Seara aceasta avem cea de-a cincea şi ultima lecţie din acest curs. Mai întâi, vă voi oferi un fel de rezumat al celor de până acum. Apoi, cum atât de mulţi m-au rugat să elaborez asupra lecţiei 3, voi mai prezenta câteva idei în privinţa gândirii cvadri-dimensionale.
Ştiu că atunci când un om vede clar un lucru, îl poate defini, îl poate explica. Iarna trecută în Barbados, un pescar al cărui vocabular nu cred că depăşea o mie de cuvinte mi-a spus în cinci minute mai multe lucruri despre comportamentul delfinului decât mi-ar fi putut spune Shakespeare, cu tot vastul său vocabular, dacă n-ar fi cunoscut obiceiurile delfinului.
Acest pescar mi-a spus cum delfinul adoră să se joace cu o bucată de lemn plutitor şi, ca să-l prinzi, arunci lemnul şi-l momeşti cum ai momi copiii, fiindcă îi place să simuleze ieşirea din apă. După cum spuneam, vocabularul acestui om era foarte limitat, dar el îşi cunoştea peştii, şi cunoştea şi marea. Cum cunoştea şi delfinii, putea să-mi spună despre obiceiurile lor şi cum să-i prinzi.
Când spui că ştii un lucru dar nu îl poţi explica, eu îţi spun că nu-l ştii, fiindcă atunci când îl ştii cu adevărat, îl exprimi.
Dacă ţi-aş cere acum să-mi defineşti rugăciunea, şi-ţi spun, „Cum ai aborda, prin rugăciune, realizarea unui obiectiv, a oricărui obiectiv?”, şi îmi poţi spune, atunci ştii; dar dacă nu-mi poţi spune, atunci nu ştii. Când îl vezi clar în ochiul minţii, mai-marele tu va inspira cuvintele care sunt necesare pentru a îmbrăca ideea şi a o exprima frumos, iar tu vei exprima ideea mult mai bine decât altul cu un vast vocabular dar care nu-l vede la fel de clar ca tine.
Dacă ai ascultat cu atenţie de-a lungul ultimelor patru zile, ştii acum că Biblia nu are nicio referinţă de niciun fel la vreo persoană care ar fi existat vreodată, ori vreun eveniment ce s-ar fi petrecut cândva pe pământ.
Autorii Bibliei nu scriau istorie, ei scriau o măreaţă dramă a minţii pe care au învelit-o în haina istoriei şi au adaptat-o capacităţii maselor necritice, lipsite de opinii.
Ştii că fiecare poveste din Biblie este povestea ta, că atunci când scriitorii introduceau zeci de personaje în aceeaşi poveste, încercau să-ţi înfăţişeze diferite atribute ale minţii pe care le-ai putea folosi. Ai văzut asta în timp ce am luat probabil o duzină de poveşti, dacă nu mai mult, şi le-am interpretat pentru tine.
De exemplu, mulţi se întreabă cum ar fi putut Iisus, cel mai plin de graţie, cel mai iubitor om din lume, de ar fi fost om, să spună mamei Sale ce se presupune că i-ar fi spus în consemnarea din cel de-al doilea capitol al Evangheliei sfântului Ioan.
Iisus e făcut să spună mamei Sale, „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie?” *„Femeie, ce treabă am eu cu tine?” în original, cf. versiunii King James] – Ioan 2:4.
Tu şi cu mine, care nu suntem încă identificaţi cu idealul căruia îi servim, nu am da o astfel de replică mamei noastre. Şi totuşi, iată întruchiparea iubirii spunându-i mamei Sale, „Femeie, ce am Eu de-a face cu tine?”.
Tu eşti Iisus, iar mama ta este propria ta conştienţă. Căci conştienţa e mama a toate cele, aşadar, este măreţul [cuplu] Tată-Mamă al tuturor fenomenelor.
