OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV FORŢA SEXUALĂ sau DRAGONUL ÎNNARIPAT partea IV

Cap IV DESPRE PLĂCERE

I

Nu căutaţi plăcerea, vă va sărăci

Tineretul de astăzi cere libertatea sexuală crezând că în ea va găsi

înflorirea, fericirea, bucuria. Acum, pentru că se poate procura uşor pilula

contraceptivă, ei se bucură pentru că nu mai e necesar să reflecteze, să se

controleze, să existe stăpânire de sine. Nu, nu, să închidem ochii şi să mergem

înainte!... şi în lumea întreagă vedem că această faimoasă pilulă are din ce în

ce mai mare succes. Mai întâi, desigur, ea a fost pusă la punct din motive de

echilibru demografic, dar apoi s-au adăugat alte motive, deloc demografice, şi

mai ales dorinţa de se bucura fără piedici de toate femeile şi de toţi bărbaţii.

Spuneţi-mi dacă fetele de treisprezece ani chiar au nevoie de pilulă... Cu toate

acestea, ele sunt lăsate să se servească deja de pilulă, şi am auzit că, în unele

şcoli chiar profesorii sunt cei care le distribuie elevelor, da, profesorii!

Lăsând tinerii să se grăbească să experimenteze un domeniu pe care nul

cunosc, deschidem pentru ei poarta tuturor dereglărilor fizive şi psihice. Ei fac

experienţe, dar nu ştiu că aceste experienţe vor avea pe termen lung rezultate

catastrofale şi se vor dezaxa şi se vor îmbolnăvi. În realitate, nici cei care s-au

pronunţat pentru pilulă nu au înţeles ceva, nici cei care s-au opus. Cei care sau

pronunţat pentru, au făcut-o de complezenţă: ştiind că mulţi oameni sunt

slabi, au cedat în faţa acestei slăbiciuni; şi ceilalţi, care s-au opus, au făcut-o

din ipocrizie, în numele vechilor tradiţii morale şi ei sunt primii care nu le

respectă în viaţa lor personală.

În tot cazul, punându-se pilula la punct, ştiinţa care credea că face un

mare serviciu oamenilor, n-a făcut decât să le permită să se dedea la tot felul

de excese, să devină slabi, senzuali şi bolnavi. Iată binefacerile ştiinţei! Înainte

de pilulă, băieţii şi fetele erau cel puţin obligaţi să se gândească, să se

stăpânească puţin (nu pentru motive de moralitate şi puritate, desigur, ci

pentru frica de consecinţele neplăcute ce puteau urma), în timp ce acum nu

mai e cazul să se controleze, se pot lăsa în voie.

Vă voi da o imagine. Ştiţi cum mergeau vapoarele în trecut. Jos, erau

maşiniştii care trebuiau să se ocupe să pună cărbune în cazane, şi graţie lor

vaporul avansa; dar ei înşişi nu ştiau direcţia, trebuia să fie un căpitan, acolo

sus, să se ocupe de direcţie şi să dea ordine; dar el singur nu avea mijloacele

necesare pentru a face să avanseze vaporul. Iată încă o imagine a omului:

emoţiile, sentimentele, instinctele sunt combustibilul care trebuie pus în

cazane pentru ca vaporul să poată avansa. Dar dacă nu e cineva raţional şi

lucid sus pentru a se orienta, vaporul se va sparge în bucăţi...

În timpul unei croaziere în Oceanul Arctic o doamnă a întrebat căpitanul:

“Ce se va întâmpla dacă vaporul va întâlni un iceberg? - O, răspuse căpitanul,

icebergul îşi va continua drumul, doamnă.” Şi vaporul? El n-a spus nimic de

vapor, pentru că era evident! Şi omul, la fel, dacă “vaporul” său loveşte un

iceberg, să nu mai vorbim. E simbolic, desigur: “căpitanul” este aici în cap,

“Maşiniştii” sunt peste tot în corp: pântecul, stomacul, sexul... Atunci eu spun

tinerilor: dacă vă luaţi numai după modul vostru de a gândi, după înclinaţiile,

predilecţile voastre, e sigur că vă veţi sparge capul, pentru că aceste

impulsiuni sunt oarbe.

