Cap III FORŢA SEXUALĂ, CONDIŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT
Observaţi
copiii, abia născuţi, nu se gândesc decât să se agaţe de
pământ. şi se
agaţă aşa de bine că merg în patru labe; tot ceea ce văd vreau
să atingă şi
chiar să bage în gură... Dar puţin câte puţin creşte, şi iată inima sa
se trezeşte;
dacă e un băiat, încep să-l intereseze fetele, se îndrăgosteşte,
vrea să-şi
întemeieze un cămin şi să populeze pământul cu progeniturile şi
realizările
sale... Mai târziu, când a cheltuit toate energiile sale şi vede că a
trăit fără a
realiza ce a dorit, o schimbare se produce în el: pământul nu-l mai
interesează de
loc şi începe să se gândească la cealaltă lume. El, care cu puţin
timp înainte
nu se ocupa decât cu mâncatul, băutul, făcutul copiilor şi
acumularea de
bogăţii ca şi cum nu ar fi trebuit să părăsească pământul, a
devenit
impersonal, dezinteresat, rece, obosit, blazat pentru că se pregăteşte
să abandoneze
tot pentru a pleca de cealaltă parte. Ce s-a întâmplat?... La
originea
acestei transformări e foarte simplu slăbirea instinctului sexual, şi veţi
vedea imediat
cum forţa sexuală determină la om natura şi filozofia sa.
Cât timp
posedă această forţă el e de acord să trăiască pe pământ, dar
când ea îl
abandonează, el nu se gândeşte decât la moarte. De aceea anumiţi
Iniţiaţi ai
trecutului care cunoşteau aceste fenomene şi de unde provin, de ce
depind, au
învăţat pe discipolii lor că, dacă vor să se elibereze de pământ cu
suferinţele şi
limitările sale pentru a merge într-o lume de frumuseţe şi lumină,
trebuie să-şi
suprime manifestările forţei sexuale, să fugă de dorinţe şi pofte
nefrecventând
fiinţele sexului opus, etc... dacă nu, vor fi prinşi imediat în
angrenaj.
Putem spune că
la originea diferitelor tendinţe filozofice şi religioase stă
forţa sexuală,
atracţia dintre sexe, şi atitudinea pe care oamenii au ales-o faţă
de această
forţă le determină filozofia: unii îi dau ieşire şi alţii încearcă să o
suprime. În
realitate există şi alte filozofii, dar pe toate, mai mult sau mai
puţin, le
putem încadra în una din aceste două categorii.
Dacă nu vreţi
să rămâneţi să suferiţi pe pământ, dacă vreţi să intraţi în
eternitate nu
trebuie să vă mai gândiţi la perpetuarea speciei pentru că
aceasta crează
legături care vă vor reţine pe pământ: sunteţi legat (ă) de
mama (tatăl)
copiilor voştri, sunteţi legat (ă) fizic de copiii voştri care sunt
carne din
carnea voastră, sânge din sângele vostru; şi chiar psihic aveţi
legături cu ei
de asemenea. De aceea filozofia budhistă învaţă că, chiar când
omul pleacă pe
lumea cealaltă, când se gândeşte să părăsească totul şi să se
elibereze, ei
bine nu, el are încă legături cu copiii lui, cu toţi părinţii săi, şi nu
poate deci
părăsi regiunile inferioare ale planului astral, rămâne un timp foarte
aproape de
oameni, şi mai ales de membrii familiei sale, pentru a-i observa,
participa la
viaţa lor şi chiar hrănindu-se prin intermediul lor. După această
filozofie,
pentru a putea fi liber nu trebuie să te căsătoreşti, nici să ai copii,
pentru că
aceia care au acceptat să formeze o familie pentru că numele lor să
reziste
timpului sunt atraşi de nume, de “firmă”, cum se spune, şi trebuie să
coboare tot
timpul pe pământ pentru că, jos, această familie se gândeşte la ei
şi îi cheamă.