Tu şi cu mine suntem creaturi ale obișnuinţei. Intrăm în rutina de a accepta ca fiind definitivă evidenţa simţurilor noastre. Trebuie vin pentru oaspeţi şi simţurile mele îmi spun că nu există, iar eu, din obişnuinţă, sunt pe cale de a accepta această lipsă ca fiind definitivă. Când îmi amintesc însă că propria mea conştienţă este una şi singura realitate, aşadar dacă neg evidenţa simţurilor mele şi-mi asum conştienţa de a avea suficient vin, mi-am mustrat într-un sens mama ori conştienţa ce sugerase lipsa; şi, prin asumarea conştienţei de a avea ce doream pentru oaspeţii mei, vinul este produs într-un fel pe care noi nu îl ştim.
Tocmai am citit un bilet de la un drag prieten de-ai mei din auditoriu. Duminica trecută, avea de mers la biserică pentru o nuntă; ceasul îi spunea că era în întârziere, totul îi spunea că era în întârziere.
Stătea la un colţ de stradă aşteptând un tramvai. Nu se vedea niciunul. Îşi imagină că, în loc să fie la colţ de stradă, era în biserică. În acel moment se opri o maşină în dreptul lui. Prietenul meu îi spuse şoferului despre situaţia lui delicată, iar şoferul i-a răspuns, „Nu mergeam în direcţia aia, dar am să te duc totuşi acolo”. Prietenul meu a urcat în maşină şi a ajuns la biserică la timp pentru slujbă.
Asta înseamnă să aplici legea corect: neacceptare a sugestiei de întârziere.
Nu accepta niciodată sugestia lipsei.
În acest caz, îmi spun, „Ce treabă am eu cu tine?”.
Ce treabă am eu cu evidenţa simţurilor mele? Aduceţi-mi toate vasele şi umpleţi-le [Ioan 2:7]. Cu alte cuvinte, îmi asum că am vin şi tot ce doresc. Apoi, mai-marele meu Sine dimensional inspiră în toţi gândurile şi acţiunile care ajută la întruparea asumpţiei mele.
Nu e un om spunând unei mame, „Femeie, ce am eu de împărţit cu tine?”
Este fiecare om care cunoaşte această lege şi care-şi va spune sieşi, atunci când simţurile sugerează lipsa, „Ce am eu de împărţit cu voi? Daţi-vă-napoi. Nu voi mai asculta vreodată la o voce ca asta, deoarece, dacă o fac, atunci mă impregnez cu sugestia aceea şi voi zămisli roada lipsei”.
Ne îndreptăm spre o altă poveste din Evanghelia sfântului Marcu, unde Iisus este flămând.
„Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.”
„Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.” Marcu 11:13,14
„Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.” Marcu 11:20
Ce pom pustiesc? Nu un pom din afară. Este propria mea conştienţă.
„Eu sunt viţa *cea adevărată+”, Ioan 15:1.
Conştienţa mea, EU SUNT-ul meu este măreţul arbore, iar obişnuinţa din nou sugerează vidul, sugerează sterilitatea, sugerează patru luni până mă voi putea ospăta. Dar eu nu pot aştepta patru luni. Îmi dau mie însumi această puternică sugestie că în veac nu mă voi mai consola, fie şi pentru o clipă, cu ideea că ar fi necesare patru luni pentru a-mi realiza dorinţa. Credinţa în lipsă trebuie din această zi mai departe să se pustiască şi să nu se mai reproducă vreodată în minte.
Nu e un om pustiind un pom. Toate cele din Biblie au loc în mintea omului: pomul, cetatea, oamenii, totul. Nu e nici măcar o singură afirmaţie făcută în Biblie care să nu reprezinte vreun atribut de-ale minţii omeneşti. Toate sunt personificări ale minţii şi nu lucruri din lume.