Mai înainte, la televizor, am auzit o fată drăguţă declarând: “Îmi satisfac

toate dorinţele fără complexe.” Iată, ea s-a debarasat de “complexele” ei,

adică de înţelepciune, stăpânire de sine, discernământ... Da, pentru că acestea

păreau că sunt complexe, şi complexele nu sunt bune, trebuie să ne

debarasăm de ele! Pentru a merge unde? Pentru a găsi ce? Pentru a face ce?

Nu contează ce!

Eu aş pune o întrebare tuturor acestor băieţi şi fete care cred că ştiu aşa

bine ce trebuie să facă: “Când sunteţi la servici, într-o uzină, în faţa unui

aparat, când conduceţi o maşină, nu vă controlaţi maşina? Nu o stăpâniţi? Şi

de ce în toate domeniile, când faceţi bucătărie, când faceţi ceai sau cafea, de

ce dozaţi căldura, zahărul şi toate ingredientele?” Ei bine, învăţaţi că, în voi, cu

motoarele voastre, aparatele voastre, este acelaşi lucru. Dacă nu sunteţi

atenţi, dacă nu le dominaţi, veţi vedea ce o să vi se întâmple!

Pe moment, tineretul nu are decât o singură idee: cum să sară toate

barierele morale pe care Iniţiaţii trecutului le-au plasat pentru a împedica

oamenii să trăiască în pasiuni şi dezordine. Câte civilizaţi strălucitoare au

dispărut, răvăşite de maladii morale şi fizice, pentru că erau dedate la xxx sau

la culte legate de orgii! Generaţia actuală vrea să se elibereze de toate aceste

tabu-uri, să se scutească de toate regulile pentru a gusta cea mai mare

plăcere posibilă, şi această mişcare a luat o aşa amploare că lumea se

întreabă ce ar putea opri-o.

În realitate, numai lumina unui Învăţământ iniţiatic poate reţine oamenii

din această cădere vertiginoasă. Această lumină le va arăta că dedându-se

numai la plăceri îşi sacrifică energiile cele mai preţioase. Pentru că, pentru a

alimenta acest foc care îl posedă, ei sunt obligaţi să-i dea toate resursele,

toate mobilele casei, până la mese şi scaune - simbolic vorbind; plăcerea

sexuală e un jăratec pe care ei sunt obligaţi să-l întreţină cu chiar substanţa

fiinţei lor, imposibil să-l întreţii cu afacerile vecinului sau cu lemnul pădurii: el

se hrăneşte cu propriile lor rezerve, cu propriul lor combustibil... Pentru a se

menţine în fiecare zi aşa cum o fac în efervescenţă şi erupţii vulcanice, ei sunt

obligaţi să-şi ardă chintesenţa. De fiecare dată, fără să o ştie, îşi pierd o parte

din frumuseţea lor, inteligenţa lor, puterea lor, şi la sfârşit, când au cheltuit

tot, se regăsesc urâţiţi, abrutizaţi şi bolnavi.

Dacă ar exista o balanţă în care omul să poată să pună pe un taler ceea

ce câştigă gustând plăcerile senzuale, şi pe celălalt ceea ce pierde

abandonându-se lor, va constata că pierde aproape tot şi nu câştigă aproape

nimic, deci aceasta nu merită să-ţi dai osteneala. Dar cum el nu se gândeşte

niciodată că senzaţiile se şterg sau se uită (ceea ce am mâncat ieri nu

contează pentru astăzi), el îşi pregăteşte o existenţă de sărăcie. În timp ce

dacă face un efort de a refuza, suferă un moment, dar îşi pregăteşte un viitor

magnific. Deci, pierde câteva senzaţii, dar îşi câştigă viitorul său. Cei care nu

gândesc ar spune: “Eu sunt mulţumit, mă simt bine!” E adevărat, dar nu mai

au viitor. Să luăm exemplul beţivului, care rezumă o întreagă filozofie: îşi caută

plăcerea în vin, îl bea şi e mulţumit. Da, dar după, dacă continuă, cum vor

reacţiona şeful său, familia, prietenii?... Şi se pregăteşte să cadă în râu. Deci,

senzaţia e agreabilă dar nu durează, viitorul e râul.

Cunoaşteţi povestirea din Biblie unde Esau cedează dreptul său de întâi

născut fratelui său Iacob pentru o farfurie de linte?... Pentru o senzaţie, o

plăcere el a sacrificat dreptul său de întâi născut şi Iacob a profitat. Iată o

poveste asupra căreia nu prea ne-am oprit pentru a o interpreta. Marea

majoritate a oamenilor sunt aşi în a se priva de ceea ce e mai preţios în

schimbul unei plăceri; aşa, da, ştiu să o facă, e formidabil! Cînd vom înţelege

necesitatea de a ne priva de unele plăceri pentru a obţine alte achiziţii infinit

mai preţioase?

