OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV FORŢA SEXUALĂ sau DRAGONUL ÎNNARIPAT partea II

CAP II DRAGOSTE ŞI SEXUALITATE

Întrebare: “Maestre, vreţi să ne spuneţi care este diferenţa dintre

dragoste şi sexualitate şi cum putem utiliza sexualitatea în viaţa spirituală?”

Iată o problemă foarte interesantă, care atinge ceea ce e mai important

în viaţă şi priveşte pe toată lumea. Da, pe tineri şi pe bătrâni...

Eu nu susţin că sunt calificat să răspund la toate aceste întrebări pe care

le ridică această problemă. Ceea ce îmi e particular, este că îmi place să văd

lucrurile dintr-un anumit punct de vedere şi mi-am consacrat întreaga viaţă

formării acestui punct de vedere. Vă voi spune de la început două vorbe

înainte de a începe să mă criticaţi spunând: “Oh, la, la! Eu am citit cărţi despre

dragoste şi sexualitate unde se spuneau foarte multe lucruri. Ce ignorant e

acest instructor!” Ei da, sunt ignorant, de ce nu? Dar cei care au scris aceste

cărţi nu aveau punctul meu de vedere şi nu au înţeles această problemă cum o

înţeleg eu. Dacă vreţi, puteţi să vă informaţi citind tot ceea ce psihanaliştii şi

medicii au scris despre sexualitate, dar eu vreau să vă aduc spre un alt punct

de vedere necunoscut până acum.

Care e acest punct de vedere? Mă amuz câteodată ilustrându-l prin

imaginea următoare. Un profesor ce a urmat trei sau patru universităţi lucră în

laboratorul său unde face tot felul de cercetări şi experienţe... Dar iată că fiul

său de doisprezece ani care se joacă în grădină e cocoţat într-un pom şi de sus

strigă: “Tată, îi văd pe unchiul şi mătuşa venind... “ Tatăl, care nu vede nimic, îl

întreabă: “La ce distanţă sunt? Ce aduc?” Şi copilul îi dă toate informaţiile. În

ciuda întregii sale ştiinţe, tatăl nu vede nimic, în timp ce copilul, mic şi

ignorant, e capabil de a vedea departe, numai pentru că punctul său de

vedere e diferit: e urcat foarte sus, în timp ce tatăl său a rămas jos.

Evident, aceasta nu e decât o imagine, dar ea vă va face să înţelegeţi că

deşi e util să aveţi facultăţi intelectuale şi cunoştinţe, punctul de vedere este şi

mai important. Dacă observăm Universul din punctul de vedere al Pământului

sau al Soarelui obţinem rezultate diferite. Toată lumea spune: “Soarele se

ridică, soarele coboară...” Da, e adevărat, dar e fals. E adevărat din punctul de

vedere al Pământului; din punct de vedere geocentric aveţi dreptate. Dar din

punctul de vedere heliocentric, solar, e fals. Toţi privesc viaţa din punctul de

vedere al pământului, şi evident, din acest punct de vedere, au dreptate. Ei

spun: “Trebuie să mâncăm, să câştigăm bani, să profităm de plăceri...” Dar din

punctul de vedere solar, adică din punctul de vedere divin, spiritual, ei ar

vedea altfel lucrurile. Şi acesta este punctul meu de vedere, care îmi permite

să vă prezint natura dragostei şi sexualităţii într-o altă manieră.

La prima vedere, pare dificil de separat sexualitatea de dragoste. Totul

vine de la Dumnezeu şi tot ceea ce se manifestă prin intermediul omului ca

energie este, la origine, o energie divină: dar această energie produce efecte

diferite după conductorul prin intermediul căruia se manifestă. Putem să o

comparăm cu electricitatea. Electricitatea e o energie a cărei natură o

ignorăm, dar de îndată ce trece printr-o lampă devine lumină, cu toate că ea

nu este lumină. Trecând printr-un reşou, ea devine căldură; trecând printr-un

electromagnet, ea devine magnetism; trecând printr-un ventilator, ea devine

mişcare. În acelaşi fel, există o forţă cosmică originală care ia acel sau acel

aspect urmând organul omului prin intermediul căruia se manifestă. Prin

intermediul creierului, ea devine inteligenţă, raţionament, prin intermediul

plexului solar sau centrului Hara, ea devine senzaţie şi sentiment; când trece

prin sistemul muscular, ea devine mişcare; şi când trece, în fine, prin organele

genitale, ea devine atracţie pentru celălalt sex. Dar e tot timpul aceeaşi

energie.

Energia sexuală vine, deci, de foarte sus, dar trecând prin organele

genitale, ea provoacă senzaţii, o excitaţie, o dorinţă de apropiere, şi se poate

ca în aceste manifestări să nu existe de loc dragoste. Aşa este la animale. În

anumite perioade ale anului se acuplează, dar o fac din dragoste? Adesea, ele

se sfâşie între ele şi la unele insecte cum este călugăriţa sau la anumiţi

păianjeni, femela mănâncă masculul. Este aceasta dragoste? Nu, este

sexualitate pură. Dragostea începe când această energie atinge în acelaşi timp

şi alţi centri în om: inima, creierul, sufletul şi spiritul. În acel moment, această

atracţie, această dorinţă de a se apropia de cineva este luminată de gânduri,

sentimente, un gust estetic; nu se mai caută o satisfacţie pur egoistă în care

nu se mai ţine seama de loc de partener.