Conştienţa este una şi singura realitate. Nu e nimeni la care să mai apelăm după ce am descoperit că propria noastră conştiinţă este Dumnezeu. Căci Dumnezeu e cauza a toate şi nu e nimic afară de Dumnezeu. Nu poţi spune că un diavol cauzează unele lucruri şi Dumnezeu altele. Ia aminte la aceste cuvinte:
„Aşa zice Domnul unsului Său Cirus, pe care îl ţine de mâna lui cea dreaptă, ca să doboare neamurile înaintea lui şi ca să dezlege cingătorile regilor, să deschidă porţile înaintea lui şi ca ele să nu mai fie închise:”
„Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi porţile cele de aramă şi zăvoarele cele de fier le voi sfărâma.”
„Şi îţi voi da ţie vistierii ascunse, bogăţii îngropate în pământ, ca să ştii că Eu sunt Domnul Cel Care te-a chemat pe nume, Eu sunt Dumnezeul lui Israel.” Isaia 45:1-3
„Eu întocmesc lumina şi dau chip întunericului, Cel ce sălăşluieşte pacea şi restriştei îi lasă cale: Eu sunt Domnul Care fac toate acestea.” Isaia 45:7
„Eu am făcut pământul şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea lor Eu îi dau poruncă.”
„Eu l-am ridicat întru dreptatea Mea şi toate căile lui le voi netezi. El va zidi cetatea Mea şi va libera pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul Savaot.” Isaia 45:12,13
„Eu sunt Domnul şi nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu.” Isaia 45:5
Ascultă aceste cuvinte cu atenţie. Nu sunt cuvintele mele, sunt cuvinte inspirate ale oamenilor care au descoperit că singura realitate este conştienţa. Dacă sunt rănit, m-am rănit singur. Dacă e întuneric în lumea mea, eu am creat întunericul şi întunecimea şi afundarea. Dacă e lumină şi bucurie, eu am creat lumina şi bucuria. Nu există nimic altceva în afara acestei EU SUNT-imi care le face pe toate.
Nu poţi găsi o cauză în afara propriei tale conştienţe. Lumea ta este o mare oglindă ce-ţi spune neîncetat cine eşti tu. Pe măsură ce întâlneşti oameni, ei îţi spun prin comportamentul lor cine eşti tu.
Rugăciunile tale nu vor fi cu nimic mai puţin pioase fiindcă te întorci spre propria ta conştienţă după ajutor.
Nu cred că cineva, rugându-se, este cuprins de mai multă bucurie, pietate şi sentiment de adoraţie decât mine când mă simt recunoscător, pe măsură ce-mi asum sentimentul dorinţei mele împlinite, ştiind în acelaşi timp că spre mine însumi mă întorc.
În rugăciune, ţi se cere să crezi că ai ceea ce raţiunea şi simţurile tale neagă. Când te rogi, crede că ai, şi vei primi. Biblia o spune în felul următor:
„De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”
„Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.”
„Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.” Marcu 11:24-26
Asta e ceea ce trebuie să facem atunci când ne rugăm. Dacă ţin ceva împotriva altuia, fie că e o credinţă în boală, sărăcie sau orice altceva, trebuie să scap de aceasta, să las de la mine, nu folosind cuvinte ale negării, ci crezându-l a fi ceea ce doreşte să fie. În acest fel, îl iert pe deplin. Mi-am schimbat conceptul despre el. Am avut un dinte împotriva lui şi l-am iertat. Uitarea deplină este iertare. Dacă nu uit, atunci nu am iertat.
Iert ceva numai atunci când într-adevăr uit. Îţi pot spune până la sfârşitul vremurilor, „Te iert”. Dar, dacă de fiecare dată când te văd ori mă gândesc la tine îmi aduc aminte de cele pe care le am împotriva ta, nu te-am iertat defel. Iertarea e uitare completă.
Te duci la un doctor şi îţi dă ceva pentru boala ta. El încearcă să o ia de la tine, aşa că îţi dă ceva în schimbul acesteia.
Dă-ţi ţie însuţi un nou concept de sine în locul celui vechi. Descotoroseşte-te complet de cel vechi.