Nu se mai respectă morala pentru că nu se ştie că la origine, ea e

fondată pe o ştiinţă veritabilă. Fără a vedea, stupid, vrem să dăm o ieşire

tuturor capricilor, fără a şti că fugim spre ruină, pentru că distrugând barajele

şi digurile totul e inundat, devastat, e inevitabil. Iată de ce spun tineretului:

”Copiii mei, trebuie să învăţaţi să discerneţi unde vă va antrena fiecare din

dorinţele voastre”. Dacă vă veţi simţi sărăciţi, slăbiţi şi nefericiţi, este din

cauză că aţi luat-o pe un drum greşit. Alegeţi deci altul! Nu vă angajaţi pe un

drum pentru singurul motiv că e agreabil, dulce, pentru că vă veţi ruina

spiritual şi chiar fizic.

II

Cum să înlocuim plăcerea cu munca

Majoritatea oamenilor caută plăcerea, se agaţă de plăcere ca şi cum nu

ar fi nimic superior ei. Şi aici se înşeală. Vă voi arăta aceasta dându-vă un mic

exemplu din preistoria omului.

Chibriturile şi brichetele s-au inventat recent, pentru a aprinde

focul.Strămoşii noştri îndepărtaţi aveau mai multe metode. Una din ele consta

în a folosi două bucăţi de lemn care se frecau una de alta; această frecare

producea la început căldură, şi după câtva timp, brusc, tâşnea o flacără:

lumina. Voi cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar v-aţi gândit să-l aprofundaţi

spunându-vă că, pentru că e un fenomen fizic, mecanic, trebuie să aibă în el

mari adevăruri psihologice, care trebuie descoperite? Nu, constataţi faptele şi

le lăsaţi aşa, goale de sens, fără să căutaţi să le aprofundaţi şi să le

interpretaţi.

Să vedem acum învăţătura pe care o putem trage din acest fenomen.

Luând deci două bucăţi de lemn pe care le frecăm una de alta. Această frecare

e o mişcare, această mişcare produce căldură şi căldura se transformă în

lumină. Mişcare, căldură şi lumină sunt trei laturi ale triunghiului de care v-am

mai vorbit şi el reprezintă fiinţa umană. Mişcării îi putem asocia voinţa,

activitatea, forţa; căldurii îi corespunde inima, sentimentul, dragostea; luminii

îi corespunde inteligenţa, gândul şi înţelepciunea. Dar la fel cum omul poate

produce lumină în plan fizic, el o poate de asemenea face să strălucească în el

însuşi, prin acte, exerciţii, produce o căldură, începe să încerce sentimente; şi

dacă nu se opreşte aici, dacă ştie să meargă mai departe poate ajunge în fine

la lumină, adică la înţelegere.

Vom studia acum acest proces în domeniul dragostei. Ce fac oamenii în

dragostea fizică? Simbolic, putem spune că se freacă ca şi cele două bucăţi de

lemn, pentru a produce căldură, adică o senzaţie de plăcere. E foarte bine, dar

de ce se opresc aici? De ce lumina nu apare? De ce nu sunt iluminaţi? Ar trebui

ca dragostea să le aducă lumină, ar trebui să înţeleagă toate misterele

creaţiei, să devină lucizi şi clarvăzători! Ei nu, ei mai mult se abrutizează.

Mişcarea şi căldura, iată ce înţeleg oamenii, pentru moment, din

dragoste, asta e tot; ei se opresc la jumătatea drumului, nu merg până la

lumină. Pentru a produce lumină, nu trebuie să căutăm numai plăcerea, pentru

că plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să strălucească.

Deci, e simplu, e clar: nu trebuie să te opreşti pe drum, trebuie să mergi până

pe culme, până la lumină. Evident, vor fi pe drum multe lucruri de văzut,

lucruri seducătoare, da, oglinda ciocârliilor... dar dacă te opreşti acolo, nu vei

atinge scopul. De aceea eu spun îndrăgostiţilor: aţi declanşat mişcarea şi

această mişcare produce căldura, e bine, dar trebuie acum să mergeţi până la

lumină, pentru că lumina este finalul, scopul întregii activităţi.

Aproape toţi de opresc la mijlocul drumului pentru că aici totul este

atrăgător, strălucitor... Dar tot aici veţi întâlni sirene şi veţi fi sfâşiaţi. Amintiţivă

legenda lui Ulise; el ştia că va întâlni sirene care vor încerca să-l atragă prin

cântul lor pentru a-l devora. De aceea şi-a luat măsuri de precauţie: a astupat

urechile tovarăşilor săi cu ceară pentru a nu auzi vocea sirenelor, altfel nu ar fi

putut rezista farmecului lor... Pe când el, nu şi-a astupat urechile pentru că

voia să le asculte, dar a spus tovarăşilor săi: “Legaţi-mă de catarg, şi dacă vă

fac semn să mă dezlegaţi, strângeţi legăturile şi mai tare!” Vaporul s-a

apropiat de insula sirenelor şi auzind glasul lor Ulise şi-a pierdut capul, voia să

meargă să li se alăture şi a strigat: “Dezlegaţi-mă! Eliberaţi-mă!” El îşi

ameninţa tovarăşii că-i omoară dacă nu-l ascultă. Dar ei, fideli consemnului, lau

lăsat legat... Vedeţi, sirenele semnifică jumătatea drumului, şi la jumătatea

drumului nu trebuie să ne oprim. Desigur, tot farmecul şi toate seducţiile sunt

aici, dar nu trebuie să ne oprim .

Cunoaşteţi “Parsifal”, opera lui Wagner. Parsifal ajunge într-o preerie

unde se găsesc tinere femei, fete-flori, care încearcă să-l seducă, dar în

spatele acestor flori, se ascund şerpi... Aceste poveşti, şi mai sunt multe altele

în literatura mondială, conţin mari adevăruri oculte. Ulise, Parsifal sunt

simboluri ale Iniţiatului care întâlneşte tentaţii pe drumul său. Dar el nu

trebuie să se oprească, dacă nu îşi pierde viaţa. Trebuie să continue până pe

culme, pentru că odată ajuns acolo, el va primi totul, i se va da totul: odihna,

hrana, frumuseşea, dragostea.

Pot să vă prezint această aventură un pic altfel. Aveţi o misiune de

îndeplinit şi pentru aceasta trebuie să treceţi printr-o pădure, dar iată că în

pădure sunt tot felul de flori şi fructe, şi peste tot fragi...Atunci, începeţi să le

culegeţi fără să vă daţi seama că pierdeţi mult timp; evident, ele sunt

frumoase şi apetisante! Dar iată că se lasă noaptea, nu mai vedeţi să vă

orientaţi, v-aţi rătăcit; începeţi să auziţi strigăte de animale, trosnetul arborilor

şi sunteţi înspăimântat... Ei da, iată ce se întâmplă discipolilor care se opresc

în drum din cauza frumoaselor frăguţe!... Veţi spune că nu mergeţi niciodată

să adunaţi fragi. E posibil, dar aceste fragi pot fi câteva fete drăguţe, sau

câteva pahare la bistro. E simbolic, înţelegeţi. Micile frăguţe pot fi şi căpşuni

mari.

Şi plăcerea este fragii, sirenele, fetele-flori, şi dacă cădeţi pradă lor, veţi

fi mâncat. De către cine? De către elementali, de larve, de indezirabili, de

spirite subterane. Ei văd că sunteţi pe cale să daţi un festin şi sosesc. V-am

mai spus: schimburile între bărbaţi şi femei sunt festinuri care atrag spirite ale

lumii invizibile.Şi dacă în aceste schimburi ei nu caută decât plăcerea, ei invită

la acest festin tot felul de entităţi inferioare care se hrănesc pe cheltuiala lor,

în timp ce ei înşişi nu încetează să se pericliteze.

Sunt multe lucruri de spus despre aceste festine. Când un om foarte

bogat dă o recepţie, îi trebuie, pentru recepţie, o cantitate de platouri variate,

vinuri, flori... şi apoi veselă, argintărie, feţe de masă, cristaluri... Toate acestea

costă mult, şi mulţi se ruinează uneori cu recepţiile lor somptuoase. Ei bine,

acelaşi fenomen se produce la îndrăgostiţi când nu sunt luminaţi: ei îşi risipesc

capitalul. Din păcate ei nu o văd, nu percep că îşi cheltuie forţe şi energii

fluidice, şi nu ştiu de asemenea că unde pleacă aceste energii. Dar după câtva

timp, mergeţi să-i vedeţi! ruinaţi, jumuliţi, da.

Şi apoi, când se dau recepţii mari de care v-am vorbit, adesea hoţi şi

escroci se strecoară printre invitaţi şi profită de prezenţa mulţimii pentru a fura

bani, bijuterii, obiecte de artă. Acelaşi lucru se produce la îndrăgostiţi. În

timpul festinului lor hoţii intră în ei, dar hoţi de cea mai joasă specie, pentru că

ei nu fură obiecte ci tot ceea ce este în inima şi în capul stăpânilor casei. Ei le

fură inspiraţia, le fură ideile, elanurile, proiectele; şi odată ce sunt deposedaţi,

cei doi nefericiţi nu mai au acelaşi entuziasm, aceeaşi dorinţă de a cunoaşte

secretele universului... Nu, ei au acum alte dorinţe mult mai prozaice. Ei da,

trebuie studiat, trebuie observat şi prin legea analogiei să ştim interpreta tot

ceea ce se întâmplă în existenţă.

Dragii mei fraţi şi surori, v-am îndrumat spre adevărurile pe care

Inteligenţa cosmică mi le-a revelat. Am studiat şi am observat oamenii, şi am

văzut că ceea ce vă spun aici e adevărul absolut. Când ei sunt numai sub

influenţa dorinţei, plăcerii, bărbatul şi femeia introduc hoţi în ei. Trebuie să

aibă un scop mai elevat pentru a face să strălucească lumina. Lumina poate

să-i sfătuiască asupra aceloraşi ospăţuri, aceloraşi invitaţii, dar în loc să atragă

toţi nedoriţii planului astral, ei vor invita îngeri şi divinităţi să se bucure cu ei.

Şi când aceste entităţi celeste vor împărţi ce au, ele le vor lăsa cadouri; astfel,

ei vor primi de o sută de ori mai mult decât nu le-au dat ei. Acolo, nu vor mai fi

pierderi, din contră, vor fi revelaţii, entuziasm, elanuri... şi ei vor întineri, vor

reînvia.

Nu aruncându-se în plăcere vor găsi oamenii soluţia problemei sexuale.

Pentru că plăcerea nu este decât jumătatea drumului şi, dacă vor rămâne

acolo, puţin câte puţin ei se vor simţi legaţi, îşi vor pierde libertatea. Când a

căzut prea multă umiditate pe aripile unui fluture, el nu mai poate zbura.

Atunci iată, aceasta e plăcerea: prea multă umiditate! Când văd un om a cărui

aripi nu mai pot să-l poarte (simbolic vorbind) nu am nevoie să-l întreb unde sa

băgat, ştiu că şi-a expus aripile la umiditate. Umiditatea, e foarte clar pentru

mine, împiedică zborul.Şi pentru a le usca la lumină, trebuie mult timp. De

aceea, atenţie, nu vă lăsaţi înşelaţi de plăcerea care vă va opri din drum...

Mergeţi până la lumină!

Dar înţelegeţi-mă bine: eu n-am spus că bărbaţii şi femeile nu trebuie săşi

dăruie multă dragoste. Ei trebuie să-şi dăruie multă dragoste, dar o dragoste

mai elevată, mai luminoasă. Adică în loc să se mulţumească de schimburile din

planul fizic, a se excita, a se satisface şi apoi a sforăi, ei trebuie să fie

conştienţi de importanţa şi chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu,

toţi sunt grăbiţi, grăbiţi să se afunde în mlaştini, nu mai au timp de a reflecta.

Priviţi cum se petrece aceasta în mod obişnuit: aceste gesturi atât de

sacadate şi febrile, aceste priviri întunecate de senzualitate... Bărbatul vrea să

xxx, să mănânce, să se dăstrăbăleze, şi în acest moment, femeia, care este

atât de proastă, se simte fericită văzând în privirea bărbatului dorinţa de a o

devora! Ea ar trebui mai repedă să fie speriată de ce o aşteaptă, pentru că

această privire arată că bărbatul este gata să o devasteze, de a-i lua tot; dar

ei îi place asta, ea nu cere decât aceasta. Şi chiar, dacă o priveşte cu respect şi

minunare, cu o mare lumină şi o mare puritate, ea nu e atât de mulţumită: “De

la acesta, gândeşte ea, nu te poţi aştepta la nimic”, şi îl abandonează.

Instinctiv, femeii îi place să se simtă ca un aluat în mâinile unui brutar,

întoarsă, frământată, brutalizată, aceasta îi place, în timp ce respectul şi

privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există excepţii dar în general e atât de

adevărat!

Veţi spune: “Dar atunci, nu trebuie să avem plăcerea niciodată?” Ba da,

dar trebuie să căutaţi o plăcere mai subtilă, mai spirituală. Acea plăcere pe

care o înţelegem pentru moment sfârşeşte prin a se transforma în otravă şi

amărăciune. Când decupăm o bucată de plumb, ea străluceşte câteva clipe şi

apoi se închide la culoare. Iată cu ce se aseamănă plăcerea: cu plumbul.

Pentru ca plăcerea voastră să rămână strălucitoare şi rezistentă ca aurul,

trenuie să o înnobilaţi, adică a-i adăuga un alt element: gândul. Dar pentru

aceasta, trebuie înlocuită ideea de plăcere prin ideea de muncă.

Munca este atunci când omul decide să nu-şi mai irosească energiile în

căutarea plăcerii, ci să le utilizeze pentru a face să funcţioneze alţi centri, sus,

în creierul său... În loc de a lăsa să se se dezlănţuie în el toate turbioanele şi

erupţiile vulcanice, să-şi păstreze luciditatea pentru a canaliza aceşti curenţi şi

a-i dirija, cu scopul de a trezi noi facultăţi care vor face din el un geniu, un

Iniţiat, o divinitate. Iată cum transformă căldura în lumină: înlocuind plăcerea

prin muncă, şi din acest moment adevărata plăcere va începe să-l învăluie: o

plăcere care nu depreciază, ci de data aceasta, ridică şi înnobilează.

Desigur, mulţi pretind că luciditatea omoară plăcerea. Nu, în realitate

gândirea a fost dată omului pentru a trăi mai bine adevărata dragoste; fără

ea, partea animalică, primitivă îşi va întinde asupra lui întreaga putere.

Gândirea, inteligenţa prin intermediul gândirii trebuie să controleze, orienteze,

sublimeze energiile. Dacă în dragoste păstraţi gândirea lucidă, dacă ea e

trează şi supraveghează, controlează, dirijează forţele, evident că nu veţi simţi

acea plăcere pe care mulţi oameni o aşteaptă, adică animalică, grosieră, lipsită

de nobleţe, de spiritualitate şi de altfel necontrolabilă, dar graţie gândurilor

voastre, puteţi face o muncă spirituală, şi în loc să se transforme în plumb,

această plăcere se va transforma în aur pur, în încântare, în extaz.

Plăcerea este consecinţa unui act care e mai mult sau mai puţin în

armonie cu alte substanţe, alte prezenţe. Deci, dacă un act e în armonie

perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este lărgită şi multiplicată

până la infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea e atât de

grosieră, inferioară, şi trebuie să plătiţi aşa de scump încât nu merită efortul.

Trebuie trăită plăcerea, da, dar o plăcere atât de lărgită şi subtilă încât vă

revelează tot universul, care vă face luminoşi, frumoşi. expresivi, puternici şi

utili!... O astfel de plăcere, da, merită osteneala, şi natura nu vă va priva de

restul.

Iată, dragii mei fraţi şi surori, nu trebuie să vă opriţi pe drum, trebuie să

depăşiţi limita plăcerii, să încetaţi să stagnaţi la acest nivel prea de jos: trebuie

să urcaţi, să răzbateţi prin nori până la soare, la lumină. Nu rămâneţi sub nori:

puneţi în toate acţiunile voastre un scop luminos. Orice aţi face, fie că mâncaţi,

vă plimbaţi sau îmbrăţişaţi pe cineva, să aveţi ca scop lumina. Nu faceţi nimc

doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se

lasă ghidată de plăcere. Îmi veţi spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea

de a face diverse lucruri, aceata nu mai are nici un sens!” Ba da, pentru că

toate merg împreună: dacă lumina şi căldura sunt acolo, adică inteligenţa şi

dragostea, plăcerea va fi obligatoriu şi ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă,

natura sa, intensitatea sa. Deci, meditaţi, reflectaţi şi nu uitaţi niciodată că

dragostea voastră trebuie să vă aducă până la lumină.

---va urma--