Dragostea, e sexualitatea, dacă vreţi, dar lărgită, iluminată,

transformată. Dragostea posedă atâtea nuanţe şi manifestări pe care nu

putem nici măcar să le enumerăm sau să le clasăm. Se întâmplă, de exemplu,

că un bărbat iubeşte o femeie tânără şi drăguţă, dar fără a fi cu adevărat

atras fizic de ea: el vrea mai mult să o vadă fericită, sănătoasă, instruită,

bogată, bine plasată în societate, etc... Cum se explică aceasta? Nu e numai

sexualitate, ci dragoste; este, deci, o gradaţie superioară. Dar trebuie să intre

un pic de sexualitate în această dragoste, altfel s-ar putea pune întrebarea: de

ce acest bărbat nu s-a ataşat de o altă persoană, de o femeie bătrână şi urîtă,

sau de un alt bărbat? Da, dacă analizăm, vom descoperi cel puţin un mic grad

de sexualitate.

Sexualitatea... dragostea... nu e decât o chestiune de nuanţe. De vreme

ce nu vă opriţi numai asupra unor senzaţii fizice grosiere, ci simţiţi nuanţele

superioare ale acestei forţe cosmice ce vă învăluie, aceasta este dragostea, şi

comunicaţi cu regiuni celeste. Dar câţi oameni, o dată dorinţa lor îndeplinită se

părăsesc sau încep să se bată! Ceea ce contează pentru ei este numai să se

descarce, să se debaraseze de o tensiune, şi dacă după un anumit timp

această energie se acumulează din nou în ei, devin din nou surâzători şi

tandri, dar în singurul scop de a-şi satisface din nou animalitatea. Ce dragoste

e aici?

Avem nevoi, dorinţe şi e normal, mai ales când suntem tineri. Natura,

care a prevăzut totul, a găsit că e necesar pentru propagarea speciei. Dacă

bărbatul şi femeia ar fi rămas reci unul faţă de celălalt, dacă s-ar fi scăpat de

aceste impulsuri şi de aceste instincte, ar fi fost sfârşitul umanităţii. Deci

natura e cea care împinge creaturile a se apropia fizic, dar dragostea, este

altceva.

Putem spune că sexualitatea e o tendinţă pur egocentrică care împinge

fiinţa umană a căuta numai plăcerea sa, şi aceasta o face să fie crudă, pentru

că nu se gândeşte de loc la altul, nu caută decât să se satisfacă. În timp ce

dragostea, adevărata dragoste se gândeşte în primul rând la fericirea altuia, e

bazată pe sacrificiu: sacrificiu de timp, de forţe, de bani, pentru a ajuta pe

altul, pentru a-i permite să înflorească şi să-şi dezvolte toate posibilităţile. Şi

spiritualitatea începe acolo unde dragostea începe să domine sexualitatea,

unde fiinţa umană devine capabilă să smulgă ceva din ea însăşi pentru binele

alteia. Cât timp nu suntem capabili de ori ce fel de sacrificii, nu este vorba de

dragoste. Când un bărbat se aruncă asupra unei fete, se gândeşte la răul pe

care i l-ar putea face? Nu, şi e gata să o omoare pentru a-şi satisface

instinctele. Pentru că aceasta e sexualitatea, un instinct pur bestial.

Veţi spune: “E evident, nu e nimic divin în ea!” Ba da, sexualitatea este

de origine divină, dar cât timp fiinţa umană nu ştie să se stăpânească,

manifestările sale nu sunt, evident, divine. Ce este bun în sexualitate este că

ea are rol în perpetuarea speciei, dar dacă nu o orientăm decât spre plăcere, e

o risipă.

În zilele noastre, s-au inventatat lucruri de neconceput în acest domeniu.

Există pilule, desigur, dar se vând de asemenea un număr de produse şi

obiecte pe care nici nu vreau să le numesc. Nu mei e vorba, aici, de

perpetuarea speciei, ci exclusiv de plăcere.

Nu mă voi opri asupra acestei probleme pentru a discuta dacă aceste

lucruri trebuie să existe sau nu. În stadiul actual al umanităţii, chiar şi

moraliştii, chiar şi oameni religioşi au găsit necesar, inevitabil ca ele să existe,

pentru că natura inferioară, natura animală din om este aşa de puternică

încât, dacă nu o lăsăm să se manifeste, ea va produce fenomene şi mai

nefaste. Deci, nu vreau să discut despre acestea, spun numai că e păcat că nu

se instruiesc oamenii asupra avantajelor de a controla această energie şi de a

o utiliza într-un scop divin, pentru munci spirituale, în loc de a avea nevoie de

tot felul de produse pentru a se îmbuiba de plăceri.

În manifestările lor exterioare, nu există deloc diferenţă între dragoste şi

sexualitate: sunt aceleaşi gesturi, aceleaşi săruturi... Diferenţa există în

direcţia pe care o iau energiile. Când sunteţi împins numai de senzualitate, nu

vă preocupaţi de loc de cealaltă persoană, în timp ce dacă o iubiţi, nu vă

gândiţi decât de a o face fericită. Sexualitatea şi dragostea nu se deosebesc

deci în planul fizic, ci numai în planul invizibil, psihic, spiritual. Şi cum? E exact

ceea ce vreau să vă revelez.