O rugăciune la care s-a răspuns implică faptul că ceva s-a făcut ca urmare a rugăciunii, ceva ce, altfel, nu s-ar fi făcut. Aşadar, eu însumi sunt elanul acţiunii, mintea directivă, şi cel care răspunde rugăciunii.
Oricine se roagă eficient se întoarce spre înlăuntrul său şi îşi însuşeşte starea căutată. N-ai niciun sacrificiu de făcut – n-ai de adus nicio jertfă. Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că trebuie să te lupţi şi să suferi. Nu trebuie să te lupţi pentru realizarea dorinţei tale. Citeşte ce se spune în Biblie.
„Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!”
„Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!”
„Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!”
„Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!” Isaia 1:1114
„Voi veţi cânta atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de flaut, ca să mergeţi în muntele Domnului, vârtutea lui Israel.” Isaia 30:29
„Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune laudele Lui până la marginile pământului!” Isaia 42:10
„Cântaţi voi ceruri, că Domnul a făcut aceasta; răsunaţi adâncuri ale pământului; munţilor, tresăltaţi de bucurie, voi toţi copacii pădurii, cântaţi, că a răscumpărat Domnul pe Iacov şi în Israel Şi-a dat pe faţă slava Sa!” Isaia 44:23
„Şi astfel cei mântuiţi ai Domnului se vor întoarce şi vor veni în Sion, în cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică va încununa capul lor. Bucuria şi veselia vor veni peste ei, iar durerea, întristarea şi suspinarea se vor depărta de la ei.” Isaia 51:11
Singurul dar acceptabile este o inimă veselă. Vino în cântări şi aduceri de laude. Aşa se vine înaintea Domnului – propria ta conştienţă. Asumă-ţi sentimentul dorinţei tale împlinite şi vei fi adus singurul dar de primit. Toate stările mentale, altele decât cea a dorinţei împlinite, sunt „dezgustătoare”; sunt superstiţii şi nu înseamnă nimic.
Când vii înaintea mea, veseleşte-te, fiindcă veselirea implică faptul că s-a întâmplat ceva ce ai dorit. Vino înaintea mea cântând, aducând laude şi aducând mulţumiri, fiindcă aceste stări mentale implică acceptarea stării căutate. Pune-te în dispoziţia adecvată şi propria ta conştienţă o va întrupa.
Dacă aş putea defini rugăciunea pentru oricine şi aş face-o cât mai limpede mi-ar sta în putere, aş spune simplu, „Este sentimentul dorinţei împlinite”.
Dacă întrebi, „Ce vrei să spui prin asta?”, aş spune, „M-aş simţi în situaţia rugăciunii ca şi când i s-a răspuns deja şi apoi aş trăi şi m-aş purta conform acelei convingeri”. Aş încerca să susţin sentimentul acesta fără efort, adică aş trăi şi m-aş purta de parcă ar fi deja o realitate, ştiind că umblând în această atitudine fixă, asumpţia mea se va întări în fapt.
Timpul nu-mi permite să continui demonstraţia că Biblia nu e istorie.
Dar dacă ai ascultat cu atenţie mesajul meu în ultimele patru seri, nu cred că mai ai nevoie de vreo dovadă că Biblia nu e istorie. Aplică ce ai învăţat şi îţi vei realiza dorinţele tale.
**************
„Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla”, Ioan 14:29.
Mulţi oameni, eu inclusiv, am observat evenimente înainte ca acestea să se fi produs; adică, înainte ca ele să se fi petrecut în această lume tri-dimensională. Din moment ce omul poate observa un eveniment înainte ca el să se petreacă în cele trei dimensiuni ale spaţiului, atunci viaţa pe pământ progresează conform unui plan; şi acest plan trebuie să existe altundeva, în altă dimensiune, şi se desfăşoară lent prin spaţiul nostru.
