marți, 6 august 2013

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV FORŢA SEXUALĂ sau DRAGONUL ÎNNARIPAT partea IV



Cap IV DESPRE PLĂCERE
I
Nu căutaţi plăcerea, vă va sărăci
Tineretul de astăzi cere libertatea sexuală crezând că în ea va găsi
înflorirea, fericirea, bucuria. Acum, pentru că se poate procura uşor pilula
contraceptivă, ei se bucură pentru că nu mai e necesar să reflecteze, să se
controleze, să existe stăpânire de sine. Nu, nu, să închidem ochii şi să mergem
înainte!... şi în lumea întreagă vedem că această faimoasă pilulă are din ce în
ce mai mare succes. Mai întâi, desigur, ea a fost pusă la punct din motive de
echilibru demografic, dar apoi s-au adăugat alte motive, deloc demografice, şi
mai ales dorinţa de se bucura fără piedici de toate femeile şi de toţi bărbaţii.
Spuneţi-mi dacă fetele de treisprezece ani chiar au nevoie de pilulă... Cu toate
acestea, ele sunt lăsate să se servească deja de pilulă, şi am auzit că, în unele
şcoli chiar profesorii sunt cei care le distribuie elevelor, da, profesorii!
Lăsând tinerii să se grăbească să experimenteze un domeniu pe care nul
cunosc, deschidem pentru ei poarta tuturor dereglărilor fizive şi psihice. Ei fac
experienţe, dar nu ştiu că aceste experienţe vor avea pe termen lung rezultate
catastrofale şi se vor dezaxa şi se vor îmbolnăvi. În realitate, nici cei care s-au
pronunţat pentru pilulă nu au înţeles ceva, nici cei care s-au opus. Cei care sau
pronunţat pentru, au făcut-o de complezenţă: ştiind că mulţi oameni sunt
slabi, au cedat în faţa acestei slăbiciuni; şi ceilalţi, care s-au opus, au făcut-o
din ipocrizie, în numele vechilor tradiţii morale şi ei sunt primii care nu le
respectă în viaţa lor personală.
În tot cazul, punându-se pilula la punct, ştiinţa care credea că face un
mare serviciu oamenilor, n-a făcut decât să le permită să se dedea la tot felul
de excese, să devină slabi, senzuali şi bolnavi. Iată binefacerile ştiinţei! Înainte
de pilulă, băieţii şi fetele erau cel puţin obligaţi să se gândească, să se
stăpânească puţin (nu pentru motive de moralitate şi puritate, desigur, ci
pentru frica de consecinţele neplăcute ce puteau urma), în timp ce acum nu
mai e cazul să se controleze, se pot lăsa în voie.


Vă voi da o imagine. Ştiţi cum mergeau vapoarele în trecut. Jos, erau
maşiniştii care trebuiau să se ocupe să pună cărbune în cazane, şi graţie lor
vaporul avansa; dar ei înşişi nu ştiau direcţia, trebuia să fie un căpitan, acolo
sus, să se ocupe de direcţie şi să dea ordine; dar el singur nu avea mijloacele
necesare pentru a face să avanseze vaporul. Iată încă o imagine a omului:
emoţiile, sentimentele, instinctele sunt combustibilul care trebuie pus în
cazane pentru ca vaporul să poată avansa. Dar dacă nu e cineva raţional şi
lucid sus pentru a se orienta, vaporul se va sparge în bucăţi...
În timpul unei croaziere în Oceanul Arctic o doamnă a întrebat căpitanul:
“Ce se va întâmpla dacă vaporul va întâlni un iceberg? - O, răspuse căpitanul,
icebergul îşi va continua drumul, doamnă.” Şi vaporul? El n-a spus nimic de
vapor, pentru că era evident! Şi omul, la fel, dacă “vaporul” său loveşte un
iceberg, să nu mai vorbim. E simbolic, desigur: “căpitanul” este aici în cap,
“Maşiniştii” sunt peste tot în corp: pântecul, stomacul, sexul... Atunci eu spun
tinerilor: dacă vă luaţi numai după modul vostru de a gândi, după înclinaţiile,
predilecţile voastre, e sigur că vă veţi sparge capul, pentru că aceste
impulsiuni sunt oarbe.