Toţi cei care au studiat problema sexualităţii, psihologii, psihiatri,

sexologii, nu au descoperit ceea ce se petrece în domeniul subtil, eteric, fluidic

în timpul actului sexual. Ei ştiau că se produc excitaţii, tensiuni, emisii, şi le-au

clasat. Dar ceea ce nu ştiu, este că , atunci când e vorba de sexualitate pur

fizic, biologic, egoist, se produc în planurile subtile tot felul de erupţii vulcanice

care se manifestă prin forme grosiere, emanaţii foarte îngroşate cu culori

şterse, arse, unde predomină roşul, dar un roşu urât... Şi toate aceste emanaţii

se scufundă în pământ unde creaturi tenebroase aşteaptă să se ospăteze cu

aceste energii vitale. Acestea sunt creaturi puţin evoluate care se hrănesc

adesea după îndrăgostiţi. Sunteţi miraţi, dar acesta e adevărul: îndrăgostiţii

dau adevărate festinuri lumii invizibile.

În trecut, cu ocazia unei naşteri, unei căsătorii sau unei victorii, regii şi

prinţii dădeau festinuri publice care durau mai multe zile. Atunci, toţi xxx, xxx,

dezmoşteniţii veneau să se ospăteze pentru că se dădea de mâncare la toată

lumea. Şi vedeţi, e acelaşi fenomen care se repetă, dar sub o formă pe care

ştiinţa nu a descoperit-o încă. Când un bărbat şi o femeie se atrag, se iubesc şi

se unesc, ei dau de asemenea un festin, care e oferit public în faţa a multor

altor creaturi. Chiar dacă unirea lor rămâne secretă, ei primesc vizite din

lumea invizibilă, şi din păcate aceştia sunt larve, elementali care vin să se

ospăteze pe cheltuiala lor şi să absoarbă tot, pentru că în aceste efuzii nu au

decât foarte puţine elemente pentru suflet, pentru spirit, pentru partea divină.

Iată pentru ce schimburile pe care le fac îndrăgostiţii le aduc rar mari

beneficii; din contră, chiar sărăcesc: în privirea lor, în culoarea feţei lor, în

mişcările lor şi în tot felul lor de a fi apare ceva care nu mai e aşa de viu şi

luminos. Aceasta e din cauză că dragostea lor, încă inferioară, a atras creaturi

tenebroase. De ce nu au putut invita spirite ale naturii sau chiar îngeri şi

spirite luminoase care au de asemenea nevoia de a se hrăni?

Când un mag vrea să facă un ritual, el începe prin a trasa un cerc în jurul

său pentru a se proteja, iar spiritele răufăcătoare care sunt acolo, în jurul său,

îl ameninţă, vor să se hrănească cu el, vor să-l fulgere, dar nu pot intra, pentru

că în acest cerc magul stă ca într-un adăpost, ca într-o fortăreaţă. Dar bărbaţii

şi femeile nu au fost învăţaţi cum să se protejeze de entităţile tenebroase, şi

aceasta m-a determinat să spun într-o zi ceva foarte îndrăzneţ: că la originea

tuturor nenorocirilor umanităţii se află dragostea inferioară a bărbaţilor şi

femeilor. Din cauza acelora care fac dragoste ca animalele, într-un fel stupid,

dezgustant, infernal, se produc războaiele şi epidemiile, pentru că dau astfel

materiale tuturor spiritelor doritoare să facă rău umanităţii, le hrănesc, le

întăresc. Dacă bărbaţii şi femeile ar şti asta, ar fi cu adevărat trişti şi necăjiţi şi

le-ar fi ruşine de ce au făcut, şi ar încerca să înveţe cum să iubească.

Spiritualizarea dragostei este condiţia venirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Deci, cei care şi-au dat seama, cei care au un înalt ideal de dragoste, ştiu că

pot servi Împărăţia lui Dumnezeu cu această energie care este forţa sexuală;

când se iubesc, când se îmbrăţişează o fac cu ideea de a cosacra această

dragoste la realizarea a ceva divin. În acel moment, ei produc emanaţii de o

asememenea frumuseţe că îngerii înşişi sunt miraţi, uimiţi şi vin să le aducă

cadouri.

Deci, repet, oricare ar fi natura dragostei voastre, gesturile pe care le

faceţi sunt aceleaşi: va trebui să vă apropiaţi de fiinţa pe care o iubiţi, să o

îmbrăţişaţi, să o mângâiaţi; nimic nu se va schimba; diferenţa este în ceea ce

puneţi în aceste gesturi, şi aceasta contează. Cineva spune: “Ah! Am văzut un

băiat îmbrăţişând o fată!” şi îi condamnă. Cerul nu cede lucrurile aşa, el

priveşte ceea ce au pus în sărutările lor: dacă îşi dau ceva frumos, pur, Cerul îi

recompensează. Pe pământ ei pot fi condamnaţi de către ignoranţi, dar în

înalt, ei sunt recompensaţi.