Dacă evenimentele ce se petreceau nu existau încă în lumea asta când erau observate, atunci, urmând logica, ele trebuie să fi fost în afara acestei lumi. Şi orice e de văzut ACOLO înainte de a se petrece AICI trebuie să fie „pre-determinat” din punctul de vedere al omului treaz într-o lume tri-dimensională. Şi totuşi, învăţătorii antici ne-au arătat că putem altera viitorul, iar experienţa mea proprie confirmă adevărul învăţăturii lor.
Aşadar, obiectul acestui curs este acela de a indica posibilităţile intrinseci ale omului, de a arăta că omul îşi poate altera viitorul său; iar, astfel alterat, formează din nou o secvenţă determinantă ce începe din punctul de interferenţă – un viitor ce va fi compatibil cu alterarea.
Cea mai remarcabilă caracteristică a viitorului omului este flexibilitatea acestuia. Viitorul, deşi pregătit în avans în cele mai mici detalii, are mai multe urmări. Avem în faţa noastră în fiecare clipă a vieţii posibilitatea de a alege pe care dintre diferitele viitoruri îl vom avea.
Sunt de fapt două perspective, pe care le are fiecare, asupra lumii – un focar „firesc”, natural şi unul „duhovnicesc”, spiritual. Învăţătorii antici îi spuneau celui natural „mintea carnală” şi celuilalt, „mintea lui Hristos”. Le putem clasifica drept conştienţă trează obişnuită, guvernată de simţurile noastre, şi o imaginaţie controlată, guvernată de dorinţă.
Recunoaştem aceşti doi centri distincţi de gândire în afirmaţia, „Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte”, 1Corinteni 2:14.
Viziunea naturală limitează realitatea la momentul numit ACUM. Pentru viziunea naturală, trecutul şi viitorul sunt pur imaginare. Viziunea spirituală, pe de altă parte, vede conţinuturile timpului. Trecutul şi viitorul sunt un întreg actual pentru viziunea spirituală. Ce e mental şi subiectiv pentru omul natural este concret şi obiectiv pentru omul spiritual.
Obişnuinţa de a vedea numai ceea ce ne permit simţurile noastre ne lasă orbi la ceea ce, altfel, am putea vedea. Pentru a cultiva abilitatea de a vedea nevăzutul, ar trebui să ne dezlegăm deliberat şi des minţile de evidenţa simţurilor şi să ne focalizăm atenţia asupra unei stări invizibile, simţind-o mental şi percepând-o până ce dobândeşte întreaga claritate a realităţii.
Gândul zelos, concentrat, focalizat într-o anumită direcţie, închide în afară alte senzaţii şi le face să dispară. Trebuie numai să ne concentrăm asupra stării dorite pentru a o vedea.
Obiceiul retragerii atenţiei dinspre zona senzorială şi concentrarea ei asupra nevăzutului ne dezvoltă perspectiva spirituală şi ne face capabili să trecem dincolo de lumea simţurilor, pentru a vedea ceea ce altfel e invizibil. „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii”, Romani 1:20. Această viziune este complet independentă de facultăţile naturale. Deschide-o şi însufleţeşte-o!
O simplă practică ne va convinge că putem, controlându-ne imaginaţia, să ne remodelăm viitorul în armonie cu dorinţa noastră. Dorinţa este motorul acţiunii. Nu am putea mişca un singur deget dacă nu am avea o dorinţă de a-l mişca. Indiferent ce facem, urmăm dorinţa care ne domină mintea la un moment-dat. Când rupem un obicei, dorinţa noastră de a-l rupe e mai mare decât dorinţa de a continua obiceiul.
Dorinţele care ne împing la acţiune sunt acelea care ne ţin atenţia. O dorinţă este numai o conştiinţă a ceva ce ne lipseşte şi de care avem nevoie pentru a ne face viaţa mai plăcută.
Dorinţele au întotdeauna un câştig personal în vedere, cu cât mai mare câştigul anticipat, cu atât mai intensă dorinţa. Nu există dorinţă absolut neegoistă. Când nu e nimic de câştigat, nu există dorinţă şi, prin urmare, nici acţiune.