Mai înainte, la televizor, am auzit o fată drăguţă declarând: “Îmi satisfac
toate dorinţele fără complexe.” Iată, ea s-a debarasat de “complexele” ei,
adică de înţelepciune, stăpânire de sine, discernământ... Da, pentru că acestea
păreau că sunt complexe, şi complexele nu sunt bune, trebuie să ne
debarasăm de ele! Pentru a merge unde? Pentru a găsi ce? Pentru a face ce?
Nu contează ce!
Eu aş pune o întrebare tuturor acestor băieţi şi fete care cred că ştiu aşa
bine ce trebuie să facă: “Când sunteţi la servici, într-o uzină, în faţa unui
aparat, când conduceţi o maşină, nu vă controlaţi maşina? Nu o stăpâniţi? Şi
de ce în toate domeniile, când faceţi bucătărie, când faceţi ceai sau cafea, de
ce dozaţi căldura, zahărul şi toate ingredientele?” Ei bine, învăţaţi că, în voi, cu
motoarele voastre, aparatele voastre, este acelaşi lucru. Dacă nu sunteţi
atenţi, dacă nu le dominaţi, veţi vedea ce o să vi se întâmple!
Pe moment, tineretul nu are decât o singură idee: cum să sară toate
barierele morale pe care Iniţiaţii trecutului le-au plasat pentru a împedica
oamenii să trăiască în pasiuni şi dezordine. Câte civilizaţi strălucitoare au
dispărut, răvăşite de maladii morale şi fizice, pentru că erau dedate la xxx sau
la culte legate de orgii! Generaţia actuală vrea să se elibereze de toate aceste
tabu-uri, să se scutească de toate regulile pentru a gusta cea mai mare
plăcere posibilă, şi această mişcare a luat o aşa amploare că lumea se
întreabă ce ar putea opri-o.
În realitate, numai lumina unui Învăţământ iniţiatic poate reţine oamenii
din această cădere vertiginoasă. Această lumină le va arăta că dedându-se
numai la plăceri îşi sacrifică energiile cele mai preţioase. Pentru că, pentru a
alimenta acest foc care îl posedă, ei sunt obligaţi să-i dea toate resursele,
toate mobilele casei, până la mese şi scaune - simbolic vorbind; plăcerea
sexuală e un jăratec pe care ei sunt obligaţi să-l întreţină cu chiar substanţa
fiinţei lor, imposibil să-l întreţii cu afacerile vecinului sau cu lemnul pădurii: el
se hrăneşte cu propriile lor rezerve, cu propriul lor combustibil... Pentru a se
menţine în fiecare zi aşa cum o fac în efervescenţă şi erupţii vulcanice, ei sunt
obligaţi să-şi ardă chintesenţa. De fiecare dată, fără să o ştie, îşi pierd o parte
din frumuseţea lor, inteligenţa lor, puterea lor, şi la sfârşit, când au cheltuit
tot, se regăsesc urâţiţi, abrutizaţi şi bolnavi.
Dacă ar exista o balanţă în care omul să poată să pună pe un taler ceea
ce câştigă gustând plăcerile senzuale, şi pe celălalt ceea ce pierde
abandonându-se lor, va constata că pierde aproape tot şi nu câştigă aproape
nimic, deci aceasta nu merită să-ţi dai osteneala. Dar cum el nu se gândeşte
niciodată că senzaţiile se şterg sau se uită (ceea ce am mâncat ieri nu
contează pentru astăzi), el îşi pregăteşte o existenţă de sărăcie. În timp ce
dacă face un efort de a refuza, suferă un moment, dar îşi pregăteşte un viitor
magnific. Deci, pierde câteva senzaţii, dar îşi câştigă viitorul său. Cei care nu
gândesc ar spune: “Eu sunt mulţumit, mă simt bine!” E adevărat, dar nu mai
au viitor. Să luăm exemplul beţivului, care rezumă o întreagă filozofie: îşi caută
plăcerea în vin, îl bea şi e mulţumit. Da, dar după, dacă continuă, cum vor
reacţiona şeful său, familia, prietenii?... Şi se pregăteşte să cadă în râu. Deci,
senzaţia e agreabilă dar nu durează, viitorul e râul.
Cunoaşteţi povestirea din Biblie unde Esau cedează dreptul său de întâi
născut fratelui său Iacob pentru o farfurie de linte?... Pentru o senzaţie, o
plăcere el a sacrificat dreptul său de întâi născut şi Iacob a profitat. Iată o
poveste asupra căreia nu prea ne-am oprit pentru a o interpreta. Marea
majoritate a oamenilor sunt aşi în a se priva de ceea ce e mai preţios în
schimbul unei plăceri; aşa, da, ştiu să o facă, e formidabil! Cînd vom înţelege
necesitatea de a ne priva de unele plăceri pentru a obţine alte achiziţii infinit
mai preţioase?
Nu se mai respectă morala pentru că nu se ştie că la origine, ea e
fondată pe o ştiinţă veritabilă. Fără a vedea, stupid, vrem să dăm o ieşire
tuturor capricilor, fără a şti că fugim spre ruină, pentru că distrugând barajele
şi digurile totul e inundat, devastat, e inevitabil. Iată de ce spun tineretului:
”Copiii mei, trebuie să învăţaţi să discerneţi unde vă va antrena fiecare din
dorinţele voastre”. Dacă vă veţi simţi sărăciţi, slăbiţi şi nefericiţi, este din
cauză că aţi luat-o pe un drum greşit. Alegeţi deci altul! Nu vă angajaţi pe un
drum pentru singurul motiv că e agreabil, dulce, pentru că vă veţi ruina
spiritual şi chiar fizic.
II
Cum să înlocuim plăcerea cu munca
Majoritatea oamenilor caută plăcerea, se agaţă de plăcere ca şi cum nu
ar fi nimic superior ei. Şi aici se înşeală. Vă voi arăta aceasta dându-vă un mic
exemplu din preistoria omului.
Chibriturile şi brichetele s-au inventat recent, pentru a aprinde
focul.Strămoşii noştri îndepărtaţi aveau mai multe metode. Una din ele consta
în a folosi două bucăţi de lemn care se frecau una de alta; această frecare
producea la început căldură, şi după câtva timp, brusc, tâşnea o flacără:
lumina. Voi cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar v-aţi gândit să-l aprofundaţi
spunându-vă că, pentru că e un fenomen fizic, mecanic, trebuie să aibă în el
mari adevăruri psihologice, care trebuie descoperite? Nu, constataţi faptele şi
le lăsaţi aşa, goale de sens, fără să căutaţi să le aprofundaţi şi să le
interpretaţi.
Să vedem acum învăţătura pe care o putem trage din acest fenomen.
Luând deci două bucăţi de lemn pe care le frecăm una de alta. Această frecare
e o mişcare, această mişcare produce căldură şi căldura se transformă în
lumină. Mişcare, căldură şi lumină sunt trei laturi ale triunghiului de care v-am
mai vorbit şi el reprezintă fiinţa umană. Mişcării îi putem asocia voinţa,
activitatea, forţa; căldurii îi corespunde inima, sentimentul, dragostea; luminii
îi corespunde inteligenţa, gândul şi înţelepciunea. Dar la fel cum omul poate
produce lumină în plan fizic, el o poate de asemenea face să strălucească în el
însuşi, prin acte, exerciţii, produce o căldură, începe să încerce sentimente; şi
dacă nu se opreşte aici, dacă ştie să meargă mai departe poate ajunge în fine
la lumină, adică la înţelegere.
Vom studia acum acest proces în domeniul dragostei. Ce fac oamenii în
dragostea fizică? Simbolic, putem spune că se freacă ca şi cele două bucăţi de
lemn, pentru a produce căldură, adică o senzaţie de plăcere. E foarte bine, dar
de ce se opresc aici? De ce lumina nu apare? De ce nu sunt iluminaţi? Ar trebui
ca dragostea să le aducă lumină, ar trebui să înţeleagă toate misterele
creaţiei, să devină lucizi şi clarvăzători! Ei nu, ei mai mult se abrutizează.
Mişcarea şi căldura, iată ce înţeleg oamenii, pentru moment, din
dragoste, asta e tot; ei se opresc la jumătatea drumului, nu merg până la
lumină. Pentru a produce lumină, nu trebuie să căutăm numai plăcerea, pentru
că plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să strălucească.
Deci, e simplu, e clar: nu trebuie să te opreşti pe drum, trebuie să mergi până
pe culme, până la lumină. Evident, vor fi pe drum multe lucruri de văzut,
lucruri seducătoare, da, oglinda ciocârliilor... dar dacă te opreşti acolo, nu vei
atinge scopul. De aceea eu spun îndrăgostiţilor: aţi declanşat mişcarea şi
această mişcare produce căldura, e bine, dar trebuie acum să mergeţi până la
lumină, pentru că lumina este finalul, scopul întregii activităţi.
Aproape toţi de opresc la mijlocul drumului pentru că aici totul este
atrăgător, strălucitor... Dar tot aici veţi întâlni sirene şi veţi fi sfâşiaţi. Amintiţivă
legenda lui Ulise; el ştia că va întâlni sirene care vor încerca să-l atragă prin
cântul lor pentru a-l devora. De aceea şi-a luat măsuri de precauţie: a astupat
urechile tovarăşilor săi cu ceară pentru a nu auzi vocea sirenelor, altfel nu ar fi
putut rezista farmecului lor... Pe când el, nu şi-a astupat urechile pentru că
voia să le asculte, dar a spus tovarăşilor săi: “Legaţi-mă de catarg, şi dacă vă
fac semn să mă dezlegaţi, strângeţi legăturile şi mai tare!” Vaporul s-a
apropiat de insula sirenelor şi auzind glasul lor Ulise şi-a pierdut capul, voia să
meargă să li se alăture şi a strigat: “Dezlegaţi-mă! Eliberaţi-mă!” El îşi
ameninţa tovarăşii că-i omoară dacă nu-l ascultă. Dar ei, fideli consemnului, lau
lăsat legat... Vedeţi, sirenele semnifică jumătatea drumului, şi la jumătatea
drumului nu trebuie să ne oprim. Desigur, tot farmecul şi toate seducţiile sunt
aici, dar nu trebuie să ne oprim .
Cunoaşteţi “Parsifal”, opera lui Wagner. Parsifal ajunge într-o preerie
unde se găsesc tinere femei, fete-flori, care încearcă să-l seducă, dar în
spatele acestor flori, se ascund şerpi... Aceste poveşti, şi mai sunt multe altele
în literatura mondială, conţin mari adevăruri oculte. Ulise, Parsifal sunt
simboluri ale Iniţiatului care întâlneşte tentaţii pe drumul său. Dar el nu
trebuie să se oprească, dacă nu îşi pierde viaţa. Trebuie să continue până pe
culme, pentru că odată ajuns acolo, el va primi totul, i se va da totul: odihna,
hrana, frumuseşea, dragostea.
Pot să vă prezint această aventură un pic altfel. Aveţi o misiune de
îndeplinit şi pentru aceasta trebuie să treceţi printr-o pădure, dar iată că în
pădure sunt tot felul de flori şi fructe, şi peste tot fragi...Atunci, începeţi să le
culegeţi fără să vă daţi seama că pierdeţi mult timp; evident, ele sunt
frumoase şi apetisante! Dar iată că se lasă noaptea, nu mai vedeţi să vă
orientaţi, v-aţi rătăcit; începeţi să auziţi strigăte de animale, trosnetul arborilor
şi sunteţi înspăimântat... Ei da, iată ce se întâmplă discipolilor care se opresc
în drum din cauza frumoaselor frăguţe!... Veţi spune că nu mergeţi niciodată
să adunaţi fragi. E posibil, dar aceste fragi pot fi câteva fete drăguţe, sau
câteva pahare la bistro. E simbolic, înţelegeţi. Micile frăguţe pot fi şi căpşuni
mari.
Şi plăcerea este fragii, sirenele, fetele-flori, şi dacă cădeţi pradă lor, veţi
fi mâncat. De către cine? De către elementali, de larve, de indezirabili, de
spirite subterane. Ei văd că sunteţi pe cale să daţi un festin şi sosesc. V-am
mai spus: schimburile între bărbaţi şi femei sunt festinuri care atrag spirite ale
lumii invizibile.Şi dacă în aceste schimburi ei nu caută decât plăcerea, ei invită
la acest festin tot felul de entităţi inferioare care se hrănesc pe cheltuiala lor,
în timp ce ei înşişi nu încetează să se pericliteze.
Sunt multe lucruri de spus despre aceste festine. Când un om foarte
bogat dă o recepţie, îi trebuie, pentru recepţie, o cantitate de platouri variate,
vinuri, flori... şi apoi veselă, argintărie, feţe de masă, cristaluri... Toate acestea
costă mult, şi mulţi se ruinează uneori cu recepţiile lor somptuoase. Ei bine,
acelaşi fenomen se produce la îndrăgostiţi când nu sunt luminaţi: ei îşi risipesc
capitalul. Din păcate ei nu o văd, nu percep că îşi cheltuie forţe şi energii
fluidice, şi nu ştiu de asemenea că unde pleacă aceste energii. Dar după câtva
timp, mergeţi să-i vedeţi! ruinaţi, jumuliţi, da.
