Nu poate vedea, dar poate atinge. Observă accentul pus pe simţ în această poveste.
Acesta se apropie şi tatăl îi spune, „Glasul este glasul lui Iacov, iar mâinile sunt mâinile lui Isav”. Şi simţind asprimea lor, realitatea fiului Isav, el rosteşte binecuvântarea şi i-o acordă lui Iacov.
Ţi se spune în poveste că, „Îndată ce a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacov, fiul său, şi cum a ieşit Iacov de la faţa tatălui său Isaac, a venit şi Isav cu vânatul lui”.
Acesta e un verset important. Nu trece cu uşurinţă peste acesta, fiindcă aşa cum stai aici, şi tu eşti Isaac. Această sală în care te afli este Isavul tău actual.
Aceasta e lumea aspră, sau cunoscută prin simţuri, cunoscută prin raţiunea organelor trupului. Toate simţurile tale poartă mărturie faptului că te afli aici, în această sală. Totul îţi spune că eşti aici, dar poate că tu nu vrei să fii aici.
Poţi aplica asta în privinţa oricărui obiectiv. Locul în care stai oricând – mediul în care te afli, acesta e lumea ta aspră sau cunoscută prin simţuri sau fiul care e personificat în poveste prin Isav. Ce ţi-ar plăcea în locul celor pe care le ai sau eşti reprezintă starea ta cu piele fină sau Iacov, înlocuitorul.
Nu îţi trimiţi la vânătoare lumea vizibilă, aşa cum fac atât de mulţi oameni, prin negare. Spunând că „nu există”, o faci şi mai reală.
În schimb, îţi iei pur şi simplu atenţia din zona senzaţiei care în acest moment este sala din jurul tău şi o focalizezi asupra a ceea ce vrei să pui în locul ei, ceea ce vrei să faci să fie real.
În concentrarea asupra obiectivului tău, secretul este să îl aduci aici. Trebuie să transformi „altundeva” în „aici” şi „cândva” în „acum”, astfel încât imaginea care e obiectivul tău să fie atât de aproape încât o simţi.
Să zicem că în această clipă vreau un pian aici în sală. Să văd un pian în ochii minţii mele altundeva nu duce la nimic. Dar a-l vizualiza în această sală ca şi când ar fi fost aici şi să-mi pun mâna mentală pe pian şi să-l simt real de solid înseamnă să iau acea stare subiectivă personificată ca al doilea meu fiu Iacov şi să o aduc atât de aproape încât să o simt.
Isaac se zice că avea vederea slăbită; era practic orb. Tu eşti orb, fiindcă nu îţi vezi obiectivul cu organele trupului, nu îl poţi vedea cu simţurile tale concrete. Îl percepi numai cu mintea ta, dar îl aduci atât de aproape încât îl simţi ca şi când ar fi de o realitate solidă ACUM. Când faci asta şi te pierzi în realitatea lui şi îl simţi a fi atât de real, deschide-ţi ochii.
Când îţi deschizi ochii, ce se întâmplă? Sala pe care ai blocat-o afară cu numai o clipă mai devreme se întoarce de la vânat. Nu-i mai dai binecuvântarea – simţi starea imaginară ca fiind mai reală decât lumea concretă, care părea nereală şi care acum s-a întors. Nu-ţi vorbeşte în cuvintele lui Isav, dar întreaga sală din jurul tău îţi spune prin prezenţa ei că te-ai înşelat singur.
Îţi spune că, atunci când te pierzi în contemplare, simţindu-te a fi acum ceea ce voiai numai să fii, simţindu-te a avea acum ceea ce doreai să ai, pur şi simplu te îmbătai cu apă rece. Priveşte această sală. Îţi neagă prezenţa ta altundeva.
Dar dacă ştii legea, spui acum: „Chiar dacă fratele tău a venit prin vicleşug şi m-a trădat şi ţi-a luat dreptul de întâi-născut, i-am dat lui binecuvântarea ta şi nu o mai pot lua înapoi” *„Iată, stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut lui robi; cu pâine şi cu vin l-am dăruit”, 27:37+.
Cu alte cuvinte, rămâi credincios realităţii subiective şi nu lua de la ea dreptul şi puterea din naştere. I-ai dat drept de naştere şi se va concretiza în această lume a ta. Nu e loc în acest spaţiu limitat al tău pentru ca două lucruri să-l ocupe în acelaşi timp. Făcând subiectivul real, îl învii în lumea ta.
Ia ideea pe care vrei să o întrupezi şi asumă-ţi că eşti deja aceea. Pierde-te în sentimentul că această asumpţie este adevărată. Dându-i simţul realităţii, i-ai dat binecuvântarea ce-i aparţine lumii concrete şi nu trebuie să îi ajuţi naşterea mai mult decât trebuie să ajuţi un copil să se nască ori o plantă să răsară. Sămânţa pe care o sădeşti creşte neajutată de om, deoarece conţine în sine puterea şi toate planurile necesare pentru auto-exprimare.
Poţi, în această seară, să rejoci piesa lui Isaac binecuvântându-şi pe cel de-al doilea fiu şi vezi ce se întâmplă în viitorul imediat în lumea ta. Mediul tău actual se evaporă, toate împrejurările vieţii se schimbă şi fac loc venirii a ceea ce ai dat viaţă. Umblând ştiind că eşti că eşti ceea ce voiai să fii, concretizezi acel lucru fără asistenţa nimănui.
**************
Cea de-a patra poveste din seara aceasta este luată din ultima carte atribuită lui Moise. Dacă ai nevoie de vreo dovadă că nu Moise a scris-o, citeşte povestea cu atenţie. Se găseşte în capitolul 34 al Deuteronomului. Întreabă orice preot ori rabin, „Cine e autorul acestei cărţi?”, şi ei îţi vor spune că Moise a scris-o.
În capitolul 34 al Deuteronomului, vei citi despre un om ce-şi scrie propriul necrolog, adică Moise scrie acest capitol. Un om se poate aşeza şi scrie ce i-ar plăcea să îi apară pe piatra de mormânt, dar iată aici unul care-şi scrie ferparul propriu. Apoi moare şi atât de complet se şterge pe sine, încât sfidează posteritatea în a afla unde s-a îngropat singur.
„Şi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după Cuvântul Domnului. Şi a fost îngropat *sau, „s-a îngropat”+ în vale, în pământul Moabului, în faţa Bet-Peorului, dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi. Şi era Moise de o sută douăzeci de ani, când a murit; dar vederea lui nu slăbise şi tăria lui nu se împuţinase.” Deuteronomul 34:5-7
Trebuie, chiar în această seară – nu mâine – să înveţi tehnica de a-ţi scrie propriul tău necrolog şi atât de complet să mori pentru ceea ce eşti încât nimeni pe lumea asta să nu-ţi poată spune unde ai îngropat pe cel vechi. Dacă eşti acum bolnav şi te faci bine, şi te ştiu pe baza faptului că eşti bolnav, încotro poţi arăta şi-mi spune că l-ai îngropat pe cel bolnav?
Dacă ai sărăcit şi iei cu împrumut de la fiecare prieten pe care îl mai ai şi apoi te scalzi în bogăţie, unde ai îngropat pe sărăntoc? Atât de complet ştergi sărăcia din ochiul minţii, încât nu e nimic pe lumea asta spre care să arăţi şi să zici, „Iată, acolo am lăsat-o”. O transformare completă a conştienţei şterge toate evidenţele că ceva altceva decât asta a existat vreodată pe lume.
Cea mai frumoasă tehnică de realizare a obiectivului omului este dată în primul verset al capitolului 34 din Deuteronom:
„Atunci s-a suit Moise din şesurile Moabului în Muntele Nebo, pe vârful Fazga, care este în faţa Ierihonului, şi i-a arătat Domnul tot pământul Galaad până la Dan.”
Citeşti versetul şi spui, „Şi ce-i cu asta?”
Dar ia un dicţionar de concordanţe şi uită-te la cuvinte.
Primul cuvânt, Moise, înseamnă, în acelaşi timp, „a se lungi”, „a dura mult”, „a părăsi”, „a elibera”, „a scoate”, „a aduce”. Cu alte cuvinte, Moise este personificarea puterii din om care poate scoate din om ceea ce acesta caută, căci totul vine dinăuntru, nu dinafară. Scoţi dinlăuntrul tău ceea ce acum vrei să-ţi exprimi drept ceva concret ţie însuţi. Tu eşti Moise ieşind din şesurile Moabului.
Cuvântul Moab este o formă contrasă din două cuvinte ebraice, Mem şi Ab, care se tălmăcesc mamă-tată. Conştienţa ta este mamă-tată, nu există altă cauză pe lume. EU SUNT-ul tău, conştiinţa ta de a fi este acest Moab sau mama-tatăl. Mereu scoţi câte ceva din acesta.
Cuvântul următor este Nebo. În acelaşi dicţionar de concordanţe, Nebo este definit ca profeţie. O profeţie este ceva subiectiv. Dacă spun, „Va fi aşa şi aşa”, este numai o imagine a minţii; nu e încă o realitate. Trebuie să aşteptăm şi fie să dovedim fie să infirmăm această profeţie.
În limba noastră, Nebo este vrerea, dorinţa ta. Este numită munte deoarece este ceva ce pare a fi greu de urcat şi astfel aparent imposibil de realizat. Un munte este ceva mai mare decât eşti tu, se înalţă până deasupra ta. Nebo personifică ceea ce vrei să fii, în contrast cu ceea ce eşti.
Cuvântul Fazga, prin definiţie, este a „contempla”. Ierihonul este un „miros plăcut”. Iar Galaad înseamnă coline-martori. Ultimul cuvânt este Dan, „Profetul”.
Pune-le acum laolaltă într-un sens practic şi vezi ce au încercat să ne spună anticii. Cum stau aici, descoperindu-mi conştienţa drept Dumnezeu şi că pot, prin simpla simţire că sunt ceea ce vreau să fiu, să mă transform în asemănarea a ceea ce asum că sunt, ştiu acum că EU SUNT tot ceea ce e necesar pentru a urca muntele.
Îmi definesc obiectivul. Nu îi spun Nebo, îi pot spune „dorinţa mea”. Orice vreau, aceea e Nebo-ul meu, uriaşul meu munte pe care îl voi urca. Încep acum să-l contemplez, căci mă voi căţăra până în vârful Fazga.
Trebuie să-mi contemplez obiectivul într-o asemenea manieră încât capăt reacţia care aduce satisfacţie. Dacă nu primesc reacţia mulţumitoare, atunci Ierihonul nu este văzut, căci Ierihonul este un miros plăcut.
Când simt că sunt ceea ce vreau să fiu, nu-mi pot înăbuşi bucuria ce vine odată cu acest sentiment.
Trebuie să-mi contemplez mereu obiectivul, până ce capăt sentimentul de satisfacţie personificat de Ierihon. Apoi, nu fac nimic pentru a-l face vizibil în lumea mea; căci dealurile Galaadului, adică bărbaţi, femei, copii, întreaga lume mare din preajma mea vor veni să aducă mărturie. Ei vin să ateste că sunt ceea m-am asumat a fi eu însumi şi menţin înlăuntrul meu. Când lumea mea se conformează asumpţiei mele, profeţia este îndeplinită.
Dacă ştiu acum ce vreau să fiu, şi-mi asum că sunt aceea, şi umblu ca şi când aş fi, devin aceea; şi devenind atât de complet aceea, mor conceptului despre mine astfel încât nu mai pot arăta nicăieri într-un loc anume în lumea asta şi să spun: acolo e locul unde fostul meu sine este îngropat. Atât de complet am murit, încât sfidez posteritatea în a afla vreodată unde mi-am îngropat vechiul meu sine.
Trebuie să fie cineva în sala asta care se va transforma pe sine atât de complet în lumea lui, încât nici cei din cercul lui de prieteni intimi nu-l vor mai recunoaşte.
Timp de zece ani am fost dansator, jucând în spectacole pe Broadway, în vodeviluri, cluburi de noapte şi în Europa. A fost o perioadă în viaţa mea când credeam că n-aş putea trăi fără anumiţi prieteni din lumea mea. Întindeam mese în fiecare seară după showuri şi petreceam cu toţii pe cinste. Credeam că n-aş putea trăi fără ei. Acum, mărturisesc că nu aş putea trăi cu ei. Nu avem nimic în comun azi. Când ne întâlnim, nu trecem dinadins pe trotuarul celălalt, dar întâmpinările sunt aproape reci, fiindcă nu avem nimic de discutat. Am murit într-atât de mult acelei vieţi încât, văzându-ne, ei nici măcar nu mai pot vorbi de vremurile trecute.
Dar sunt oameni azi care încă trăiesc în acea stare, devenind din săraci în şi mai săraci. Mereu le place să vorbească despre vremurile apuse. Ei nu îngroapă niciodată acel om, el e cât se poate de viu în lumea lor.
Moise avea 120 de ani, o vârstă plină, minunată, după cum indică 120. Unu plus doi plus zero dau trei, simbolul numeric al expresiei. Eu sunt deplin conştient de expresia mea.
Vederea mea nu e slăbită şi tăria mea nu e împuţinată. Sunt pe deplin conştient a fi ceea ce NU vreau să fiu.
Dar cunoscând această lege, prin care omul se transformă pe sine, îmi asum că sunt ceea ce vreau să fiu şi umblu în asumpţia că aceasta s-a îndeplinit. Devenind aceea, fostul om moare şi tot ce avea legătură cu acel fost concept despre sine moare odată cu el. Nu poţi pune vin nou în burdufuri vechi sau petice noi la haine vechi [Matei 9:16,17; Marcu 2:21,22; Luca 5:36-39]. Trebuie să fii o fiinţă complet nouă.
Asumându-ţi că eşti ceea ce vrei să fii, nu ai nevoie de asistenţa altuia pentru a face ca aşa să fie. Nici nu ai nevoie de asistenţa altuia pentru a îngropa vechiul om în locul tău. Lasă morţii să îngroape morţii [Matei 8:22, Luca 9:60]. Nici măcar nu privi înapoi, căci „nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu” [Luca 9:62].
Nu te întreba cum va fi acest lucru. Nu contează dacă raţiunea ta îl neagă. Nu contează nici dacă întreaga lume din jurul tău îl neagă. Nu trebuie să îngropi trecutul. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Vei îngropa trecutul în aşa fel, rămânând credincios noului concept de Sine, încât vei sfida întregul larg viitor în a găsi unde l-ai îngropat. „Dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi”.
**************
Acestea sunt cele patru poveşti pe care ţi le-am promis pentru această seară. Trebuie să le aplici în fiecare zi a vieţii tale. Chiar dacă scaunul pe care stai acum pare dur şi nu se dă pe sine imaginaţiei, poţi, prin imaginaţie, să-l faci cel mai confortabil scaun din lume.
Îngăduie-mi acum să-ţi definesc tehnica aşa cum vreau s-o aplici. Nădăjduiesc că fiecare dintre voi a venit aici seara asta cu o imagine clară a dorinţei sale. Nu spune că e imposibilă. O vrei? Nu trebuie să-ţi foloseşti codul moral pentru a o realiza. Este întrutotul dincolo de marginile codului tău.
Conştienţa este una şi singura realitate. Aşadar, trebuie să ne formăm obiectul dorinţei noastre din propria noastră conştienţă.
Oamenii au obiceiul de a minimiza importanţa lucrurilor simple, iar sugestia de a crea o stare asemănătoare somnului ca să te ajute în asumarea a ceea ce raţiunea şi simţurile tale neagă este unul dintre lucrurile simple pe care le-ai putea desconsidera.
Totuşi, această formulă simplă de a schimba viitorul, care a fost descoperită de către învăţătorii antici şi dată nouă în Biblie, poate fi pusă la încercare de toţi.
Primul pas în schimbarea viitorului este Dorinţa, adică, defineşte-ţi obiectivul – să ştii precis ce vrei.
Al doilea: construieşte o împrejurare pe care crezi că ai petrece-o IMEDIAT după împlinirea dorinţei tale – o împrejurare ce implică realizarea acesteia – ceva ce va ţine predominant de acţiunea Sinelui.
Al treilea pas este de a-ţi imobiliza corpul fizic şi de a-ţi induce o stare asemănătoare somnului. Apoi, simte-te mental chiar în acţiunea propusă, imaginează în tot acest timp că desfăşori în realitate acea acţiune AICI ŞI ACUM. Trebuie să participi în acţiunea imaginară, nu să stai doar undeva în spate şi să priveşti, ci SĂ SIMŢI că tu desfăşori de fapt acţiunea, astfel încât senzaţia imaginară îţi devine reală.
E important să-ţi aminteşti întotdeauna că acţiunea propusă trebuie să fie una care URMEAZĂ împlinirii dorinţei tale, una care implică împlinirea. De exemplu, să presupunem că doreşti o promovare la serviciu. Atunci, a fi felicitat ar fi un eveniment pe care îl vei petrece IMEDIAT DUPĂ împlinirea dorinţei tale.
După ce ţi-ai ales această acţiune ca cea pe care o vei experimenta în imaginaţie pentru a insinua promovarea de la serviciu, imobilizează-ţi corpul fizic şi indu-ţi o stare apropiată somnului, o stare soporifică, dar una în care încă eşti capabil să-ţi controlezi direcţia gândurilor tale, o stare în care eşti atent fără efort. Apoi, vizualizează un prieten ce stă înaintea ta. Pune-ţi mâna imaginară în a lui. Simte-o ca fiind solidă şi reală, apoi poartă o conversaţie imaginară cu el în armonie cu SENTIMENTUL DE A FI FOST PROMOVAT.
Nu te vizualiza la distanţă în spaţiu şi timp ca fiind felicitat pentru norocul tău. În schimb, FĂ altundeva AICI şi viitorul ACUM. Diferenţa între A TE SIMŢI în acţiune, aici şi acum, şi a te vizualiza pe tine în acţiune de parcă ai fi pe un ecran cinematografic reprezintă diferenţa între succes şi eşec.
Diferenţa poate fi evaluată dacă vei încerca să te vizualizezi urcând o scară.
Apoi, cu pleoapele închise, imaginează-ţi că scara e chiar în faţa ta şi SIMTE-TE URCÂND-O ÎN REALITATE.
Experienţa m-a învăţat să limitez acţiunea imaginară care insinuează împlinirea dorinţei, să condensez ideea într-un singur gest şi să-l refac iar şi iar până dobândeşte sentimentul realităţii. Altfel, atenţia ta va hoinări pe cărări lăturalnice unde va găsi motive să zăbovească şi, în câteva secunde te vei trezi la mii de kilometri de obiectivul tău, atât în spaţiu cât şi în timp.
Dacă hotărăşti să urci treptele dintre două paliere, fiindcă acesta e evenimentul probabil ce va urma după împlinirea dorinţei tale, atunci trebuie să-ţi limitezi acţiunea la urcarea acelor trepte anume. De-ţi va lua-o atenţia pe alte cărări, adu-o înapoi la sarcina ei de a urca acele trepte şi continuă să faci asta până ce acţiunea imaginară are toată soliditatea şi claritatea realităţii.
Ideea trebuie menţinută în minte fără un efort prea mare din partea ta. Trebuie, cu minimum de efort, să impregnezi mintea cu sentimentul dorinţei împlinite. Toropeala uşurează schimbarea, deoarece favorizează atenţia fără efort, dar nu trebuie împinsă spre starea de somn în care nu mai eşti capabil să-ţi controlezi mişcările atenţiei, ci doar spre un grad moderat de moleşeală în care încă eşti capabil să-ţi direcţionezi gândurile.
Un foarte eficient mod de a-ţi întrupa o dorinţă este să-ţi asumi sentimentul dorinţei împlinite şi apoi, într-o stare relaxată şi molatică, să repeţi iar şi iar, ca un cântec de leagăn, orice scurt enunţ care implică împlinirea dorinţei tale, cum ar fi, „Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc”, ca şi când te-ai adresa recunoscător unei puteri înalte după ce ţi-a dat ceea ce ai dorit.
Ştiu că până vineri, atunci când acest curs are să se sfârşească, mulţi dintre cei de aici îmi vor putea spune că şi-au realizat obiectivele. Acum două săptămâni, am coborât de pe podium şi am mers la uşă pentru a da mâna cu auditoriul. Pot spune că cel puţin 35 dintr-o serie de 135 mi-au spus că ceea ce doreau când s-au înscris la cursuri se realizase deja. Asta s-a întâmplat numai acum două săptămâni. Nu am făcut nimic altceva decât le-am dat această tehnică de rugăciune. Nu trebuie să faci nimic pentru a face să se întâmple – numai să aplici această tehnică de rugăciune.
Cu ochii închişi şi cu trupul fizic imobilizat, indu-ţi o stare apropiată somnului şi intră în acţiune ca şi când ai fi un actor ce-şi joacă rolul. Experimentează în imaginaţie ce ai experimenta în carne şi oase dacă ţi-ai fi atins obiectivul. Fă AICI din aiurea şi ACUM din altcândva. Şi cu cât vei folosi mai bine, focalizând puternic, toate mijloacele şi le vei repeta, aşa cum fac cei mai buni dintre actori, vei fi produs cu succes piesa pe care ţi-ai asumat-o.
Eşti uşurat de toată responsabilitatea de a îndeplini tu lucru, deoarece, odată ce ai imaginat şi ai simţit că aşa e, sinele tău mai mare dimensional determină mijloacele. Nu te gândi nici pentru o clipă că cineva va fi rănit în derularea evenimentelor, ori că cineva o să fie dezamăgit. Tot nu e treaba ta.
Trebuie să duc asta până la capăt. Prea mulţi dintre noi, educaţi pe căi diferite, sunt atât de preocupaţi de ceilalţi.
Întrebi, „Dacă voi obţine ceea ce vreau, nu înseamnă asta că voi lua de la altul?”
Sunt căi despre care tu nu ştii, aşa că nu-ţi fă griji.
Închide-ţi ochii acum, fiindcă vom păşi într-o lungă tăcere. Curând, vei deveni atât de pierdut în contemplare, simţind că eşti ceea ce vrei să fii, încât vei deveni total neconştient de faptul că eşti în această sală alături de alţii.
Vei întâmpina un şoc când vei deschide ochii şi vei descoperi că suntem aici. Ar trebui să fie un şoc atunci când vei deschide ochii şi vei descoperi că nu eşti de fapt ceea ce, cu numai o clipă mai devreme, simţeai atât de intens că eşti, ori simţeai că ai.
Acum vom intra în adânc.
PERIOADA DE TĂCERE...
**************
Nu trebuie să-ţi amintesc faptul că eşti acum ceea ce îţi asumi că eşti. Nu discuta asta cu nimeni, nici chiar cu sine. Nu poţi gândi CUM, din moment ce ştii că EŞTI deja.
Raţiunea ta tri-dimensională, care e una cu adevărat foarte limitată, nu ar trebui adusă în această piesă. Nu ştie. Ceea ce tocmai ai simţit a fi adevărat este adevărat.
Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că n-ar trebui să ai ceea ce ceri. Ceea ce simţi că ai, vei avea. Şi îţi făgăduiesc măcar atât, după ce-ţi vei fi realizat obiectivul, gândindu-te, va trebui să admiţi că mintea aceasta conştient raţională nu ar fi putut meşteşugi modalitatea.
Eşti aceea şi ai ceea ce ţi-ai însuşit în chiar această clipă. Nu discuta asta.
Nu căuta încurajare la alţii, fiindcă lucru ar putea să nu vină. A venit. Mergi în grija Tatălui tău făcând firesc orice şi lasă aceste lucruri să se întâmple în lumea ta.