Dacă puneţi în dragostea voastră viaţa eternă, imortalitatea, puritatea,

lumina, şi dacă acel pe care îl iubiţi creşte, avansează şi înfloreşte graţie vouă,

atunci e dragoste adevărată, pentru că dragostea adevărată ameliorează

totul. Dar dacă iubiţi pe cineva şi persoana în cauză începe să se pericliteze,

trebuie să vă puneţi întrebări asupra calităţii sentimentelor voastre şi să vă

spuneţi: “Am aprins această fiinţă. Înainte era slendidă şi acum, e o ruină.” Nu

aveţi deci de ce să fiţi mândru, şi trebuie să încercaţi să reparaţi erorile ce leaţi

făcut.

Dragostea voastră trebuie să facă să crească o fiinţă. Şi aceasta se

întâmplă numai când o vedeţi înflorind graţie dragostei voastre şi atunci puteţi

fi fericit şi mândru, şi să mulţumiţi Cerului că aţi reuşit să o ajutaţi şi să o

protejaţi. Dar în general nu se preocupă de aceste lucruri, şi astfel vin şi îmi

spun: “O iubesc, o iubesc!... - Da, răspund eu, ştiu că o iubiţi, dar ca o găină pe

care o puneţi în cratiţă pentru a o mânca: o iubiţi, o devoraţi, şi s-a terminat.”

Nu, dragostea nu trebuie niciodată să devoreze, să aprindă fiinţele... Vedeţi,

dragostea pe care o înţeleg eu e foarte diferită de tot ceea ce mulţimea sau

tinereţea, care nu sunt încă luminate, pot să-şi imagineze.

Oamenii nu ştiu să iubească, şi apoi, pentru a se justifica, îmi spun:

“Maestre, nu cunoaşteţi natura umană, ea e teribilă!” Ah bine, eu nu cunosc

natura umană!... Dar le răspund că pe cât au făcut ca această natură umană

să fie greu de îmblânzit, la fel pot să o cuminţească, să o înnobileze. Ei nu au

făcut eforturi în trecut, şi acum, bineînţeles, au moştenit o natură foarte

dificilă. Iată cum se explică aceasta; e greşeala lor, nu are rost să se justifice.

Mulţi decid să nu mai facă eforturi pentru că, pasămite, e imposibil de se

schimba. Ba da, e posibil. Şi de acum înainte, chiar dacă veţi întâlni mari

obstacole, va trebui să vă puneţi: “Maestrul ne-a vorbit de această dragoste şi

vreau să ajung să o cunosc.” De ce obiectaţi tot timpul că realitatea este

diferită de ceea ce vă prezint? Iată, realitatea, cum poate acest cuvânt scuza

totul! Dar există realităţi şi realităţi.

Eu nu neg că sexualitatea e o realitate, dar de ce să ne oprim la această

realitate atât de grosieră, inferioară? Există o altă nuanţă a realităţii care e de

asemenea reală, dar mai subtilă. Unele fiinţe au ajuns să sesizeze şi să

trăiască această realitate, şi acum, pentru nimic în lume nu puteţi să le

convingeţi să o abandoneze pentru a se reîntoarce, ele nu o vor. Dar ceilalţi,

din păcate, pentru nimic în lume nu puteţi să-i convingeţi să încerce să se

lărgească, să ridice gradul iubirii lor; ei neglijează toate aceste adevăruri care

ar putea să-i salveze, continuă să coboare spre animalitate, şi astfel, evident,

ei vor fi dezaxaţi, sfâşiaţi. E normal, dragostea lor nu putea fi minunată decât

pentru câteva minute; apoi, doar scrum şi cenuşă. Se spune: “A fost atât de

frumos...” Da, a fost dar nu mai este şi aurul a devenit plumb. În timp ce

dragostea cerească rămâne veşnic de aur, nimic nu o poate oxida.

Omul are o ereditate împotriva căreia trebuie să lupte; de mii de ani

specia omenească şi-a făcut despre dragoste o anumită părere care s-a

înregistrat în celulele noastre şi pe care e greu să o ştergi. Dar nu înseamnă

că, pentru că nu o puteţi face de pe o zi pe alta, nu trebuie să credeţi ce spun

marii Maeştri. Dacă nu vă reuşeşte această schimbare înseamnă doar că

sunteţi deformat sau slab, nu că aţi fost înşelat de Iniţiaţi.

Câtă vreme aveţi tendinţe inferioare, sunteţi obligat să le satisfaceţi, dar

aceasta nu trebuie să vă împiedice să credeţi că e posibilă o îmbunătăţire. Şi în

ziua în care veţi reuşi să vă dezvoltaţi alte tendinţe, sublime, divine, veţi

înnota în oceanul Iubirii cosmice, pe când înainte nu vă hrăneaţi decât cu

câteva picături împrăştiate pe ici, pe colo (şi acestea găsite după o viaţă de

decepţii şi nenorociri!). Acum, că sunteţi scufundat în acest ocean cosmic,

puteţi să beţi, nu mai aveţi nevoie să mergeţi să furaţi câteva picături de

iubire de la ceilalţi.