Şi apoi, când se dau recepţii mari de care v-am vorbit, adesea hoţi şi
escroci se strecoară printre invitaţi şi profită de prezenţa mulţimii pentru a fura
bani, bijuterii, obiecte de artă. Acelaşi lucru se produce la îndrăgostiţi. În
timpul festinului lor hoţii intră în ei, dar hoţi de cea mai joasă specie, pentru că
ei nu fură obiecte ci tot ceea ce este în inima şi în capul stăpânilor casei. Ei le
fură inspiraţia, le fură ideile, elanurile, proiectele; şi odată ce sunt deposedaţi,
cei doi nefericiţi nu mai au acelaşi entuziasm, aceeaşi dorinţă de a cunoaşte
secretele universului... Nu, ei au acum alte dorinţe mult mai prozaice. Ei da,
trebuie studiat, trebuie observat şi prin legea analogiei să ştim interpreta tot
ceea ce se întâmplă în existenţă.
Dragii mei fraţi şi surori, v-am îndrumat spre adevărurile pe care
Inteligenţa cosmică mi le-a revelat. Am studiat şi am observat oamenii, şi am
văzut că ceea ce vă spun aici e adevărul absolut. Când ei sunt numai sub
influenţa dorinţei, plăcerii, bărbatul şi femeia introduc hoţi în ei. Trebuie să
aibă un scop mai elevat pentru a face să strălucească lumina. Lumina poate
să-i sfătuiască asupra aceloraşi ospăţuri, aceloraşi invitaţii, dar în loc să atragă
toţi nedoriţii planului astral, ei vor invita îngeri şi divinităţi să se bucure cu ei.
Şi când aceste entităţi celeste vor împărţi ce au, ele le vor lăsa cadouri; astfel,
ei vor primi de o sută de ori mai mult decât nu le-au dat ei. Acolo, nu vor mai fi
pierderi, din contră, vor fi revelaţii, entuziasm, elanuri... şi ei vor întineri, vor
reînvia.
Nu aruncându-se în plăcere vor găsi oamenii soluţia problemei sexuale.
Pentru că plăcerea nu este decât jumătatea drumului şi, dacă vor rămâne
acolo, puţin câte puţin ei se vor simţi legaţi, îşi vor pierde libertatea. Când a
căzut prea multă umiditate pe aripile unui fluture, el nu mai poate zbura.
Atunci iată, aceasta e plăcerea: prea multă umiditate! Când văd un om a cărui
aripi nu mai pot să-l poarte (simbolic vorbind) nu am nevoie să-l întreb unde sa
băgat, ştiu că şi-a expus aripile la umiditate. Umiditatea, e foarte clar pentru
mine, împiedică zborul.Şi pentru a le usca la lumină, trebuie mult timp. De
aceea, atenţie, nu vă lăsaţi înşelaţi de plăcerea care vă va opri din drum...
Mergeţi până la lumină!
Dar înţelegeţi-mă bine: eu n-am spus că bărbaţii şi femeile nu trebuie săşi
dăruie multă dragoste. Ei trebuie să-şi dăruie multă dragoste, dar o dragoste
mai elevată, mai luminoasă. Adică în loc să se mulţumească de schimburile din
planul fizic, a se excita, a se satisface şi apoi a sforăi, ei trebuie să fie
conştienţi de importanţa şi chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu,
toţi sunt grăbiţi, grăbiţi să se afunde în mlaştini, nu mai au timp de a reflecta.
Priviţi cum se petrece aceasta în mod obişnuit: aceste gesturi atât de
sacadate şi febrile, aceste priviri întunecate de senzualitate... Bărbatul vrea să
xxx, să mănânce, să se dăstrăbăleze, şi în acest moment, femeia, care este
atât de proastă, se simte fericită văzând în privirea bărbatului dorinţa de a o
devora! Ea ar trebui mai repedă să fie speriată de ce o aşteaptă, pentru că
această privire arată că bărbatul este gata să o devasteze, de a-i lua tot; dar
ei îi place asta, ea nu cere decât aceasta. Şi chiar, dacă o priveşte cu respect şi
minunare, cu o mare lumină şi o mare puritate, ea nu e atât de mulţumită: “De
la acesta, gândeşte ea, nu te poţi aştepta la nimic”, şi îl abandonează.