Omul spiritual vorbeşte omului natural prin limbajul dorinţei. Cheia de a progresa în viaţă şi de a-ţi împlini visele stă în supunerea voită vocii acestuia.
Supunere neşovăielnică în faţa vocii acestuia înseamnă o asumpţie imediată a dorinţei împlinite. A dori o stare înseamnă a o avea. Cum spunea Pascal, „Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja”.
Omul, asumându-şi sentimentul dorinţei sale împlinite, şi apoi trăind şi purtându-se conform acestei credinţe, îşi alterează viitorul în armonie cu asumpţia sa. Asumpţiile trezesc ceea ce afirmă. De îndată ce omul îşi asumă sentimentul dorinţei sale împlinite, Sinele său cvadri-dimensional găseşte căi pentru atingerea scopului, descoperă metode pentru realizarea acestuia.
Nu ştiu definiţie mai clară a mijloacelor prin care ne realizăm dorinţele decât de A EXPERIMENTA ÎN IMAGINAŢIE CEEA CE AM EXPERIMENTA ÎN CARNE ŞI OASE DACĂ NE-AM ATINGE SCOPUL. Această experimentare imaginară a finalului, prin recunoaştere, determină mijloacele. Sinele cvadri-dimensional construieşte apoi cu perspectiva sa mai largă mijloacele necesare pentru realizarea finalului recunoscut.
Minţii nedisciplinate îi pare dificil să-şi asume o stare care e negată de simţuri.
Dar iată o tehnică ce face simplă „chemarea la fiinţă a celor ce încă nu sunt” [Romani 4:17], adică, de a întâlni un eveniment înainte ca acesta să se petreacă.
Oamenii au obiceiul de a bagateliza importanţa lucrurilor simple. Dar această formulă simplă de schimbare a viitorului a fost descoperită după ani de căutare şi experimentare.
Primul pas în schimbarea viitorului este DORINŢA, adică, defineşte-ţi obiectivul – să ştii precis ce vrei.
Al doilea, construieşte un eveniment pe care crezi că-l vei petrece IMEDIAT DUPĂ împlinirea dorinţei tale – un eveniment care sugerează împlinirea dorinţei tale – ceva în care va predomina acţiunea Sinelui.
Al treilea, imobilizează-ţi corpul fizic şi indu-ţi o stare asemănătoare somnului, imaginându-ţi că îţi este somn. Întinde-te pe pat sau relaxează-te pe un scaun. Apoi, cu pleoapele închise şi atenţia ta focalizată asupra acţiunii pe care vrei să o experimentezi în imaginaţie, simte-te mental în însăşi acea acţiune, imaginând în tot acest timp că tu îndeplineşti acţiunea aici şi acum.
Trebuie ca întotdeauna să participi în acţiunea imaginară; nu numai să stai înapoi şi să priveşti, ci să simţi că tu îndeplineşti într-adevăr acţiunea, astfel încât senzaţia imaginară este reală pentru tine.
Este important să-ţi aminteşti mereu că acţiunea propusă trebuie să fie una care URMEAZĂ împlinirii dorinţei tale. De asemenea, trebuie să te simţi în acţiune până ce dobândeşte în întregime dinamismul şi distincţia realităţii.
De exemplu, să presupunem că doreşti o promovare la serviciul tău. A fi felicitat ar fi un eveniment pe care l-ai petrece imediat după împlinirea dorinţei tale. După ce ţi-ai ales această acţiune ca fiind cea pe care o vei experimenta în imaginaţie, imobilizează-ţi corpul fizic şi indu-ţi o stare asemănătoare somnului, o stare soporifică, dar una în care încă eşti capabil să-ţi controlezi direcţia gândurilor, o stare în care eşti atent fără efort.
Apoi vizualizează-ţi un prieten stându-ţi înainte.
Pune-ţi mâna imaginară într-a lui. Simte-o ca fiind solidă şi reală, şi poartă cu el o conversaţie imaginară în armonie cu acţiunea.