Ştiu că ceea ce spun va fi de neînţeles pentru unii. Dar să facă ce pot, cu

speranţa că, în câteva încarnări, ei vor ajunge să-şi transforme dragostea. Nu

trebuie să se sinucidă! Pentru cei care au lucrat deja în alte încarnări, e mai

uşor să ajungă să se mulţumească cu foarte puţin în planul fizic, şi după aceea

chiar să se elibereze complet şi să guste dragostea în înalt, în planul spiritual.

Evident, fiinţele care sunt capabile de aceasta sunt foarte rare. Câţi

oameni religioşi au făcut legământ de castitate fără să ştie bine în ce se

angajează! Erau foarte tineri, nu se cunoşteau, nu cunoşteau deloc natura

umană şi într-o zi, când instinctele şi pasiunile li s-au revelat, au fost copleşiţi.

Ce tragedie! Da, ce de tragedii în mănăstiri pentru bărbaţi şi femei! Ar fi fost

mai bine să se căsătorească şi să aibă copii, decât să se frământe, acolo, într-o

mănăstire fiind, aşa zisă, logodnica lui Iisus, neîncetând să facă în imaginaţia

lor adultere cu toţi ceilalţi. În acest caz, e mai bine să iasă din mănăstiri.

Domnul e mult mai îngăduitor, El nu a cerut nimănui să se consacre absolut

Lui dacă trebuie să trăiască torturi pentru aceasta. El preferă mai bine să

avem o soţie - sau un soţ - şi copii, decât să trăim o viaţă dezaxată,

dezordonată şi să tulburăm atmosfera prin toate aceste dorinţe neîndeplinite.

Chiar sfinţii şi sfintele au fost frământate toată viaţa lor de forţa sexuală,

şi e degeaba dacă, la sfârşit, n-au găsit pacea. Sfânta Tereza d¢ Avila a fost

foarte pasională. Şi chiar despre Sfânta Tereza a Copilului-Iisus nu se ştie cum

a trăit, nici ce tentaţii a avut de traversat. Ea nu era cum a fost prezentată, o

fată mică, cu o faţă tandră şi delicată. Nu, natura sa era tare şi puternică. Eu, o

admir foarte mult, o iubesc mult, dar nu sunt de acord cu maniera inexactă în

care e prezentată sub pretextul de a salva situaţia.

II

Mulţi sfinţi şi sfinte au fost foarte ardenţi până în ultimul minut, şi nu a

fost rău, ci din contră. Cei care ştiu să utilizeze forţa sexuală sunt cei mai

bogaţi şi mai privelegiaţi, pentru că această forţă e o binecuvântare. Mulţi

oameni, foarte credincioşi, au vrut să se sinucidă pentru că simţeau această

ardoare în ei şi se credeau blestemaţi. Nu au înţeles nimic, şi din păcate

Biserica nu explică nimic despre acest subiect. În Iniţiere, se prezintă lucrurile

altfel. Forţa sexuală e un dar al lui Dumnezeu, trebuie numai să ştim să o

utilizăm. Ţările care au mult cărbune şi petrol în subsol devin arhimiliardare

pentru că ştiu să utilizeze aceste bogăţii. Iar cei care nu ştiu să le utilizeze pe

acestea se ard. La fel, forţa sexuală e o energie pe care omul trebuie să înveţe

să o utilizeze pentru a lumina, a încălzi şi a face ca totul să funcţioneze în

interiorul său.

Dar oamenii sunt atât de departe de adevăr că, atunci când văd o tânără

fată sau un băiat tânăr care posedă mult din această forţă, sunt gata să le-o

reproşeze. Ca şi cum aceşti tineri ar trebui să nu simtă nimic! Ca şi cum ar fi

trebuit să fie morţi!... Iată ideile adulţilor, şi în loc să îi ajute, ei vor să-i strice şi

să le bareze drumul, nimeni nu le va spune: “Bravo, băiatul meu! Eşti

privilegiat să ai această bogăţie... Trebuie numai să ştii că, dacă nu eşti

inteligent, chiar această bogăţie va fi cauza tuturor nenorocirilor.” Iată ce

trebuie să-i spunem, dar în loc de aceasta, îl plângem, îl criticăm; şi când

vedem un băiat rece, ne bucurăm, Dar ce va face el cu răceala? Nimic! Eu, de

asemenea, am fost educat astfel, şi chiar mai rău ca voi. Dacă aţi şti cum eram

educaţi în Bulgaria la începutul secolului! De aceea mulţumesc Cerului de a fi

avut lumina acestui învăţământ.

Şi acum, dacă sunt tinere fete şi tineri băieţi care au venit astăzi să mă

asculte pentru prima dată, îmi permit să mai adaug încă câteva cuvinte pentru

a-i ajuta. Credeţi, poate că povestesc prea multe lucruri scabroase... Oh, la, la,

dar aceasta-i nimic! Dacă aţi şti ceea ce tinerii sunt pe cale să asculte şi să

înveţe, de ce vorbesc ei, de ce se ocupă, aţi fi stupefaţi. Chiar şi micuţii de

doisprezece sau tresprezece ani îşi povestesc tot felul de istorii! Ce vă spun

eu, e nimic pe lângă acestea...

Într-o zi am primit vizita unei tinere fete, era drăguţă, simpatică şi după

manierele sale se vedea că este bine educată. Dar iată că mi-a mărturisit că

era foarte nefericită fiindcă era obsedată de o imagine: în tot ce privea, florile,

fructele, obiectele şi chiar tavanul, nu vedea decât sexul masculin. Şi cum era

credincioasă, catolică, se simţea realmente vinovată, respinsă de Cer şi căzută

în păcat.

Când am auzit-o, am început să râd. Ea m-a privit puţin mirată şi i-am

răspuns: “Ascultaţi-mă, nu e nimic grav, nu este nimic rău în tot ce mi-aţi

relatat. Este natural, este normal, sunt lucruri care se întâmplă tuturor, mai

mult sau mai puţin, bineînţeles, dar nu aveţi de ce să disperaţi. Natura se

ocupă de propagarea speciei şi ea creează aceste reprezentări şi la femeie

pentru ca genul uman să nu se stingă. Dar trebuie ştiut cum să acţionăm, cum

să utilizăm aceste imagini, dacă nu, vedeţi în ce stare v-au adus...

Iată deci ce trebuie să faceţi de aici înainte. Când vi se întâmplă să

vedeţi această imagine, în locul unui fruct sau a unui obiect, în loc să vă

mâhniţi, priviţi liniştită... Dar nu vă opriţi prea mult timp pentru că se pot trezi

anumite dorinţe şi pentru a vă consola se recurge la gesturi şi aşa mai

departe.... Deci pentru ca acestea să nu se producă, deveniţi puţin filozof,

adică începeţi să vă gândiţi la Inteligenţa care a supravegheat formarea

acestor organe. Reflectaţi, meditaţi, sunteţi impresionată de Inteligenţa care a

creat lucruri perfecte, şi aţi uitat tentaţia care v-o puteau aduce. În timp ce,

dacă vă cufundaţi în această obsesie, nu veţi mai ieşi. Luaţi această imagine

ca pe un punct de plecare, capabilă să vă propulseze până la sursă. Dacă nu

aveţi acest punct de plecare, cum veţi ajunge la predestinarea voastră, în

înalt? Dar ţineţi bine minte, nu le luaţi decât ca pe nişte puncte de plecare,

altfel veţi ajunge să vă scufundaţi şi vă veţi pierde. Trebuie numai să le

utilizaţi.”

“Din nefericire, oamenii nu ştiu să meargă mai departe de lumea

formelor pentru a reflecta şi a se minuna. Ei nu ştiu că această minunare,

chiar, îi va salva. Veţi spune: “Dar ce mi se întâmplă ? Este infricoşător, este

dezgustător”, şi asta vă pierde. Înlocuiţi aceste concepţii învechite şi nu mai

spuneţi “Este înfricoşător” ci “Ce frumuseţe! Ce spendoare! Câtă inteligenţă!

Cum a putut natura să formeze un lucru extraordinar, ca acesta?” Sunteţi

impresionată, şi vă regăsiţi echilibrul şi pacea!” Iată ce i-am spus acestei

tinere şi ea a plecat foarte fericită.

Dumnezeu a făcut bine ceea ce a făcut, atunci de ce să vrem să-i

mutilăm creaţia? Unii se comportă faţă de sexualitate ca şi cum Dumnezeu a

făcut rău lucrurile... Ei bine, acela care e grav, va fi pedepsit. Trebuie să fim

cuprinşi admiraţie în faţa a tot ce a creat Dumnezeu, pentru că El ştia de ce o

face. Nu noi trebuie să judecăm. Ce filizofie caraghioasă se dă oamenilor! Veţi

spune că aceasta este pentru a-i ţine în puritate, în castitate... Dar chiar

aceasta îi împinge să calce toate legile purităţii, pentru că cu cât li se prezintă

lucrurile ca diabolice, infernale, cu atât mai mult îi incită să le vadă şi să le

guste!

Credeţi că condamnând tot ce atinge sexul ca urât şi dezgustant, nimeni

nu se va mai interesa şi nu va mai practica nimic?... Dar atunci, cum se face că

majoritatea bărbaţilor care găsesc aceasta dezgustător se tăvălesc zi şi noapte

în aceasta. Aceasta nu a împiedicat nimic, dinpotrivă. Baudelaire a spus că

acolo unde simţim că comitem o crimă simţim cea mai mare plăcere. Da,

pentru că ştim că e interzis, e criminal, plăcerea creşte. Aceasta poate să fie

adevărat sau poate să fie fals, nu vreau s-o discut, dar am spus-o numai

pentru a vă arăta că a abuza de sex nu a fost niciodată o soluţie, în timp ce

dacă gândiţi altfel, veţi fi ajutaţi.

Singura soluţie a problemei sexualităţii este în felul în care bărbaţii şi

femeile privesc acest lucru. Cauza tuturor dezordinilor, tuturor nestăpânirilor,

este că bărbaţii n-au înţeles niciodată cum să considere femeile, dar nici

femeile cum să-i considere pe bărbaţi. Dacă bărbatul consideră femeia ca o

femelă, ca o Mesalină, ca un obiect al plăcerii, el îşi determină deja

comportamentul şi va fi obligat să dea o ieşire tendinţelor sale pasionale. Dar

dacă o consideră ca pe o divinitate, sentimentele sale, comportamentul său va

fi schimbat.