Instinctiv, femeii îi place să se simtă ca un aluat în mâinile unui brutar,
întoarsă, frământată, brutalizată, aceasta îi place, în timp ce respectul şi
privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există excepţii dar în general e atât de
adevărat!
Veţi spune: “Dar atunci, nu trebuie să avem plăcerea niciodată?” Ba da,
dar trebuie să căutaţi o plăcere mai subtilă, mai spirituală. Acea plăcere pe
care o înţelegem pentru moment sfârşeşte prin a se transforma în otravă şi
amărăciune. Când decupăm o bucată de plumb, ea străluceşte câteva clipe şi
apoi se închide la culoare. Iată cu ce se aseamănă plăcerea: cu plumbul.
Pentru ca plăcerea voastră să rămână strălucitoare şi rezistentă ca aurul,
trenuie să o înnobilaţi, adică a-i adăuga un alt element: gândul. Dar pentru
aceasta, trebuie înlocuită ideea de plăcere prin ideea de muncă.
Munca este atunci când omul decide să nu-şi mai irosească energiile în
căutarea plăcerii, ci să le utilizeze pentru a face să funcţioneze alţi centri, sus,
în creierul său... În loc de a lăsa să se se dezlănţuie în el toate turbioanele şi
erupţiile vulcanice, să-şi păstreze luciditatea pentru a canaliza aceşti curenţi şi
a-i dirija, cu scopul de a trezi noi facultăţi care vor face din el un geniu, un
Iniţiat, o divinitate. Iată cum transformă căldura în lumină: înlocuind plăcerea
prin muncă, şi din acest moment adevărata plăcere va începe să-l învăluie: o
plăcere care nu depreciază, ci de data aceasta, ridică şi înnobilează.
Desigur, mulţi pretind că luciditatea omoară plăcerea. Nu, în realitate
gândirea a fost dată omului pentru a trăi mai bine adevărata dragoste; fără
ea, partea animalică, primitivă îşi va întinde asupra lui întreaga putere.
Gândirea, inteligenţa prin intermediul gândirii trebuie să controleze, orienteze,
sublimeze energiile. Dacă în dragoste păstraţi gândirea lucidă, dacă ea e
trează şi supraveghează, controlează, dirijează forţele, evident că nu veţi simţi
acea plăcere pe care mulţi oameni o aşteaptă, adică animalică, grosieră, lipsită
de nobleţe, de spiritualitate şi de altfel necontrolabilă, dar graţie gândurilor
voastre, puteţi face o muncă spirituală, şi în loc să se transforme în plumb,
această plăcere se va transforma în aur pur, în încântare, în extaz.
Plăcerea este consecinţa unui act care e mai mult sau mai puţin în
armonie cu alte substanţe, alte prezenţe. Deci, dacă un act e în armonie
perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este lărgită şi multiplicată
până la infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea e atât de
grosieră, inferioară, şi trebuie să plătiţi aşa de scump încât nu merită efortul.
Trebuie trăită plăcerea, da, dar o plăcere atât de lărgită şi subtilă încât vă
revelează tot universul, care vă face luminoşi, frumoşi. expresivi, puternici şi
utili!... O astfel de plăcere, da, merită osteneala, şi natura nu vă va priva de
restul.
Iată, dragii mei fraţi şi surori, nu trebuie să vă opriţi pe drum, trebuie să
depăşiţi limita plăcerii, să încetaţi să stagnaţi la acest nivel prea de jos: trebuie
să urcaţi, să răzbateţi prin nori până la soare, la lumină. Nu rămâneţi sub nori:
puneţi în toate acţiunile voastre un scop luminos. Orice aţi face, fie că mâncaţi,
vă plimbaţi sau îmbrăţişaţi pe cineva, să aveţi ca scop lumina. Nu faceţi nimc
doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se
lasă ghidată de plăcere. Îmi veţi spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea
de a face diverse lucruri, aceata nu mai are nici un sens!” Ba da, pentru că
toate merg împreună: dacă lumina şi căldura sunt acolo, adică inteligenţa şi
dragostea, plăcerea va fi obligatoriu şi ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă,
natura sa, intensitatea sa. Deci, meditaţi, reflectaţi şi nu uitaţi niciodată că
dragostea voastră trebuie să vă aducă până la lumină.
---va urma--

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu