OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV FORŢA SEXUALĂ sau DRAGONUL ÎNNARIPAT partea III

Cap III FORŢA SEXUALĂ, CONDIŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT

Observaţi copiii, abia născuţi, nu se gândesc decât să se agaţe de

pământ. şi se agaţă aşa de bine că merg în patru labe; tot ceea ce văd vreau

să atingă şi chiar să bage în gură... Dar puţin câte puţin creşte, şi iată inima sa

se trezeşte; dacă e un băiat, încep să-l intereseze fetele, se îndrăgosteşte,

vrea să-şi întemeieze un cămin şi să populeze pământul cu progeniturile şi

realizările sale... Mai târziu, când a cheltuit toate energiile sale şi vede că a

trăit fără a realiza ce a dorit, o schimbare se produce în el: pământul nu-l mai

interesează de loc şi începe să se gândească la cealaltă lume. El, care cu puţin

timp înainte nu se ocupa decât cu mâncatul, băutul, făcutul copiilor şi

acumularea de bogăţii ca şi cum nu ar fi trebuit să părăsească pământul, a

devenit impersonal, dezinteresat, rece, obosit, blazat pentru că se pregăteşte

să abandoneze tot pentru a pleca de cealaltă parte. Ce s-a întâmplat?... La

originea acestei transformări e foarte simplu slăbirea instinctului sexual, şi veţi

vedea imediat cum forţa sexuală determină la om natura şi filozofia sa.

Cât timp posedă această forţă el e de acord să trăiască pe pământ, dar

când ea îl abandonează, el nu se gândeşte decât la moarte. De aceea anumiţi

Iniţiaţi ai trecutului care cunoşteau aceste fenomene şi de unde provin, de ce

depind, au învăţat pe discipolii lor că, dacă vor să se elibereze de pământ cu

suferinţele şi limitările sale pentru a merge într-o lume de frumuseţe şi lumină,

trebuie să-şi suprime manifestările forţei sexuale, să fugă de dorinţe şi pofte

nefrecventând fiinţele sexului opus, etc... dacă nu, vor fi prinşi imediat în

angrenaj.

Putem spune că la originea diferitelor tendinţe filozofice şi religioase stă

forţa sexuală, atracţia dintre sexe, şi atitudinea pe care oamenii au ales-o faţă

de această forţă le determină filozofia: unii îi dau ieşire şi alţii încearcă să o

suprime. În realitate există şi alte filozofii, dar pe toate, mai mult sau mai

puţin, le putem încadra în una din aceste două categorii.

Dacă nu vreţi să rămâneţi să suferiţi pe pământ, dacă vreţi să intraţi în

eternitate nu trebuie să vă mai gândiţi la perpetuarea speciei pentru că

aceasta crează legături care vă vor reţine pe pământ: sunteţi legat (ă) de

mama (tatăl) copiilor voştri, sunteţi legat (ă) fizic de copiii voştri care sunt

carne din carnea voastră, sânge din sângele vostru; şi chiar psihic aveţi

legături cu ei de asemenea. De aceea filozofia budhistă învaţă că, chiar când

omul pleacă pe lumea cealaltă, când se gândeşte să părăsească totul şi să se

elibereze, ei bine nu, el are încă legături cu copiii lui, cu toţi părinţii săi, şi nu

poate deci părăsi regiunile inferioare ale planului astral, rămâne un timp foarte

aproape de oameni, şi mai ales de membrii familiei sale, pentru a-i observa,

participa la viaţa lor şi chiar hrănindu-se prin intermediul lor. După această

filozofie, pentru a putea fi liber nu trebuie să te căsătoreşti, nici să ai copii,

pentru că aceia care au acceptat să formeze o familie pentru că numele lor să

reziste timpului sunt atraşi de nume, de “firmă”, cum se spune, şi trebuie să

coboare tot timpul pe pământ pentru că, jos, această familie se gândeşte la ei

şi îi cheamă.

Toate aceste legături pe care oamenii le au cu pământul îi împiedică să

rămână în regiunile celeste. De aceea, aceia care voiau cu adevărat să nu mai

aibă rădăcini pe pământ au devenit asceţi, pusnici. Evident, filozofia lor e

adevărată pentru că ea se bazează pe cunoştinţele iniţiatice. Dar a spune că

este utilă, că e adaptată epocii noastre, e o altă problemă. Se poate ca tocmai

să nu convină. Iată problemele pe care trebuie să le rezolvăm.

Forţa sexuală reţine oamenii pe pământ, dar fără să-i lumineze, fără să-i

lege de regiunile sublime de sus. În timp ce înţelepciunea care a luminat

anumiţi Iniţiaţi poate să-i apropie de aceste regiuni sublime dar ei nu mai

doresc de loc să continue să trăiască pe pământ. Toţi cei care au vrut să

suprime complet această forţă pe care Dumnezeu le-a dat-o nu se gândesc

decât să moară, să abandoneze tot, pentru că numai forţa sexuală te poate

face să iubeşti viaţa terestră, pentru că ea îi este principala condiţie. Nu

trebuie deci să suprimaţi această forţă; toţi cei care au suprimat-o au comis

cea mai mare eroare. Evident, ceea ce îi justifică este că ei doreau nirvana, dar

o doreau atât de neconvinşi, atât de slab, că ne întrebăm dacă o vor obţine,

pentru că pentru a obţine nirvana, dragostea ar trebui totuşi să-şi spună

cuvântul.

O fiinţă cu adevărat luminată se leagă de Cer şi în acelaşi timp

economiseşte această forţă pentru a o consacra realizării Împărăţiei lui

Dumnezeu pe pământ. Ea le va avea pe amândouă: cu cât va trăi o viaţă mai

intensă, cu atât ve fuziona cu Creatorul, cu Cerul; şi cu cât mai mult va fi cu

Cerul, cu atât mai mult va lucra pentru pământ. Numai această soluţie e

perfectă: în acelaşi timp în care trăieşti pentru Cer, să munceşti pe pământ.

Altfel viaţa nu are nici cap, nici coadă.

Din păcate, oamenii nu au putut niciodată să înţeleagă aceasta, sunt tot

timpul pe cale să aleagă una sau alta, adică ori sunt complet materialişti sau

complet... nu putem spune “spiritualişti”, pentru că a vrea să mori nu aparţine

spiritualităţii. În orice caz, cei care au ales să-şi suprime forţa spirituală pentru

a nu se mai reîncarna în viitor, se vor încarna totuşi, şi încă de câte ori! Da, ei

vor învăţa să nu o mai suprime. Cerul le va spune: “Ignoranţilor, de ce aţi

dispreţuit această forţă pe care Dumnezeu a creat-o de milioane de ani cu

atâta înţelepciune?” şi vor reveni pe pământ.

Dacă luăm în considerare cazul puritanilor şi anumitor mistici, vom

constata că au propagat o morală care nu corespunde atât de mult adevărului

şi care, în definitiv, a dat anomalii pe care astăzi psihanaliştii sunt obligaţi să le

remedieze. Dacă faceţi un baraj pe un râu fără să prevedeţi canale de

deviaţie, va veni un moment când apa va curge peste el sau îl va rupe: barajul

voastru nu va împiedica apa să curgă. Aşa se va petrece şi în voi dacă veţi

pune baraje energiilor care urcă în voi: tensiunile se vor acumula în

subconştient şi va veni un moment când totul va fi măturat. Ei da, atunci când

nu cunoaştem natura umană, alergăm înspre catastrofe. Nu trebuie să vă

blocaţi energiile ci să vă pregătiţi canale pentru ca ele să irige întregul vostru

pământ; aşa cum au făcut Egiptenii din trecut, care au săpat canale pentru ca

apele Nilului să poată fertiliza ţara.

Nu sunt pentru dezmăţ, dar nu sunt nici pentru puritanism. A suprima

totul înseamnă a ignora motivul pentru care Dumnezeu a creat bărbatul şi

femeia. Când am fost în Grecia am vrut să văd mănăstirile Muntelui Athos. Am

vizitat totul, am vorbit cu călugării care locuiesc acolo şi chiar dacă am

admirat operele de artă am plecat din acel loc cu o impresie puternică de

supărare şi tristeţe. Pentru că călugării trăiau după concepţii complet eronate,

şi în particular aceea a exilării principiului feminin, pentru că tot ceea ce este

feminin este rău şi diabolic. Au mers atât de mult în rejecţia principiului

feminin că, nu numai că femeile nu au acces la ei, ci nu au nici măcar dreptul

de a avea o capră, pentru că e o femelă. Spuneţi-mi dacă Domul le-a inspirat o

aşa filozofie!

Eu nu sunt nici pentru puritani nici pentru dezmăţ, şi vă aduc o a treia

soluţie: cu aceasta sunteţi legaţi din tot sufletul şi din tot spiritul la Sursa

dragostei, şi în acelaşi timp nu părăsiţi pământul, vă faceţi treaba aici pe

pământ. Iată a treia soluţie. şi într-o zi veţi înţelege că e cea mai bună: a avea

în acelaşi timp Cerul şi pământul.

Nu ştiu dacă veţi fi convinşi de explicaţiile mele, dar poate că peste un

timp veţi fi obligaţi să o faceţi pentru că veţi vedea că am găsit soluţia multor

probleme pe care alţii nu au găsit-o pentru că nu au îndrăznit sau nu au putut

să le alăture pe cele două: sau dădeau curs liber forţelor sexuale şi sfârşeau în

dezmăţ, sau le suprimau complet şi deveneau eunuci. Dar când suprimăm

această forţă, suntem nimiciţi, pierdem sensul, gustul vieţii, şi chiar ne acrim,

devenim răi. Şi, ce puteţi aştepta de la un eunuc? Să compună simfonii, să

scrie poeme? Cu un eunuc nu mai e nici o creaţie, e sfârşitul, e moartea.