Iisus a spus: “Fie să ţi se facă după credinţa ta”. Da, lucrurile devin întrun

fel sau altul după maniera de a le considera. E o lege magică pe care

umanitatea trebuie de acum înainte să o cunoască. Se crede că se poate

schimba forma dragostei fără să se schimbe maniera de a-l considera pe acel

sau aceea pe care îi iubim... Nu, e imposibil. În dragoste e foarte dificil să

schimbi formele de expresie. Dar schimbând felul vostru de a considera o fiinţă

acţionaţi asupra voastră, asupra sentimentelor voastre, asupra tendinţelor

voastre, deci asupra manifestărilor dragostei voastre. Eu aşa fac, consider

femeia ca o divinitate. Veţi spune: “Biet bătrân, cât de departe eşti de adevăr!

Dacă ai şti ce este femeia!...” Şi credeţi că nu ştiu? Dar nu vreau să mă

gândesc la asta, eu nu vreau să ştiu nici ce e ea, nici ce ar putea fi, şi aceasta

mă ajută, o fac pentru mine. Dacă credeţi că nu ştiu ce este femeia! Am toate

motivele să o consider ca o fiinţă înspăimântătoate, dar nu are importanţă, eu

vreau ca ea să reprezinte pentru mine o divinitate. O consider deci ca o

divinitate şi eu sunt în beneficiu: dacă aţi şti ce simt şi ce descopăr! Acest

punct de vedere conţine o întreagă filozofie...

Acum câţiva ani, a venit să mă vadă un medic, grosolan, burtos, şi a

început să-mi vorbească despre femei. Şi ştiţi ce mi-a spus? El mi-a spus:

“Femeia, nu e decât un vagin”. Am răma siderat, da. Spuneţi-mi la ce serveşte

să ai concepţii aşa prozaice. E în parte adevărat, desigur, nu putem nega

faptul că fiinţa umană posedă intestine şi tot felul de organe care nu sunt

tocmai estetice. Dar aceste intestine, aceste funcţii un pic grosiere, bărbaţii

sau femeile nu sunt decât atât? Oamenii confundă totul. Fiinţa umană e

obligată să aibă un corp fizic cu organe adaptate la cutare sau cutare funcţie,

dar e departe de a fi aşa cum apare fizic. Bărbatul, femeia nu se reduc la

organe, sunt fiinţe care gândesc şi simt, fiinţe care au un suflet şi un spirit.

Ce bucurie poate să aibă un bărbat gândidndu-se că femeia nu e decât

un organ? Toată viaţa sa psihică e irosită. Acel medic nu era de loc psiholog:

nu a studiat cum gândurile influenţează starea noastră interioară. Pe când pe

mine mă interesează tocmai de a şti cum se reflectă asupra mea ceea ce

gândesc... Şi prefer să mă gândesc la femeie ca la o divinitate. Veţi spune:

“Dar nu e adevărat!” Da, poate aveţi dreptate, dar nu mă interesează şi

adevărul vostru este lucrul cel mai dăunător. Eu, trăind în iluzii şi minciuni -

presupunând că acestea sunt iluzii şi minciuni - sunt omul cel mai fericit. Eu

consider că toate femeile sunt divinităţi, ca un aspect al Mamei Divine, şi

atunci ştiţi voi ce fericire, ce bucurie simt numai la gândul că există femei pe

pământ, e nemaipomenit!... Credeţi că aş mai fi venit să vă ţin conferinţe dacă

gândeam ca acel medic? N-aş mai fi avut dorit să vă văd, să vă vorbesc.

Atunci, afacerea aceasta merge departe! Şi voi, de asemenea, trebuie să

vă schimbaţi concepţiile. Bărbaţii trebuie să-şi schimbe concepţiile despre

femei, iar femeile concepţiile despre bărbaţi, dacă nu porţile evoluţiei le sunt

închise; orice ar face, nu vor face nici un progres. Pentru femei, bărbatul

trebuie să fie o divinitate.

Nu trebuie să uităm niciodată că fiinţa umană posedă două naturi: o

natură inferioară, animală, şi o natură superioară, divină, pe care le numesc

personalitate şi individualitate. Cunoscând aceste două naturi, discipolul unei

şcoli iniţiatice se întreabă tot timpul cum poate hrăni individualitatea în el şi în

fiinţele pe care le iubeşte. Aceasta e adevărata dragoste.

Dar să ne oprim asupra felului în care oamenii obişnuiesc să procedeze

pentru a-şi câştiga partenerul. Fie că e vorba de un bărbat sau o femeie,

trebuie îmbunat, trebuie făcute complimente, flatată vanitatea sa, adică

trebuie atinsă personalitatea sa, dacă nu, ştim că nu vom obţine nimic. Deci,

amândoi ştiu cum să o facă: prin gesturi, cuvinte, cadouri, se adresează mereu

personalităţii celuilalt. Când e vorba să le trezească celor iubiţi toate facultăţile

sublime, ideale, luminoase, perfecte şi de a le hrăni, măcar cu un cuvânt, cu

un surâs, cu o privire... ei nu ştiu nimic. Dar pentru a excita şi a declanşa tot

ceea ce le permite să-şi potolească nevoile lor inferioare, aici sunt savanţi. De

aceea dragostea umană nu se exprimă încă decât într-un fel animal, instinctiv,

pasional; e foarte rar să găseşti un element de poezie, de miraculos.

Rolul Ştiinţei iniţiatice este de a arăta oamenilor cum pot să hrănească

natura superioară în fiinţele pe care le iubesc. Ceea ce vă voi spune va părea

poate, bizar şi mă întreb dacă mă veţi înţelege, dar vă voi spune de îndată. Să

presupunem că o femeie îşi ţine iubitul în brate: evident îi spune: “Dragul meu

Andrei...” sau “Dragul meu Ion...” sau “Dragul meu Pomponel...”, pentru că,

înţelegeţi, trebuie ca el să audă pronuntându-i-se numele, pentru ca

personalitatea sa să se poată bucura gândindu-se: “Ah! Cât mă iubeşte!...“ şi

astfel ea trimite toate energiile sale în prăpastia personalităţii lui. Dar

imaginaţi-vă acum că cei doi cunosc natura personalităţii şi individualităţii,

sunt instruiţi în Ştiinţa iniţiatică: când femeia îşi va îmbrăţisa iubitul ea va

spune: “O, Tată Ceresc!...” şi iubitul său va fi fericit de a fi devenit un

conductor al energiilor ei care urcă până la Tatăl Ceresc! Şi el, de asemenea,

îmbrăţişând-o se adresează prin intermediul ei Mamei Divine, energiile lui se

îndreaptă la fel spre Cer.

În loc să-şi limiteze schimburile în partea inferioară, unde nu ştim

niciodată ce putregaiuri şi fermentaţii dăm sau absorbim, trebuie ca bărbatul

şi femeia să se lege la sursa care este Dumnezeu. Da, trebuie să se lege la

această sursă a perfecţiunii şi nu la o fiinţă limitată şi imperfectă ca ei. Iată un

bărbat care spune unei femei: “Dragă, te voi face fericită”. Îl priviţi: e slab,

ignorant şi nefericit, cum o va face fericită? Numai legându-se şi unul şi altul la

Tatăl Ceresc şi la Mama Divină pot absorbi forţe din aceste rezervoare

inepuizabile, pot absorbi o dragoste pură, incoruptibilă, şi se vor simţi adăpaţi,

luminaţi, reînprospătaţi, întineriţi, fericiţi. Trebuie să ştim să creem şi să

menţinem fără încetare legătura cu dragostea divină. Tot ceea ce facem

trebuie să fie cu bun simţ, purificat, consacrat, sfânt pentru a servi o idee

grandioasă: Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa.

Iată cunoştinţe pe care oamenii nu le posedă. Ei nu servesc decât

personalitatea lor şi a altora şi cum personalitatea are rădăcini subterane, ea îi

antrenează spre abis. Dar, e dificil să schimbi punctul de vedere al oamenilor.

Au obiceiuri vechi pe care le repetă fără încetare: ei îşi satisfac fără încetare

personalitatea şi nu dau nimic individualităţii lor care rămâne înfometată.

Din păcate, personalitatea care primeşte o cantitate de lucruri zilnic deşi

poftele-i sunt satisfăcute, nu e niciodată recunoscătoare. Dovada: o femeie a

dat totul bărbatului pe care-l iubeşte, iar el a uitat-o, e deja cu altele. De ce?

Pentru că ea satisfăcea doar sexul. Ea nu a reuşit să hrănească în el ceva

sublim, o altă natură plină de nobleţe care nu uită niciodată binele pe care i l-a

făcut şi rămâne veşnic recunoscătoare. Şi astfel biata femeie se plânge: i-am

dat totul, şi uitaţi-vă acum cum mă tratează! Ei da, pentru că ea a hrănit o

natură care e tot timpul ingrată.

În ziua când această problemă a celor două naturi vă va fi mai clară, veţi

ajunge să vă rezolvaţi mai bine problemele sexuale. Cel ce dă curs liber

tendinţelor personale, egoiste, pierde controlul asupra sexualităţii sale: e ca şi

cum organele sale ar funcţiona independent faţă de el fără ca el să poată opri

sau încetini ori ce ar fi. El constată numai, nu poate nimic, sunt alte forţe care

au pus mâna pe el, care iau tot; el numai observă... În timp ce în dragostea

spirituală, veţi constata că voi, adică sufletul vostru, individualitatea voastră e

cea care domină şi se hrăneşte. Chiar dacă nu e mai mult de o privire, o

prezenţă, un parfum, dar sunteţi fericit, dilatat pentru că voi înşivă, natura

voastră superioară e cea care a mâncat, care a băut, care a respirat şi nu au

făcut-o alte entităţi străine prin intermediul vostru.

Vă dau adevărata lumină asupra acestui subiect, şi credeţi-mă, nu

inventez nimic. Dragostea este cel mai mare mister care există; îl cunoaştem

foarte puţin şi continuăm să o practicăm fără să ne gândim şi fără să

înţelegem. De aceea suntem mereu nesiguri şi ne simţim nefericiţi. Chiar dacă

ştiinţa face descoperiri formidabile, cât timp problema dragostei nu va fi

înţeleasă şi rezolvată umanitatea nu va ieşi din necazuri. Iată punctul de

vedere pe care mi l-a dat Cerul şi care îmi permite să văd clar această

problemă.