Nu te vizualizezi pe tine la o oarecare distanţă în spaţiu şi la o oarecare distanţă în timp fiind felicitat pentru norocul ce a dat peste tine. În schimb, faci altundeva AICI şi viitorul ACUM. Evenimentul viitor este o realitate ACUM într-o lume dimensional mai mare şi, surprinzător, acum-ul din lumea dimensional mai mare este echivalentul lui AICI în spaţiul obişnuit tri-dimensional al vieţii de zi cu zi.
Diferenţa dintre A TE SIMŢI pe tine în acţiune, aici şi acum, şi a te vizualiza pe tine în acţiune, ca şi când ai fi pe un ecran de cinematograf, este diferenţa dintre succes şi eşec. Diferenţa va fi însemnată dacă te vei vizualiza acum urcând o scară. Aşadar, cu pleoapele închise, imaginează-ţi că scara aceea este chiar în faţa ta şi SIMTE-TE urcând-o în fapt.
Dorinţa, imobilitatea fizică apropiată somnului şi acţiunea imaginară în care Sinele predomină AICI ŞI ACUM nu sunt numai factori importanţi în alterarea viitorului, ci sunt şi condiţiile esenţiale în proiectarea conştientă a Sinelui spiritual.
Când corpul fizic este imobilizat şi devenim stăpâniţi de ideea de a face ceva – dacă ne imaginăm că o facem AICI ŞI ACUM şi menţinem acţiunea imaginară în desfăşurare până ce adormim – e destul de probabil să ne trezim în afara corpului fizic şi să ne descoperim având un focar mai mare dimensional, făcând real ceea ce doream şi imaginam că făceam în carne şi oase.
Dar fie că ne trezim, fie că nu, interpretăm într-adevăr acţiunea în lumea cvadri-dimensională, şi o vom reinterpreta în viitor şi aici, în lumea tri-dimensională.
Experienţa m-a învăţat să limitez acţiunea imaginară, să condensez ideea ce va fi obiectul meditaţiei mele într-un singur act şi să-l rejoc iar şi iar, până ce dobândeşte sentimentul realităţii. Altfel, atenţia va hoinări pe drumuri lăturalnice şi grămezi de imagini asociate se vor înfăţişa atenţiei, iar în câteva secunde acestea mă vor purta la sute de kilometri de obiectivul meu în termeni spaţiali şi la ani depărtare în cei temporali.
Dacă ne hotărâm să urcăm scările dintre două anumite etaje, fiindcă acest eveniment va urma cel mai probabil realizării dorinţei noastre, atunci trebuie să ne limităm acţiunea la urcatul acelor anumite scări. Dacă ne va hoinări atenţia, o aducem înapoi la sarcina ei de a urca acele trepte şi continuăm să le urcăm până ce acţiunea imaginară are întreaga soliditate şi distincţie a realităţii. Ideea trebuie să fie menţinută în câmpul prezentării fără niciun sensibil efort din partea noastră. Trebuie, cu minimum de efort, să ne îmbibăm mintea cu sentimentul dorinţei împlinite.
Somnolenţa facilitează schimbarea, deoarece favorizează atenţia fără efort, dar nu trebuie împinsă în starea de somn, cea în care nu mai suntem capabili să ne controlăm mişcările atenţiei, ci doar într-un grad moderat de somnolenţă în care suntem încă în stare să ne dirijăm gândurile.
Un foarte eficient mod de a întrupa o dorinţă este acela de a asuma sentimentul dorinţei împlinite şi apoi, într-o stare relaxată şi soporifică, să repetăm iar şi iar, ca pe un cântec de leagăn, orice frază scurtă care implică împlinirea dorinţei, precum „Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc”, până ce numai senzaţia de recunoştinţă domină mintea.
Rosteşte aceste cuvinte ca şi când te adresezi unei puteri superioare pentru că a făcut lucrul acela pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu